Cristi Mihailescu

Consiliul Județean Galați a premiat 89 de elevi din mediul rural care, la admiterea la liceu din această vară, au obținut rezultate remarcabile.

Fiecare elev care a absolvit ciclul gimnazial în unitățile de învățământ din mediul rural și a obținut anul acesta media peste 9,00 la admitere, inclusiv în învățământul vocațional, a fost premiat cu suma de 1.500 de lei.

„Este o adevărată bucurie și o mare onoare să continuăm această frumoasă tradiție de a premia excelența în educație. Anul acesta, 89 de elevi din mediul rural au dovedit că, prin muncă, determinare și ambiție, pot depăși orice barieră și pot ajunge la cele mai bune licee din județul Galați și nu numai. Sunt mândru de acești tineri extraordinari, care ne arată că educația este drumul sigur spre un viitor mai bun. Le doresc din tot sufletul mult succes în tot ceea ce vor face. Felicit, de asemenea, părinții și profesorii lor, cei care i-au îndrumat și susținut necondiționat” a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Cei 89 de elevi premiați provin din comunele: Cosmești, Ivești, Liești, Grivița, Schela, Matca, Ghidigeni, Vânători, Slobozia Conachi, Frumușița, Șendreni, Umbrărești, Barcea, Drăgănești, Cudalbi, Corod, Munteni, Fundeni, Pechea, Tudor Vladimirescu, Valea Mărului, Fârțănești, Independența, Țepu, Braniștea, Cerțești, Bălășești, Piscu, Măstăcani și Tulucești.
Cea mai mare medie, respectiv 9,87, a fost obținută de doi elevi care au absolvit școlile gimnaziale din Furcenii Noi (comuna Cosmești) și Bucești (comuna Ivești), fiind admiși la Colegiul Național "Spiru Haret" Tecuci și Colegiul Național "Vasile Alecsandri" Galați.

Ministerul Dezvoltării alocă aproape 500 de milioane de lei pentru noi proiecte finanțate prin Programul ”Anghel Saligny”

La sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au fost semnate 29 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 497.251.003,38 de lei.

Proiectele vizează modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a stațiilor de epurare, a rețelelor de canalizare menajeră și a sistemelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, precum și construirea unor poduri.

Toate aceste investiții contribuie atât la dezvoltarea echilibrată a regiunilor României, la recuperarea decalajelor de dezvoltare între județe și la creșterea calității serviciilor publice la care să aibă acces cetățenii, cât și la creșterea numărului locurilor de muncă și la stimularea economiei naționale.

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, transmite joi un mesaj către locuitorii oraşului, în care îi îndeamnă să voteze duminică candidatul USR, Elena Lasconi. 

„Dragi buzoieni, duminică 8 decembrie este cel mai critic moment din istoria României de după 1990! Avem de ales între calea europeană şi euroatlantică sau izolarea ţării, care poate duce la distrugerea economiei, neplata pensiilor şi a salariilor şi punerea în mare pericol a siguranţei naţionale.
 
Instabilitatea economică a început deja să se simtă la nivelul instituţiilor financiar-bancare şi investitorilor, urmând să se resimtă şi în buzunarul fiecăruia dintre noi. Domnul Călin Georgescu afirmă că nu a cheltuit niciun leu pentru campania electorală şi nu are legături cu neolegionarii, mercenarii şi interlopii, dar au fost peste 1 milion de postări în fiecare zi, pentru care în mod normal s-ar fi cheltuit 3 milioane de euro zilnic, iar echipa care-l însoţeşte în permanenţă este formată din neolegionari şi mercenari”, precizează primarul. 
 
 

Siegfried Mureșan este noul lider al PNL Diaspora. El îl înlocuiește pe Rareș Bogdan în fruntea organizației. Mutarea a fost confirmată de liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan.

Europarlamentarul Siegfried Mureșan este președintele interimar al PNL Diaspora.
„În urma demisiei lui Rareș Bogdan din funcția de președinte al PNL Diaspora l-am rugat și a acceptat să ocupe funcția de președinte interimar pe europarlamentarul Siegfried Mureșan, un om serios, un om cu experiență, care, sunt convins, că va face ca organizația din Diaspora să funcționeze în condiții normale”, a declarat Ilie Bolojan.

După eșecul din alegerile prezidențiale, primul tur, și demisia lui Nicolae Ciucă întreaga conducere a PNL a fost schimbată.

Guvernul a aprobat o serie de finanțări în mai multe domenii de activitate. Continuarea marilor investiții publice în infrastructură este prioritatea pe care o urmărim până la finalul mandatului, a explicat premierul Marcel Ciolacu.

Deciziile au fost luate în ședința de Guvern de miercuri.
„Continuarea marilor investiții publice în infrastructură este prioritatea pe care o urmărim până la finalul mandatului. Aprobăm azi (miercuri n.r.) un memorandum pentru o finanțare de 5 miliarde de euro de la Banca Europeană de Investiții. Cu acești bani finalizăm marile șantiere de autostrăzi, lucrările de modernizare a principalelor magistrale feroviare și construcția magistralei de metrou spre Otopeni”, a explicat Marcel Ciolacu.

În domeniul sănătății, Guvernul a alocat fonduri pentru a cumpăra 600 de ambulanțe noi pentru dotarea serviciilor medicale de urgență din toată țară. Investiția este de aproape 540 de milioane de lei, din fonduri europene.

În domeniul educației, vor fi operaționalizate 150 de centre de educație timpurie în 3 ani și vor fi plătite aproape 3000 de posturi. Ridicarea acestor centre, finanțate cu bani din PNRR, va duce la creșterea accesului copiilor de până la 6 ani la educație timpurie.

Alte finanțări vizează sprijinirea mediului privat, a serviciilor sociale și a culturii.

„Continuăm sprijinirea mediului privat și suplimentăm cu aproape 230 de milioane de lei schema de ajutor de stat pentru dezvoltare regională prin stimularea investițiilor. Este o decizie justificată prin interesul major din partea investitorilor. De asemenea, susținem IMM-urile prin Programul Start-up Nation. Alocăm încă 100 de milioane de lei pentru a acoperi plata dosarelor de decont care au primit acord până la data de 1 iunie 2024. Asigurăm banii necesari pentru a finanța serviciile sociale de protecție a copilului, a persoanelor cu dizabilități și a persoanelor vârstnice. Alocăm suplimentar circa 200 de milioane de lei către autoritățile locale din 36 de județe. Și în domeniul culturii pregătim un proiect major, finanțat în proporții egale cu un împrumut de 140 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și o sumă egală de la bugetul de stat. Cu acești bani, finanțăm 14 obiective culturale și istorice de importanță națională și europeană. Construim noi săli de spectacole, ridicăm noi corpuri de clădiri muzeale, restaurăm și modernizăm clădiri emblematice precum Ateneul Român și Vila Reginei Maria din Mamaia”, a precizat Marcel Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, la scurt timp după declasificarea CSAT privind campania lui Călin Georgescu, că o va susține pe Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. 

„Am luat act de declasificarea documentelor CSAT care arată că în campania electorală a domnului Călin Georgescu au fost folosite finanțări externe nedeclarate de către acesta și că există tipare de lucru ce arată implicarea unor actori statali!

Nu am putut să vorbesc public despre aceste documente pentru că am respectat legea. Însă, un fapt este cert: în competiția electorală, am fost cel mai afectat de modul în care domnul Călin Georgescu și-a mărit artificial expunerea, eludând cadrul legal. Sper ca, pe baza dovezilor publicate azi, autoritățile statului să-și facă treaba, iar toți cei vinovați să plătească!

În fața acestei realități, o voi sprijini pe doamna Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Am demarat deja construcția unei majorități parlamentare și guvernamentale pro-europene, care să o susțină pe doamna Elena Lasconi la votul de pe 8 decembrie
Trebuie să depășim valul de ură care ne macină de 20 de ani și să ne concentrăm, împreună, pe un mare obiectiv national - continuarea traseului de dezvoltare europeană a României!

Asta așteaptă de la noi atât românii care trăiesc în țară, cât și cei care trăiesc în Occident și care ne-au transmis, prin votul lor recent, că trebuie să continuăm să clădim un stat puternic și demn, capabil să se bată pentru drepturile românilor, oriunde locuiesc aceștia în lume!”,a transmis Marcel Ciolacu.

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, anunță că se lucrează intens la resistematizarea râpei dintre Corni și Valea Mărului, în imediata apropiere a drumului județean 251G.

Este un proiect amplu și complex, dar absolut necesar pentru consolidarea zone și refacerea ei după inundațiile uriașe care au lovit județul Galați.

„Râpa depășește 10 metri adâncime, iar pentru resistematizarea ei a fost nevoie până acum de peste 10.000 mc de umplutură pământ. Întărim malurile râpei cu structuri speciale din piatră și beton (gabioane) pe o lungime de peste 100 de metri. Amenajăm un deversor și un canal betonat pe o lungime de peste 100 de metri. Resistematizăm drumul județean pe aproape jumătate de kilometru. Construim un pod dalat pentru a spori siguranța pe drumuri”, a explicat Costel Fotea.

La final vor fi o zonă consolidată și un drum sigur pentru toți cei care folosesc această rută, a precizat Costel Fotea.

Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegației PSD în Parlamentul European, a reiterat în Legislativul European solicitarea de implicare a Comisiei Europene în ancheta legată de posibila implicare a aplicației TikTok în campania electorală din primul tur al alegerilor prezidențiale din România.

Dan Nica și-a exprimat nemulțumirea față de lipsa de reacție a liderilor Comisiei Europene în fața acestui subiect, considerând că este important ca instituțiile europene să intervină pentru a preveni utilizarea abuzivă a platformelor online în scopuri politice, care ar putea afecta procesul electoral și încrederea cetățenilor în democrație.

„Vă vorbesc în numele milioanelor de români care sunt furioși, frustrați. Este pentru toată lumea evident că cei de la TikTok nu respectă Directiva privind Serviciile Digitale. Dispreț și niciun răspuns! Nu este posibil ca toți competitorii electorali să aibă «flag» la TikTok, iar unul nu, și să poată să facă ce vrea el, să cheltuiască și să primească bani cum vrea el și să poată să beneficieze de ceea ce directiva serviciilor digitale interzice în mod explicit ca să existe algoritmi care nu sunt transparenți, dar care pot fi însă folosiți pentru favorizarea unui candidat. S-a întâmplat în România, s-a întâmplat și în Irlanda și, probabil, că se va întâmpla și în Germania dacă nu se iau măsuri. Este inacceptabilă această atitudine și aceste răspunsuri disprețuitoare venite de la TikTok! «Noi nu facem publicitate electorală pe TikToK!». Uitați-vă pe rapoarte, pe pozele care au fost trimise”, a declarat Dan Nica.

Europarlamentarul român a oferit câteva exemple de încălcare a directivei europene.
„Faptul că sunt câteva sute de companii care vindeau «detergenți» și în ultimele trei zile de campanie electorală, în România, au făcut publicitate politică nu înseamnă că au luat bani pentru această publicitate politică? Cine a dat acești bani? Aceasta este întrebarea pe care v-o adresez. Dacă s-au dat bani și vorbim despre interferențe străine pentru încălcarea Directivei Serviciilor Digitale, trebuie știute aceste lucruri. Sunt foarte nemulțumit de faptul că până în prezent Comisia Europeană nu a venit cu o măsură foarte clară. Nu este posibil ca cineva să influențeze la o asemenea scară și să încalce o directivă a serviciilor digitale, iar măsurile să nu fie dure și precise. Ce face Comisia Europeană? Domnilor de la Comisia Europeană aceste lucruri nu le vom lăsa așa și vă vom întreba și săptămâna viitoare și luna viitoare, până când vom primi răspunsuri și clarificări. Merităm toți să știm care este adevărul”, a precizat eurodeputatul Dan Nica în Comisia pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor (IMCO) din Parlamentul European.

PNL a reconfirmat sprijinul pentru Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidențiale. Este un candidat pro-european convins, a spus președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan. Susținerea a fost reconfirmată printr-un vot al membrilor conducerii PNL.

„Am reconfirmat prin votul colegilor încă o dată sprijinul Partidului Național Liberal pentru candidatura Elenei Lasconi la funcția de președinte al României. Avem de ales între doi candidați și dintre cei care candidează. Decizia noastră fără echivoc este să susținem candidatul care prin declarațiile pe care le-a făcut, prin atitudinea de până acum a demonstrat că este un pro-european convins și Partidul Național este un partid responsabil care susține parcursul european al țării noastre. Prin urmare, le recomandăm și îi rugăm pe alegătorii noștri să participe duminica la vot, iar cei care au încredere în noi să voteze la funcția de președinte al României pe Elena Lasconi”, a declarat Ilie Bolojan.

În paralel, liderii partidelor pro europene discută despre formarea unei coaliții de guvernare.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit cu ambasadoarea SUA în România, Kathleen Ann Kavalec. Cei doi au discutat despre finalizarea proiectului Visa Waiver.

Predoiu și Kavalec au invocat eforturile României pentru finalizarea acestui obiectiv și cooperarea dintre cei doi parteneri, pentru reușita proiectului.

„Colegii din Ministerul Afacerilor Interne au muncit foarte mult pentru realizarea măsurilor tehnice necesare pentru programul Visa Waiver și colaborarea cu autoritățile SUA a fost excelentă, deschizând calea încheierii cu succes și a dosarului Visa Waiver. Discuțiile cu ambasadoarea SUA au confirmat această muncă importantă a MAI, buna colaborare cu autoritățile americane și progresele înregistrate în dosarul Visa Waiver, pe care sperăm să îl încheiem cu succes în curând. MAI a livrat în grafic și în acest dosar, le mulțumesc colegilor din MAI. De asemenea, doresc să mulțumesc și colegilor din MAE și ministrului de externe Odobescu pentru colaborarea în acest dosar”, a declarat Cătălin Predoiu.

Departamentul de Stat al SUA a comunicat miercurea trecută că rata de refuz a vizelor de tip B pentru cetățenii români a scăzut sub 3% cât este pragul impus în programul Visa Waiver.