Casa „Cuza Vodă”, cel mai vechi muzeu din Galați, va fi renovat de Consiliul Județean.
„După consolidarea clădirii, constructorul lucrează la amenajarea interioară. Zilele acestea se montează pardoseala din marmură, după care vor fi instalate corpurile de iluminat și echipamentele pentru climatizare, ele fiind deja achiziționate. La exterior trebuie finalizat soclul, de montat ușa, de realizat ultimele finisaje și de refăcut curtea interioară”, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.
Vești bune și pentru Farmacia Ținc. „De asemenea, la capitolul vești bune, avem un ofertant pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a Farmaciei Ținc, iar recent am fost anunțați că Ministerul Culturii va aloca fondurile necesare pentru renovarea Conacului de la Mânjina”, a mai transmis Costel Fotea.
Președintele României, Klaus Iohannis, a avut o serie de discuții cu președintele Consiliului European, Charles Michel, dar și cu alți lideri europeni, înaintea Consiliului European.
Potrivit șefului statului, discuțiile s-au axat pe situația din Ucraina, dar și despre criza energetică.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susține că protocolul, semnat între primarul orașului Isaccea Anastase Moraru și șeful CNAIR, Cristian Pistol, presupune construcția unui nou drum de acces la Vama Isaccea pentru care CNAIR va asigura suportul tehnic necesar.
„Aceasta presupune construcția unui nou drum de acces la vama Isaccea pentru care CNAIR va asigura suportul tehnic necesar. Este un proiect esențial pentru a reduce timpii de așteptare și pentru creșterea volumului de mărfuri în acest punct vamal. Mai mult, o legătură rutieră modernă cu punctul vamal de la Isaccea este absolut necesară, mai ales în actualul context regional. Situată la doar 150 de kilometri de cel mai mare port al României la Marea Neagră (portul Constanța), vama Isaccea este un punct strategic de legătură pentru transferul de mărfuri între România și Ucraina”, a transmis Grindeanu, pe Facebook.
Premierul Nicolae Ciucă, lider al PNL, a anunțat că PNL o propune pe Ligia Deca, actual consilier prezidențial, pentru funcția de ministru al educației, în locul lui Sorin Cîmpeanu.
Ligia Deca, 40 de ani, este consilier al preşedintelui Klaus Iohannis la Departamentul Educație și Cercetare din decembrie 2019. Deca a obținut titlul de doctor în științe politice, în anul 2016, la Universitatea din Luxemburg și este absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College.
Începând din anul 2010 și până în 2012, a coordonat Secretariatul Procesului Bologna, gestionând procesul de organizare a Conferinței miniștrilor educației din statele membre ale European Higher Education Area, potrivit Administrației Prezidențiale.
În perioada 2012-2015, a fost expert în domeniul politicilor publice, profesor asociat la Universitatea de Vest Timișoara (2014-2015) și SNSPA (2019-2021). În perioada 2017-2020, a fost membru al Boardului Executiv al Comisiei Fulbright în România. De asemenea, a colaborat cu Consiliul Europei şi Comisia Europeană, în calitate de expert.
Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia din funcția de ministru al educației, după ce a fost acuzat că a plagiat într-un curs universitar.
Continuă programul de modernizare a drumurilor județene, demarat anul acesta de Consiliul Județean Galați.
„După ce s-a intervenit pentru remedierea problemelor apărute la fundația drumului, constructorul toarnă zilele acestea un strat nou de asfalt pe drumul dintre Nicorești și Poiana, pe aproximativ 9 kilometri”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați, pe Facebook.
Lucrările vor continua și săptămâna viitoare, când, în funcție și de condițiile meteo, va fi demarată și etapa a doua de asfaltare pe drumul spre Zătun.
Este vorba despre asfaltarea porțiunii dintre dig și drumul către vama Giurgiulești.
Consilierul prezidențial Ligia Deca va fi propunerea de ministru al educației pe care premierul şi preşedintele PNL Nicolae Ciucă o va face în ședința Biroului Politic Național (BPN) al liberalilor.
Ședința BPN începe la ora 11.00, iar pe ordinea de zi este desemnarea noului ministru al educației de către PNL, după demisia lui Sorin Cîmpeanu, în urma acuzațiilor de plagiat făcute de Emilia Șercan.
Ligia Deca, 40 de ani, este doctor în științe politice, titlu acordat în 2016 de Universitatea din Luxemburg, și absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College. În perioada 2010-2012, a coordonat Secretariatul Procesului Bologna, gestionând procesul de organizare a Conferinței miniștrilor educației din statele membre ale European Higher Education Area.
Premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări că România are cantităţile necesare de gaz, iar ţara noastră nu va suferi din lipsa acestuia în iarna 2022 - 2023.
„În acest moment, pot să dau asigurări că avem cantităţile necesare de gaz, iar ţara noastră nu va suferi în iarna 2022 - 2023 de lipsa gazului”, a declarat Ciucă.
Premierul Nicolae Ciucă a făcut declarația la Sofia, unde a participat la evenimentul de lansare a exploatării comerciale a Interconectorului Grecia - Bulgaria.
„Este o activitate pe care o aşteptam de mult timp, pentru că operaţionalizarea acestui interconector, practic, pune în valoare demersurile pe care le-am făcut pentru indetificarea de noi surse de energie şi, desigur, pentru diversificarea reţelelor de transport al gazelor, astfel încât Coridorul sudic să poată să asigure conectivitatea pe proiectul pe are noi l-am demarat şi l-am pus în aplicare odată cu Bulgaria, Ungaria şi Austria, vorbim de proiectul BRUA. Prin acest interconector, practic, se realizează punerea în valoare a proiectului BRUA şi totodată ne ajută să putem la rândul nostru să sprijinim Republica Moldova şi Ucraina prin cantităţile de gaz care pot fi transportate prin acest coridor”, a adăugat Ciucă.
Tromboliza salvează viaţa pacienţilor cu accident vascular cerebral (AVC). O procedură medicală ce se face şi la Spitalul Judeţean Galaţi de mai bine de doi ani. De la demararea acestui program, în unitatea medicală au fost realizate sute de proceduri de tromboliză.
Practic, cu ajutorul acestei proceduri medicale pacienţii pot fi salvați. Tromboliza reduce semnificativ riscul de a rămâne cu sechele după un accident vascular cerebral ischemic. Cu o condiţie majoră – pacienții să ajungă cât mai repede la spital, adică în cel mult 4 ore de la producerea AVC-ului(fereastra terapeutică).
„Este foarte important ca oamenii să recunoască semnele unui AVC ischemic şi să ceară ajutor cât mai repede. Sunt informații care le pot salva viața. Din păcate, unii pacienți nu pot beneficia de acest tratament pentru că nu ajung în timp util, iar din acest motiv rămân, din nefericire, cu sechele pe viaţă”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
De Ziua Vârstnicilor, premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj prin care afirmă „problemele seniorilor sunt în atenţia Guvernului şi ne preocupă să găsim acele soluţii prin care să readucem echilibrul necesar în sistemul de pensii, astfel încât trecerea de la viaţa activă la anii de pensie să nu mai însemne o scădere abruptă a nivelului de trai”.