România va avea un număr de minimum şase şi maximum 12 Poli de Inovare Digitală care vor face parte din Reţeaua Europeană de Dezvoltare şi Inovare, dar dezvoltarea acestora va dura ani de zile, a declarat, vineri, secretarul de stat în ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri Liviu Rogojinaru, într-o dezbatere de profil, atrăgând atenția, totodată, că există obstacole multiple în calea digitalizării.
”Obstacolele principale în calea digitalizării sunt multiple, cum ar fi lipsa sau insuficienţa consumatorilor digitali, costurile mari, rezistenţa la schimbare a companiilor şi/sau a consumatorilor. Atât în sectorul public, cât şi în sectorul privat, introducerea rapidă a digitalizării la toate nivelurile va ajuta România să devină mai competitivă pe plan internaţional şi să-şi îmbunătăţească perspectivele de creştere economică sustenabilă. Pentru aceasta este nevoie în primul rând de conştientizarea publicului în sfera digitală şi de creşterea competenţelor şi abilităţilor digitale, printr-o învăţare continuă", a subliniat el.
Printre cele mai importante beneficii palpabile pe care o companie le poate obţine din transformarea digitală se pot număra: simplificarea, transparenţa, eficienţa. Modelele de afaceri vor suferi transformări radicale sub impactul digitalizării şi al introducerii Inteligenţei Artificiale în medii economice tot mai competitive.
Activitatea centrelor de inovare digitală este fundamentală pentru crearea și menținerea unui ecosistem digital dinamic, care să stimuleze transformarea digitală la nivelul economiei naționale, venind în sprijinul și beneficiul companiilor, cetățenilor și administrației publice.
În Europa, doar una din cinci companii este digitalizată la un nivel înalt. În contextul în care Uniunea Europeană urmărește să devină mai competitivă la nivel global, valorificând oportunitățile tranziției digitale, centrele de inovare digitală vor fi actori principali pentru impulsionarea acestui proces.
----- Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) şi Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) au organizat, vineri, o videoconferinţă de informare privind rolul centrelor de inovare digitală în implementarea viitorului Program Europa Digitală, intitulat European Digital Innovation Hubs - Boosting the digital transformation process.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display