Cristi Mihailescu

Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că încă 31,75 km de drum de mare viteză au fost deschiși.

Este vorba despre tronsonul 3 al DEx12 Craiova-Pitești.

„Încă 31,75 km de drum de mare viteză au fost deschiși! Tronsonul 3 al DEx12 (Craiova-Pitești) se adaugă celor aproximativ 40 de km ai acestui drum expres pe care se circulă încă din vara anului trecut (2022)”, a anunțat Sorin Grindeanu.
Sunt acum 80 de km de mare viteză finalizați anul acesta (2023) care se adaugă rețelei rutiere de mare viteză din România, a precizat ministrul Sorin Grindeanu.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat că din martie românii vor beneficia de avantajele spațiului Schengen pe cale aeriană și maritimă. Anunțul a fost făcut pe platforma X.

Premierul a anunțat că „după 13 ani, în sfârșit România va intra în Schengen”.

„Avem acord politic în această privință! Din martie anul viitor, românii vor beneficia de avantajele spațiului Schengen pe cale aeriană și maritimă. Implicit, Portul Constanța își va crește exponențial importanța”, susține Ciolacu.

Premierul mai spune că în 2024 ar putea fi terminate și negocierile pentru spațiului Schengen pe cale terestră.
„La acest proiect național s-a muncit extrem de mult. Le mulțumesc tuturor celor implicați și în mod special colegilor mei din acest Guvern care au continuat demersurile chiar dacă anul trecut ușa Schengen părea complet închisă”, a precizat Ciolacu.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a comentat ultimele scandaluri din Parlament provocate de reprezentanții AUR și de Șoșoacă. Niște scandalagii şi clovni vor să preia conducerea în România, a spus Stroe.

Comentariile au fost făcute după scandalul din Parlament de la dezbaterea bugetului pentru 2024.

„Ați văzut în Parlament, în ultimele 24 de ore, cine vrea să preia conducerea în România și mai ales în ce fel. Niște scandalagii şi clovni. S-au băgat toți în acest cor de strigături, ură și violență, de la un capăt la altul al opoziției de la AUR, până la USR. Alternativa pe care o promit aceste partide mărunte este doar un imens scandal, țipete și atât. Singurul lucru pe care l-au deprins este să se hrănească din ură și să compromită orice dezbatere serioasă. Să se remarce prin mizerii și discurs instigator de la tribuna parlamentului. Este o întrecere între ei: cine poate mai puțin”, a scris Ionuț Stroe pe Facebook.

Stroe și-a imaginat un guvern format din AUR, USR și SOS.
„Imaginea pe care o arată este de neputință. Imaginați-vă doar: Cum ar arăta un Guvern cu miniștri din scandalagii de ieri și azi? Cum ar arăta Apărarea condusă de Șoșoacă? Sau Finanțele țării sub Simion? Sau Sănătatea cu cineva de la USR - asta am văzut deja și e trist. Nici nu știi dacă să râzi sau să te sperii. Vine un an electoral în care va fi mult zgomot și vor fi multe petarde. Vă îndemn doar să rămâneți calmi și să lăsați zgomotul în urmă”, a adăugat Ionuț Stroe.

Premierul Marcel Ciolacu a comentat ultimele scandaluri din Parlament provocate de opoziție. Dacă scandalul este prețul pe care a trebuit să-l plătesc eu, ca premier, îmi asum, sarcina mea este să mă asigur că banii din buget ajung acolo unde e nevoie, a explicat Ciolacu.

Declarația a fost făcută după aprobarea bugetului pentru anul viitor.

„Mă bucur că avem bugetul pe 2024 votat de Parlament cu aproape 300 de voturi, deoarece de acest buget depind veniturile a peste 12 milioane de români, venituri care cresc anul viitor. Dacă scandalul din Parlament este prețul pe care a trebuit să-l plătesc eu, ca premier, pentru ca pensionarii să-și primească la timp pensiile indexate, îmi asum această problemă fără nicio ezitare”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a susținut că obiectivul său este să se asigure că „în 2024 banii din buget ajung acolo unde este nevoie”.
„Acest buget oferă garanția că vom continua în același timp șantierele de autostrăzi, că putem pălăti mai bine dascălii, că vom avea medicamente și servicii medicale mai bune”, a precizat Ciolacu.
Reprezentanții AUR au făcut scandal în Parlament și, printre altele, l-au împiedicat pe premier să vorbească în plen.

Premierul Marcel Ciolacu promite noi autostrăzi și drumuri expres în 2024. Vor fi cu mult peste 100 de noi kilometri de autostrăzi şi drumuri expres inaugurate, a spus șeful Executivului.

Anunțul a fost făcut în ședința de Guvern, ultima înainte de Crăciun.
„Am certitudinea că la anul vor fi cu mult peste 100 de noi kilometri de autostrăzi şi drumuri expres inaugurate. De aceea Transporturile au în 2024 un buget cu aproape 30% mai mare, ca să livreze conform aşteptărilor românilor”, spune Marcel Ciolacu.

Potrivit premierului, pe ordinea de zi a ședinței Guvernului sunt „opt sau nouă proiecte legate de infrastructură, autostrăzi, centuri ocolitoare şi electrificare de căi ferate”.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat că în țară au fost aduși alți șase fugari. Potrivit lui Gorghiu, fugarii ar putea fi opriți prin înăsprirea legilor. Ea susține că se impune monitorizarea persoanelor aflate sub control judiciar prin utilizarea de dispozitive electronice de supraveghere.

„La nivel național, sunt dispuse 10.457 de măsuri de control judiciar, dintre care 5.871 sunt interdicții de părăsire a teritoriul național. Scopul măsurilor preventive este tocmai acela de a împiedica sustragerea persoanei de la judecată. Dar realitatea ne arată că, uneori, aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a împiedica fenomenul fugarilor. Este nevoie de mai mult. Se impune monitorizarea persoanelor aflate sub control judiciar. Obligația acestora de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere. Și am încredere că acest mecanism va deveni operațional. Însă, până atunci, luptăm constant să îi aducem acasă pe fugari”, a transmis, pe Facebook Alina Gorghiu.

Potrivit ministrului Justiției, în ultimele 24 de ore au fost aduși în țară șase fugari. Pe listă sunt Berki Ioan, adus din Marea Britanie, condamnat la 5 ani de închisoare, pentru evaziune fiscală, Anton Fernando, adus din Italia, condamnat la 4 ani și 10 luni, pentru furt calificat și infracțiuni rutiere, Neaga Constantin-Robert, adus din Italia, condamnat la 3 ani și 6 luni, pentru loviri sau alte violențe, Sava Traian, adus din Irlanda, condamnat la 2 ani si 10 luni, pentru înșelăciune, Petre Viorel Alexandru, adus din Marea Britanie, condamnat la un an, pentru furt calificat, precum și Stanciu Valentin Ionuț, adus din Marea Britanie, condamnat la un an, pentru infracțiuni rutiere.

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut președintelui interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, „să ia măsuri rapide” pentru respingerea inițiativelor UDMR care vizează autonomia Ținutului Secuiesc.

„Am propus președintelui Camerei Deputaților să ia măsuri rapide astfel încât inițiativele toxice ale unor afiliați ai grupului UDMR să fie respinse de urgență la nivel legislativ. Astfel de propuneri legislative izolate care vizează autonomia Ținutului Secuiesc sau autonomia culturală pe criterii etnice nu au ce căuta într-un stat democratic. Această discuție care apare odată la ceva timp nu își are rostul”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Reacția premierului Marcel Ciolacu vine în contextul în care în Parlament a fost depus recent un nou proiect pentru autonomia Ținutului Secuiesc.
De asemenea, liderul UDMR Kelemen Hunor nu înţelege de ce românii din Harghita şi Covasna trebuie să finanţeze metroul de la Bucureşti, pentru că oricum nu beneficiază de acestea.

Liderul deputaților UDMR Csoma Botond este revoltat de scandalurile provocate de Simion și Șoșoacă. Este inimaginabil ce s-a întâmplat în Parlament, era ca într-o crâșmă de mahala, a spus reprezentantul UDMR la RFI.

Ultimul scandal a avut loc în timpul ședinței din Parlament pentru adoptarea bugetului pe anul 2024. Csoma Botond a povestit că ședința a fost dominată de violență verbală, de jigniri și de amenințări între liderii George Simion și Diana Șoșoacă. De asemenea, au fost îmbrânceli între parlamentarii USR și cei ai Puterii și între un parlamentar AUR și reprezentanții UDMR.

„Este inimaginabil ce s-a întâmplat ieri în Parlamentul României. Sigur, nu este primul incident. Vedeți și dvs. că de când extremiștii au ajuns în Parlament, e un scandal permanent, aproape în fiecare săptămână avem un scandal, poate că nu la această dimensiune la care a fost scandalul ieri. A început între Simion și Șoșoacă într-un mod grosolan, grobian, am văzut cum se comportă extremiștii între ei, după aceea ne-au atacat cei de la AUR și un deputat de la PSD, au venit spre noi, către grupul UDMR”, a relatat deputatul UDMR Csoma Botond.

Deputatul UDMR a descris atmosfera drept una de crâșmă.
„Erau urlete în sală, era ca la circ. Era ca într-o crâșmă de mahala. Cred că în anul electoral 2024, aceste atitudini se vor amplifica, din păcate”, a adăugat Csoma Botond.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că în 2024 Ministerul Transporturilor va avea un buget record. 30 de miliarde de lei va primi ministerul.

Din această sumă, 20,4 miliarde de lei sunt destinate bugetului de investiții din fonduri europene, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 29% față de bugetul anului 2023.

Sunt fonduri aferente PNRR, CEF și Programului Transport 2021-2027, din care cofinanțarea asigurată de la bugetul de stat este de 11 miliarde lei.

Banii vor fi folosiți anul viitor pentru derularea unor proiecte cu o valoare totală de 81 miliarde de lei:
- Drumuri de mare viteză: 710 km (cu o valoare totală de 55 miliarde lei)
- Cale ferată (modernizare, electrificare): 430 de km (valoare cumulată de 21 miliarde lei)
- Achiziții de material rulant: 131 de trenuri (valoare totală de 5 miliarde lei).

Toate proiectele de infrastructură rutieră mare au finanțare prin bugetul pentru 2024, fie că vorbim de Autostrada A8, Autostrada A7, Autostrada Sibiu-Pitești sau Drumul Expres Craiova- Pitești. Acest lucru este valabil și pentru magistralele de Cale Ferată cu finanțări europene nerambursabile.
Sumele alocate sunt direct corelate cu gradul de execuție al lucrărilor estimat pentru 2024 în cazul acestor proiecte.

Pentru celelalte cheltuieli- efectuate doar din bugetul de stat- suma necesară MTI, în 2024, este de 9,6 miliarde lei (o creștere de aproximativ 10% față de 2023).
Iar pentru investiții, vor fi alocate, din bugetul de stat, peste 725 milioane de lei. Sumele merg pentru domeniul rutier (345,9 milioane de lei), sectorul feroviar (336,37 milioane lei), cel naval (28,25 milioane lei), dar și către transportul aerian (15,33 milioane lei).
Alte 5,05 miliarde de lei sunt necesare pentru întreținerea infrastructurii rutiere (un miliard de lei) și feroviare (4,05 miliarde de lei).
Pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere este nevoie de 113,3 milioane de lei, iar pentru reparații curente ale infrastructurii feroviare publice alocăm 53,03 milioane de lei.
Din întreaga sumă, aproximativ 3 miliarde de lei reprezintă, dobânzi, subvenții, despăgubiri civile, rambursări de credite, cheltuieli materiale, salariale, cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă, a precizat Sorin Grindeanu.

Deputatul liberal Florin Roman anunță că amendamentul PNL care stopează creșterea de taxe și impozite în 2024 a fost adoptat.

Declarația a fost făcută în timpul dezbaterilor din Parlament despre proiectul legii bugetului pe 2024.
„Am depus un amendament extrem de important, modificăm art 80, clarificăm explicit că nu vom avea majorări de taxe și impozite, că nu vor fi scoase excepții. Este decizia politică PNL luată în forurile statutare. Am venit cu acest amendament susținut de ministrul Boloș și va deveni literă de lege. Stabilim taxe și impozite prin lege, tot prin lege stabilim că nu creștem aceste taxe”, a spus Florin Roman.
Deputatul liberal a explicat de ce a fost introdus amendamentul.
„Venim și întărim cele spuse, pentru că am constatat că uneori e o diferență de la vorbe la fapte. Am o problemă cu cei care ne-au obligat să facem aceste majorări de taxe care au fost și în luna octombrie, rezultatul unor jaloane din PNRR. Acest amendament este împotriva USR, partidul care a impus taxe noi. Sunt convins că colegii mei vor vota acest amendament, i-am auzit spunând în Parlament că nu vor vota taxe și impozite noi”, a concluzionat Florin Roman.