Ministerul Sănătăţii nu a făcut absolut nimic nici după şapte luni de la incendiul izbucnit la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş, deşi anchetatorii au finalizat, de peste două luni, ridicarea de probe de acolo. Este opinia deputatului PSD Viroica Sandu care a făcut o comparație între investițiile făcute în domeniul medical de Guvern și de autoritățile locale.
Potrivit proiectului Ministerului de Finanțe, în urma primei rectificări bugetare din 2021, mai mulți bani vor primi ministerele Sănătății, al Finanțelor și al Dezvoltării, mai ales că trebuie gestionat și valul 4 al epidemiei de coronavirus.
Institutului Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş este unul dintre spitalele de bază la nivel național suport –Covid. O treime din paturile acestui institut sunt nefuncţionale, lui Alexandru Rafila.
Conform celui mai avizat punct de vedere, cel al Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, o treime din paturile acestui institut sunt nefuncţionale.
„Parterul e nefuncţional, dar toate celelalte etaje ale acestui pavilion, cu amenajări minime şi investiții rapide, pot reveni la situaţia anterioară, astfel încât să existe capacitate de spitalizare şi mai ales profesionişti înalt calificaţi. Pentru a nu mai asista la măsuri luate pe genunchi și atentate la viata pacienților, cum s-a întâmplat la Spitalul Foișor”, spune Viorica Sandu.
Deputatul gălățean compară situația de la Matei Balș cu investițiile realizate de Consiliul Județean Galați.
„Dovadă că dacă se vrea, se poate: în această vreme la Galați , cu sprijinul “guvernului județean” , respectiv al Consiliului Județean Galați, ambulatoriul Spitalului de Pneumoftiziologie a fost consolidat, reabilitat şi extins pe orizontală şi pe verticală. Noul spațiu al Ambulatoriului este de patru ori mai mare (de la 224 mp la 826 de mp) și va avea circuite medicale separate pentru copii și adulți. Totul în cadrul unei investiții cu fonduri europene de aproximativ 10 milioane de lei”, a precizat deputatul PSD Viorica Sandu.
Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat că PSD va depune o moţiune de cenzură la adresa Guvernului la începutul sesiunii parlamentare, precizând că demersul ar urma să fie realizat după congresele PNL şi USR PLUS.
„O să discut cu colegii mei. Eu nu aş veni cu moţiunea să se suprapună luptei politice din interiorul PNL, dar o vom depune când va avea cele mai mari şanse să treacă la inceputul sesiunii, nu la final. Eu cred că după congresul PNL și, nu îl neglijați, deși e pe „mute”, al USR Plus. Să vedem ce fac!”, a afirmat Marcel Ciolacu, la România Tv.
Președintele PNL Ludovic Orban spune că ia în calcul să candideze şi la alegerile prezidenţiale din România.
"Orice candidat la preşedinţia Partidului Naţional Liberal trebuie să ia foarte în serios că există această posibilă responsabilitate de a fi candidatul Partidului Naţional Liberal la preşedinţia României. Eu iau cu mare seriozitate în calcul această posibilitate. Sigur că până la alegerile prezidenţiale mai avem, între timp trebuie să ne concentrăm pe îmbunătăţirea performanţei guvernamentale.
(…) Pe măsură ce se vor apropia alegerile prezidenţiale evident că, după ce voi câştiga, voi avea capacitatea să decid împreună cu colegii mei cine este cel mai bun candidat la funcţia de preşedinte al României din Partea Partidului Naţional Liberal, cum am mai făcut-o", a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban.
PSD a reușit, vineri, să obțină o victorie importantă în privința organizării testării periodice pentru COVID-19 a elevilor, care va permite menținerea școlilor deschise și asigurarea accesului egal la educație pentru toți copiii din România.
După mai multe de luni de apeluri repetate din partea PSD, miniștrii Educației și Sănătății au acceptat, în sfârșit, să țină prima conferință de presă comună în care au anunțat, printre altele, că vor agrea o procedură de testare a elevilor și profesorilor în unitățile de învățământ.
PSD consideră că această măsură este benefică atât pentru asigurarea accesului nediscriminatoriu la educație, cât și pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19.
Este însă regretabil că decizia testării elevilor a întârziat nepermis de mult. S-a irosit o perioadă importantă ce ar fi permis unităților de învățământ să se organizeze mult mai bine din punct de vedere sanitar, pentru începerea noului an școlar în condiții de siguranță.
Președintele PSD Marcel Ciolacu consideră că România este condusă de un premier penal strategic având în vedere faptul că infracțiunea pentru care Florin Cîțu a fost condamnat la închisoare a fost comisă pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.
„Justiția trebuie să fie corectă și cu aceeași măsură la toaăa lumea. Președintele BES a fost un magistrat. El e anchetat de SIIJ. Dar restul? Nu poți să disjungi dosarul? Nu ai mandate de reținere? Până acum niciun procuror nu a fost chemat la anchetă în fața unui procuror, cand e o fraudă evidentă, nu într-o comună din vârf de munte, ci în kilometrul zero al Capitalei, în România membră UE, partener strategic al Statelor Unite, cu adevărat, condusă de un premier penal strategic, fiindcă e premier, și «strategic» fiindcă infracțiunea a fost pe teritoriul partenerului strategic!” a afirmat Marcel Ciolacu la B1 TV.
Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul de numire a lui Dan Vîlceanu în funcția de ministru al Finanțelor. Dan Vîlceanu a depus jurământul, în cadrul unei scurte ceremonii, la Palatul Cotroceni.
Dan Vîlceanu a fost validat, miercuri, de conducerea PNL pentru a prelua portofoliul Finanțelor. Au fost 42 de voturi pentru și un vot împotrivă, votul președintelui PNL Ludovic Orban.
Susținătorii lui Florin Cîțu au convocat Biroul Permanent Național al PNL în ciuda împotrivirii președintelui Ludovic Orban. În cadrul biroului, Dan Vîlceanu va fi validat pentru poziția ministru de Finanțe.
Ședința BPN PNL va fi miercuri, la ora 10.30, a anunțat marți seara europarlamentarul liberal Rareș Bogdan.
„Îl vom valida pe Dan Vîlceanu ca ministru de Finanțe. Pe 22 august vom avea ministru de Finanțe, așa cum este normal. Ludovic Orban știe că Guvernul are nevoie de un ministru de Finanțe, a fost chemat să convoace BPN, a ezitat, așa că am decis să convocăm noi BPN-ul, nu este o luptă în interiorul partidului, este o chestie de responsabilitate”, a explicat Rareș Bogdan.
„Vă asigur că toate procedurile au fost respectate, nu a fost doar un SMS, a fost și o discuție telefonică și o discuție față în față.... Mâine (miercuri, 18 august-n.r) vom demonstra că avem majoritatea necesară”, a declarat premierul Florin Cîțu.
Liderul PNL a precizat că ar fi vrut să aibă o discuţie în prealabil, până la un eventual vot dat într-un for statutar pentru Vîlceanu. „Să vedem şi documentul de convocare. Nu poţi doar să trimiţi un SMS”, a mai precizat Orban.