La București, s-a desfășurat ceremonia de semnare a contractului pentru proiectul prioritar Hub-ul Român de Hidrogen și Noi Tehnologii Energetice – Ro-HydroHub. Contractul pentru proiectul prioritar Ro-HydroHub a fost semnat de ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării – Bogdan Ivan, de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene – Adrian Câciu și de directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice ICSI Râmnicu Vâlcea – Mihai Varlam.
„Aceasta reprezintă un pas important în procesul de reindustrializare a României și, implicit, a județului Vâlcea. Prin implementarea acestui proiect, la ICSI Râmnicu Vâlcea, se va crea o infrastructură modernă dedicată cercetării, dezvoltării și implementării soluțiilor tehnologice pentru producția, stocarea și utilizarea hidrogenului”-Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Judeâțean Vâlcea
Ro-HydroHub va transforma Vâlcea într-un centru de excelență în domeniul hidrogenului, reunind cercetători, studenți, masteranzi și doctoranzi, dar și parteneri din industrie, cărora le oferă oportunități remarcabile pentru inovare și dezvoltare”.