Mai multe categorii de contribuabili pot comunica doar online cu ANAF, începând de la 1 martie 2022, iar pentru acest lucru sunt obligate să se înscrie în Spațiul Privat Virtual.
Relația cu persoanele fizice obișnuite continuă și offline.
Obligativitatea de a se înscrie în SPV revine:
- persoanelor juridice,
- asocierilor și altor entități fără personalitate juridică,
- persoanelor fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent ca persoane fizice autorizate,
- întreprinderilor individuale,
- întreprinderilor familiale.
Toate aceste categorii vor fi obligate să trimită Fiscului doar online cereri, înscrisuri sau alte documente.
Documentele trimise în format letric nu vor mai fi acceptate.
Printre eventualele efecte negative care pot apărea în situația în care un document trebuie depus într-un anumit termen, iar acest lucru se realizează fizic și nu prin intermediul Spațiului Privat Virtual, se numără pierderea dreptului de a beneficia de o facilitate fiscală sau aplicarea unor amenzi.
Spațiul Privat Virtual este un serviciu gratuit, disponibil 24h/24h, 7 zile/7 zile, prin intermediul căruia contribuabilii depun declarații, cereri, solicită documente, verifică situația fiscală proprie, etc. Prin transmiterea documentelor prin mediul electronic sunt economisite atât resursele contribuabililor, cât și cele ale administrației fiscale.
Persoanele fizice sau juridice, care dețin certificate digitale calificate, pot solicita înregistrarea ca utilizatori SPV pe baza acestora, iar persoanele fizice care nu dețin un astfel de certificat, pot solicita înregistrarea pe bază de nume de utilizator și parolă.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.