Dacian Cioloș și europarlamentarii Ramona Strugariu, Dragoș Pîslaru, Alin Mituța, Dragoș Tudorache au demisionat din partidul Uniunea Salvați România.
„Din păcate, conducerea actuală a USR a îndepărtat partidul treptat, dar sigur de valorile și promisiunile cu care noi, eurodeputații aleși pe lista Alianței 2020 USR PLUS, am cerut și obținut votul a 2 milioane de cetățeni români în campania electorală din 2019”, anunță cei cinci parlamentari într-un comunicat de presă.
Cei cinci reproșează actualei conduceri a USR lipsa maturității și a dorinței de „accepta greșelile trecutului și de a schimba o direcție care duce partidul spre irelevanță politică.”
Dacian Cioloș a anunțat că pune bazele unei noi formațiuni politice: partidul REPER - Reînnoim Proiectul European al României, care se dorește a fi „o nouă inițiativă politică de dialog și interacțiune cu societatea și comunitatea de afaceri, care să adune resurse umane și soluții pentru crizele și provocările reale actuale din societatea românească”.
Pentru a cincea oară, consilierii liberali blochează un proiect extrem de important pentru Galați, respectiv exproprierile de pe Drumul de Centură. „De ce sunt consilierii liberali împotriva gălățenilor, ce ordine de partid au primit de se opun cu atâta ardoare dezvoltării Galațiului?”, se întreabă, revoltat, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
„Nu le pasă de investiții pentru Galați, nu-și doresc ca acest Drum de Centură să fie modernizat, nu vor ca Galațiul să facă investiții cu bani europeni. Vor doar scandal, să manipuleze și să blocheze cât mai multe proiecte. Nu cunosc administrație și nici legile în vigoare. În 2017, a fost realizată o pre-evaluare, după care, experții firmelor specializate în astfel de proceduri au avut dreptul, conform legilor în vigoare, să intre pe proprietatea oamenilor și să vadă spre exemplu din ce materiale au fost făcute locuințele sau care este gradul de rezistență a clădirilor, pentru a face diferite analize tehnice pentru fiecare proprietate”, a declarat Costel Fotea.
Șeful CJ Galați susține că aceste evaluări sunt realizate de către experți autorizați de statul român, analizate apoi de specialiști ANEVAR și contraexpertizate de către alți specialiști în domeniu.
„Dacă nu știu și nu se pricep, de ce blochează proiectele de dezvoltare a Galațiului, de ce se fac de rușine și de ce nu apelează la instanță dacă ei cred că e ceva incorect, în loc să-și bată joc la propriu de oameni, care astfel nu-și pot primi banii și riscă să se mute în mijlocul iernii? Mai mult, și noi putem plăti penalități de întârziere și chiar putem pierde cele 30 de milioane de euro de la Uniunea Europeană.
Ne întrebăm cu toții de ce sunt consilierii liberali împotriva gălățenilor, ce ordine de partid au primit de se opun cu atâta ardoare dezvoltării Galațiului și ce interese personale au în cazul exproprierilor de pe Drumul de Centură de vor să blocheze această importantă investiție pentru gălățeni”.
Ministerul Muncii, Marius Budău, susține că s-a plătit furnizorilor de energie peste 1,1 miliarde de lei pentru a compensa creşterea preţurilor pentru consumatorii casnici.
Legea nr. 259 din 29 octombrie 2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022 prevede acordarea, pentru consumatorii casnici, a unei compensaţii unitare în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice, şi în valoare de cel mult 33% din valoarea componentei preţului gazelor naturale din contractul de furnizare al clientului beneficiar, în cazul gazelor naturale.
"Aceasta este o sumă extrem de importantă care nu a ieşit din buzunarele noastre, a cetăţenilor români. A pus-o Guvernul şi am compensat astfel ceea ce am promis că vom compensa. E o măsură de compensare şi plafonare a preţurilor la energie. Vom vedea în continuare ce măsuri se vor lua. Marcel Ciolacu a fost extrem de clar şi a spus că gândim în continuare pachete de măsuri sociale şi economice pentru a veni în sprijinul populaţiei", a declarat ministrul Budăi, potrivit Agerpres.
Spitalul Judeţean Galaţi a achiziţionat recent un sistem central de monitorizare a funcţiilor vitale. Este un echipament medical de ultimă generaţie, cu ajutorul căruia pot fi monitorizaţi în acelaşi timp 12 pacienţi cu afecţiuni cardiace.
„Acest dispozitiv monitorizează o gamă largă de parametri medicali, precum activitatea electrică a inimii (EKG), ritmul cardiac, frecvenţa respiratorie, temperatura pacientului sau tensiunea arterială. Mai mult, există şi un sistem de alarmă, în cazul în care unul dintre parametri este neconform”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Datele medicale obţinute pot fi stocate electronic. Echipamentul medical a costat 595.000 de lei (TVA inclus), fondurile fiind asigurate din bugetul Consiliului Judeţean Galaţi.
Liderul PNL, premierul României, Nicolae Ciucă, a anunțat că formațiunea pe care o conduce și-a definitivat echipa.
„Cu puțin timp în urmă, s-a încheiat Consiliul Național al Partidului Național Liberal, în urma căruia au avut loc alegeri în Biroul Executiv al partidului. În urma rezultatului alegerilor, a fost completată echipa de conducere a partidului. Ca atare, din acest moment, putem să avem o perspectivă asupra a tot ceea ce ne-am propus să realizăm prin promovarea politicilor publice ale Partidului Național Liberal în cadrul coaliției de guvernare. Consider că este un moment foarte important să subliniem că acel aspect al luptelor interne în interiorul Partidului Național Liberal a luat sfârșit. Așa cum acum trei zile Președintele țării, Excelența Sa, domnul Klaus Werner Iohannis, a spus la Vila Florica, atunci când am sărbătorit ziua Partidului Național Liberal, că vremea luptelor interne a luat sfârșit, mă alături și spun că într-adevăr, astăzi, Partidul Național Liberal a dat dovadă de maturitate și vremea luptelor interne a luat sfârșit”, a transmis Nicolae Ciucă.
Consiliul Național al PNL l-a ales pe Dan Motreanu în funcţia de prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice. De asemenea, ministrul de Interne, Lucian Bode, a fost instalat drept secretar general al PNL, iar senatorul Virgil Guran a fost ales vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.
Viceprimarul orașului Galați Sorin Enache a participat la evenimentul Live cooking în Piața Centrală. Sper să devină o tradiție, a fost concluzia edilului.
Evenimentul de la Piața Centrală este organizat de Administrația Piețelor, împreună cu bucătari cunoscuți.
„Live cooking în Piața Centrală: show culinar pregătit de Chef Horia Vârlan, Chef Nicolai Tand, somelier Dănuț Șendrea, acompaniați pe ritmuri de muzica populară și pop! Distracția va ține până duminică 29 mai și veți avea posibilitatea să gustați din cea mai mare oală de borș de pește, fructe de mare, ciolan copt, inclusiv preparatul special: gulaș de pește! Toate stropite cu vinuri speciale ale producătorului local Crama Bratu”, a fost mesajul transmis de viceprimarul Sorin Enache.
Edilul a mai spus că speră ca sărbătoarea gastronomică și muzicală să devină o tradiție.