Andreea Dumitrescu

Fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, l-a criticat dur pe directorul Termoenergetica, Claudiu Creţu, cel care care le-a recomandat bucureștenilor să-și monteze calorifere și boilere. 

"Nemernicie “de dreapta”! Dacă nu este demis urgent, înseamnă că asta e politica nouă față de cetățeni! Acest domn impertinent, care îi umilește pe bucureșteni, este membru PNL sectorul 1. Se numește Claudiu Crețu și a fost uns de Nicușor Dan director peste instituția care trebuie să asigure apă caldă și căldură. 

Nu numai că nu și-au respectat promisiunea din campania electorală, de a avea agent termic pe 28 septembrie, dacă va fi ales primar Nicușor Dan, dar nici nu sunt în stare să înlocuiască țevile vechi, să facă revizii în timp util, să rezolve avarii urgent, dacă tot s-au cocoțat în astfel de funcții cu maximă răspundere! 

Prin munca mea și a echipei mele au pe tavă 300 milioane de euro pentru reabilitarea rețelei de termoficare. Nu au fost în stare să aducă măcar 1 euro în plus, în acest an, dar nici să cheltuie în beneficiul cetățenilor suma obținută de noi.  Este din rău în mai rău în Capitală! Dar primarul își consumă timpul și se răfuiește prin instanțe, ca pe timpul când era ONG-ist, cu te miri cine. Asta e treaba lui de primar? Sunt instituții ale statului!
 
A fost ales să rezolve probleme: termoficare, transport, spitale, investiții, poluare, curățenie, persoane vulnerabile. Toate sunt înghețate!  Cred că omul nu a aflat că este primar! Se joacă de-a tribunalele pe banii cetățenilor din București! Cât despre “distinsul” domn care îi îndeamnă pe bucureșteni să-și cumpere calorifere electrice și boilere, nu pot spune decât că exprimă exact modul odios de a gândi al celor de la putere față de românii din toată țara, nu doar din București”, a scris Gabriela Firea, pe pagina de Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că, miercuri, va avea loc o şedinţă cu toţi responsabilii guvernamentali implicaţi în gestionarea pandemiei de COVID-19 pentru instituirea unor măsuri unor restricții clare. 

"Am decis să convoc mâine o şedinţă cu toţi responsabilii guvernamentali implicaţi în gestionarea pandemiei pentru instituirea unor măsuri clare, restrictive, singurele care mai pot diminua în acest moment răspândirea infectărilor", a declarat şeful statului, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

Declarația integrală a președintelui:

„18.863. Nu este un simplu număr, sunt 18.863 de inimi de români care de astăzi bat cu teamă de necunoscut, cu teama că sunt bolnavi de COVID-19, fiecare dintre ei cu familii și oameni dragi care poate au luat și ei, la rândul lor, boala.

574. Nu este un simplu număr, sunt 574 de inimi de români care au încetat să mai bată fiindcă au pierdut lupta cu acest virus ucigaș. Oameni care, în urmă cu doar câteva săptămâni, se bucurau de viață, visau și își făceau planuri de viitor, lasă acum în urmă lacrimile și disperarea celor care le plâng moartea.

Mame și tați despărțiți definitiv de copiii care niciodată nu vor putea fi consolați de pierderea părinților. Oameni care îi pierd pe cei pe care îi iubesc, fără să mai apuce să-și ia rămas bun, oameni care îngroapă acum alături de cei dragi și o parte din sufletul lor.

1805. Nu este un simplu număr, sunt 1805 de români care se luptă minut de minut pentru fiecare respirație, pentru fiecare gură de aer.

Toate acestea, 18.863 de cazuri noi de îmbolnăviri de COVID-19, 574 de decese, 1805 cazuri la secțiile de terapie intensivă sunt doar raportările zilei de astăzi.

În realitate, sunt milioane de români afectați, cu viețile schimbate de multe ori ireversibil de efectele acestei pandemii.

Spitale arhipline, secții de terapie intensivă care nu mai fac față, medici epuizați. Acest coșmar ne arată că, din păcate, valul 4 se dovedește mult mai agresiv chiar și decât cele mai pesimiste așteptări și prognoze.

Pregătirea acestui val, pe fondul unei campanii de vaccinare care s-a mișcat mult prea lent, a fost deficitară. Cauzele sunt multiple. Dar și dacă vedem cine și ce a greșit, acum ceea ce mai contează este să reușim să depășim această mare cumpănă.

Este alarmantă lipsa de acțiuni concrete din partea autorităților și cifrele de azi confirmă, din păcate, că nu s-a făcut ceea ce ar fi trebuit până acum.

Am decis să convoc mâine o ședință cu toți responsabilii guvernamentali implicați în gestionarea pandemiei, pentru instituirea unor măsuri clare, restrictive, singurele care mai pot diminua în acest moment răspândirea infectărilor.

Este o perioadă a suferinței, o dramă națională de proporții teribile. Nu avem însă altă opțiune decât să o depășim.

Prioritatea zero este în acest moment salvarea vieții semenilor noștri, protejarea sănătății celor vulnerabili și a celor bolnavi, pe care asistența medicală îi poate ajuta să depășească cu bine această maladie.

Orice alte teme trec în plan secund, nimic, nimic nu este mai presus de viață și trebuie să facem tot ce este omenește posibil, chiar și în ceasul al doisprezecelea, pentru a o proteja.

Zi de zi, chiar în aceste momente, medicii și personalul medical din spitalele noastre duc o luptă epuizantă pentru viață. Dar nici sistemele medicale performante din țări cu o infrastructură sanitară dezvoltată nu pot face față unui număr atât de mare de îmbolnăviri.

Este motivul pentru care am solicitat ajutor extern și suntem recunoscători tuturor statelor care ne vin în sprijin.

Dragi români,

Vaccinarea este singura soluție care vedem că funcționează în toate statele în care pandemia a fost semnificativ redusă prin vaccinarea populației în proporție covârșitoare.

Este în același timp și argumentul suprem împotriva tuturor celor care, contestând cu premeditare sau din ignoranță vaccinurile, sunt indirect responsabili și vinovați de suferința semenilor pe care, chipurile, încearcă să îi salveze de efecte secundare adverse imaginare.

Vaccinurile anti COVID sunt sigure și eficiente, la fel cum și formele severe și decesele cauzate de această boală sunt reale și dramatice.

Conspirațiile și teoriile fake news fac extrem de mult rău celor încurajați să refuze tocmai soluția care le-ar putea salva viața.

În același timp, pentru a opri acest val pandemic foarte agresiv, sunt necesare măsuri urgente care să stopeze transmisia comunitară intensă și este nevoie de ele acum.

Fie că vorbim de Certificatul verde adoptat în regim de urgență de către Parlament sau de alte măsuri capabile să reducă pe termen scurt mobilitatea și interacțiunea umană, nu trebuie să mai pierdem nicio clipă în a le asuma și pune în aplicare, indiferent cât de nepopulare ar părea. Orice zi pierdută sau de ezitare poate avea efecte dramatice pentru noi toți, ca societate.

Dragi români,

Știu că este foarte greu, dar nu vă pierdeți speranța! Istoria națiunii noastre greu încercate stă mărturie că atunci când am fost solidari am trecut cu bine peste cele mai cumplite încercări. O putem face și acum.

Vaccinați-vă, purtați mască, evitați aglomerațiile, păstrați distanța socială cât mai mult timp posibil! Suntem în al doisprezecelea ceas, să ne protejăm și să salvăm viețile celor apropiați!

Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate tuturor”, a declarat Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni.

Vești bune pentru milioane români! Consumatorii casnici vor plăti maxim 71 de bani pe KWh, exact cât plăteau anul trecut, anunță ministrul Energiei, Virgil Popescu. 

„Asta după ce am adoptat măsuri de compensare și plafonare ale prețului la energie și gaze naturale, pentru a-i ajuta pe cetățeni să treacă cu bine peste această iarnă. Românii nu trebuie să facă absolut nimic decât să își monitorizeze consumurile. Am mărit grila de consum, nu mai sunt 200 de kWh, în urma amendării din Parlament pragul de consum lunar este 300 de kWh, plus 10% marja de toleranță. La gaze naturale a rămas același volum: 1.200 de metri cubi. Dacă prețul se duce peste 1 leu pe KWh, intervine plafonul. Pentru un consum de 100 de KWh, valoarea facturii va fi un leu X 100, din care se scade compensarea, deci prețul va fi de 71 de lei”, a transmis Virgil Popescu, pe Facebook. 

Senatorul PSD Daniel Zamfir susține că social demicrații nu sunt de acord cu varianta finală reieşită în urma dezbaterilor din comisii a proiectului de lege de adoptare a OUG 118/2021 şi consideră că Ordonanța nu va putea fi aplicată începând cu 1 noiembrie.

„Am asistat la un ghiveci, în care partidele de dreapta, de la guvernare, au amestecat acest mecanism de compensare. Frustraţi, din păcate şi din orgoliu, au decis să omoare o lege de plafonare a preţurilor la energie şi gaze. 175.000 de oameni au semnat pentru plafonarea preţurilor la energie şi gaze. A ieşit o lege greu de aplicat, pentru că sunt implicate două instituţii, una din subordinea Ministerului Muncii şi ANRE. 1 noiembrie este termenul de intrare în vigoare a legi însă, aşa cum arată Ordonanţa, este imposibil ca această lege să intre în vigoare atât de repede”, a explicat senatorul PSD.

Senatorul Gabriela Firea a anunțat propunerile PSD pentru proiectul de plafonare a prețurilor în energie, după amendamentele depuse vineri în Parlament.

„Proiectul nostru prevede plafonarea pentru 6 luni a prețurilor la energie și gaze la niveluri pe care românii să le poată suporta, atât consumatori casnici, cât și IMM-uri. Astfel, în cazul electricității, PSD a propus, prin ultimele amendamente depuse vineri, un plafon de preț al energiei active de 250 de lei/Mwh, în condițiile în care ultimele oferte ale furnizorilor către populație, această valoare a ajuns la peste 950 lei/Mwh. În cazul gazelor naturale, plafonul propus este de 135 de lei/Mwh, față de oferte ale furnizorilor de 650 lei/Mwh”, a scris Firea, pe FB.

Potrivit acesteia, proiectul PSD va aduce o scădere a prețului final față de actualele oferte ale furnizorilor cu 74% în cazul energiei și 79% în cazul gazelor.

„De asemenea, varianta PSD este net superioară propunerilor PNL: liberalii ajung la un preț final al kilowattului de 1,01 lei, în vreme ce în varianta noastră, kilowattul va costa doar 0,67 lei Proiectul PSD implică o scădere a prețurilor la o valoare care se menține pe întreaga durată a celor 6 luni de plafonare. După intrarea în vigoare a legii, toate contractele se restructurează astfel încât să nu fie depășit prețul maximal, cel plafonat. ​Prin legea propusă de PSD, nivelul de trai al românilor este protejat în următoarele 6 luni de situația iminentă a dublării sau triplării facturilor cu utilitățile – electricitate și gaz”, a adăugat senatoarea PSD.

PSD solicită instituțiilor statului să declanșeze o anchetă cu privire la neglijența iresponsabilă a fostului ministru USR, Ioana Mihăilă, din cauza căreia România a ratat achiziția de teste COVID-19 în valoare de 4,7 milioane de euro, bani aprobați și puși la dispoziție de Comisia Europeană. Ministrul USR trebuie să răspundă pentru acest eșec care a vulnerabilizat capacitatea României în combaterea transmiterii COVID-19.

„Sunt mii sau zeci de mii de cazuri noi de infecții COVID-19 care puteau fi evitate dacă Ministerul Sănătății ar fi folosit banii europeni și ar fi organizat testarea pe scară largă, pentru identificarea și izolarea din timp a persoanelor infectate.

De asemenea, multe dintre decesele COVID-19 din aceste zile ar fi putut fi evitate dacă miniștrii Sănătății de la USR ar fi achiziționat din timp medicamentele necesare tratamentului pentru bolnavii COVID-19. România a ajuns la o rată uriașă de mortalitate COVID-19 pentru că pacienții spitalizați nu sunt tratați împotriva bolii, fiindcă medicii nu au medicamentele necesare! Aceasta este o consecință criminală a incompetenței și indiferenței miniștrilor USR care nu au făcut nimic pentru a pregăti sistemul medical în fața mult-anunțatului val patru al pandemiei.

Cei doi miniștri USR care au condus Sănătatea în 2021, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă trebuie să înceteze să mai acuze cu aroganță predecesorii lor din ultimii 30 de ani! Valul patru al pandemiei trebuia pregătit în acest an, nu în precedenții 30 de ani! Cei doi miniștri trebuie să aibă minima decență de a-și admite culpa și de a-și cere public scuze pentru catastrofa sanitară în care au adus România!”, transmite PSD.

Negocierea lui Dacian Cioloș cu PNL este doar o inutilă bârfă la o cafeluță și-o apă plată, într-un moment dramatic pentru România. Premierul desemnat nu va primi voturi de învestitură din partea niciunui partid parlamentar. Ar fi o bătaie de joc la adresa democrației ca o formațiune de importanța politică a USR-ului să conducă un guvern de coaliție, susține secretarul general al PSD, Paul Stănescu.

„N-ar mai avea niciun sens alegerile parlamentare, dacă guvernele ar fi conduse de orice partid care intră în Parlament.

Nu aveam nevoie de o astfel de pierdere de timp. Relația dintre PNL și USR este ruptă și nu mai poate fi sudată, chiar dacă este posibil ca de fațadă să se împace. Vorbele grele adresate de către PNL USR-ului și invers au consecințe. Instabilitatea politică va continua.

PSD a spus că soluția cea mai la îndemână pentru deblocarea situației este un pact politic pentru organizarea de alegeri anticipate. Pentru că este limpede că Cioloș a pornit pe un drum înfundat, cu misiunea clar asumată de pion de sacrificiu. Doar că, pe lângă sacrificarea lui de către Iohannis, cad victime și românii. Ei așteaptă astăzi, în criză, soluții de la guvernul care a promis că face bine România, dar a făcut-o praf.

Românii nu mai au timp ca liberalii și useriștii să se măsoare în orgolii. Dacă la cafeluța de astăzi PNL îl refuză pe Cioloș pentru o majoritate, apar premise și mai clare pentru organizarea de alegeri anticipate. Este soluția de avarie pe care o susține și USR-ul”, a transmis Paul Stănescu, printr-un comunicat de presă. 

Ministrul demis al Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că OUG de compensare a facturilor la energie electrică și gaze se va aplica de la 1 noiembrie 2021.

 Facturile la energie electrică vor fi compensate cu 21 de bani/kw, respectiv 21 de lei din prețul final al facturii, care se încadrează la consum între 30 – 200kw +10 %, iar pentru gaze compensarea va fi de 25% din factură.

„Practic, toți consumatorii cu un consum mediu – am estimat noi „consum mediu = venit mediu”, vorbim despre 5,2 milioane de gospodării racordate la energie electrică din totalul de 8 milioane. Vorbim despre 13 milioane de români, 2,2 milioane de gospodării racordate la rețeaua de gaze dintr-un total de 3,6 milioane. Dacă înmulțim cu 2,5 ajungem la peste 5 milioane de români care sunt racordați la gaze. Cam 65% din populația României racordată la gaze va beneficia de compensare, începând cu data de 1 noiembrie, până la data de 31 martie 2021. Creșterea de preț ar trebui să se reflecte din luna noiembrie”, a declarat Virgil Popescu, la B1.

 În cazul persoanelor vulnerabile care vor beneficia de legea „consumatorului vulnerabil” este nevoie ca aceștia să se adreseze primăriilor.

 

Marcel Ciolacu, președintele PSD, susține că partidele de dreapta întorc acum România în anii 1996-2000, iar singurii care pot scoate țara din criză sunt social-democrații.

”Dreapta întoarce România în anii 1996-2000: o altă Convenție Democrată, cu PNL și USR, se ceartă pe putere, în vreme ce țara se scufundă în criză!

Avem cea mai mare inflație din ultimii 10 ani. Școlile și spitalele nu au bani să plătească utilitățile. O treime din micile companii sunt în insolvență sau au închis definitiv afacerile. Iar sistemul sanitar este îngenuncheat de pandemie.

La Cotroceni, un alt Emil Constantinescu - mult mai depășit de situație - se joacă de-a Ciorbea și Radu Vasile cu Guvernul. Și, la fel ca atunci, indiferent ce combinații ar face, ajungem la același rezultat: doar PSD este capabil să scoată țara din cea mai grea situație socio-economică din ultimii 20 de ani!”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook

Gabriela Firea lansează un atac la adresa guvernanților, într-o postare pe Facebook, după ce Legea PSD pentru dublarea alocaţiilor a fost respinsă în Parlament

 ”Politicieni fără inimă au respins legea noastră, pentru creșterea alocațiilor și accesul la educație al copiilor din România. Au dovedit că sunt împotriva asigurării unor condiții minime de educație și sănătate a copiilor și tinerilor din țara noastră. Am înțeles că și-au asigurat banii pentru proprii primari, am înțeles că investițiile au fost ZERO pentru că nu era aprobat Planul Național de Redresare și Reziliență, dar să lași milioane de copiii fără acces la școală și servicii medicale, e chiar cea mai mare ticăloșie pe care am putut să o văd în viața mea”, a scris Gabriela Firea, pe Facebook. 

Gabriela Firea a afirmat că iniţiatia legislativă, propusă de social-democraţi şi votată de PSD şi AUR, a fost amânată de „guvernele PNL - USR”, formaţiuni care s-au concentrat mai mult pe campaniile interne decât pe „susţinerea familiilor”.  

„Este vorba depre acordarea de tichete sociale pentru stimularea participării copiilor la învățământul preșcolar. Și despre creșterea deducerilor acordate salariaților care au copii îndeosebi pentru angajații cu salarii mici și medii. Ceea ce au făcut PNL și USR, să voteze împotriva copiilor din propria comunitate, din propria țară, este o adevărată crimă pentru generațiile viitoare. Campaniile interne de la PNL și USR au fost mai importante decât măsurile de stimulare a natalității și de susținere a familiilor din România. Au uitat că au lăsat 800.000 de elevi fără acces la un dispozitiv conectat la internet, pentru a putea participa la învățământul online, au uitat că le-au tăiat banii de transport elevilor care învață în alte localități, au uitat că nu au vrut să-i testați pe elevi și ați preferat să închideți toate școlile!

Unde vreți să ajungeți, domnilor “de dreapta?”. Chiar vreți să nenorociți o generație întreagă de copii, pentru că vă pasă doar de luptele voastre de partid și de interesele personale? Uitați-vă în jurul vostru, toate țările vecine României au implementat măsuri și programe concrete pentru creșterea natalității și suport pentru părinți, în special în perioada pandemiei, vezi Ungaria, vezi Polonia.

Cum mai îndrăzniți să vă duceți acasă și să vă uitați în ochii copiilor voștri, după ce ați luat de la gura tuturor minorilor din România aproape 3 miliarde de euro pentru a hrăni clientela politică atât de numeroasă de la PNL - USR. Trebuie să înțelegeți o dată pentru totdeauna: viitorul copiilor noștri, dreptul la educație și sănătate și viitorul României nu se negociază cu nimeni și pentru nimic în lume! Vă meritați soarta! Veți deveni istorie!

Indiferent că veți reveni la putere sau veți rămâne în opoziție, niciun copil și niciun părinte nu o să vă uite și nu o să vă ierte pentru că le luați șansa unei generații să se realizeze, să aibă acces la educație și sănătate!”, a adăugat Gabriela Firea pe Facebook.