Primăria municipiului Galați informează că au început lucrările pentru modernizarea clădirilor Colegiului Național „Mihail Kogălniceanu”, după ce au fost atrase fonduri europene în acest scop. Lucrările vizează corpurile C1 și…
Investiție finalizată la Spitalul de Pneumoftiziologie, acolo unde este funcțional deja noul bloc alimentar al spitalului. Investiția, care a presupus și dotarea cu echipamentele necesare, a fost realizată cu fonduri…
Zeci de echipamente medicale de ultimă generație au intrat recent în dotarea Spitalului Județean de Urgență din Galați, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați. Potrivit sursei citate, este vorba…
Lista ce conține cererile declarate admise, în urma verificării dosarelor depuse pentru atribuirea unui loc de parcare din ETAPA V (Mazepa I, Mazepa II, Țiglina I, Țiglina II, Micro 18…
Primarul comunei Vânători, Costel Manolachi, anunță că se fac pași importanți pentru continuarea lucrărilor de asfaltare a drumurilor din localitate. „Acum se lucrează la refacerea podetelor și a parapeților din…
Consiliul Județean Galați emis ordinul de lucrări pentru demararea unei noi etape de asfaltare a drumurilor. Este vorba de 47,08 kilometri de drum, de pe mai multe tronsoane de drum…
Bogdan Trandafir va fi, de luni, 18 iulie, noul inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Galați, pentru următoarele 4 luni. Trandafir a venit la ITM la începutul lunii iulie, prin…
Președintele Consiliului Județean, Costel Fotea, anunță că două firme sunt în cursa de realizare a documentației tehnico-economice pentru modernizarea DN25. „Suntem aproape de a finaliza licitația pentru realizarea studiului de…
Președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac, a anunțat că își dorește ca până în 2024 să modernizeze în proporție de 100% a drumurilor județene. „În 2016, județul Brăila avea foarte…