Achiziția a încă 20 de trenuri electrice de lung parcurs a fost avizată în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor, a anunțat ministrul de resort, Sorin Grindeanu.
Licitația va fi derulată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară prin PNRR, la o valoare estimată de 180 milioane euro, la care se adăuga costurile întreținerii și reparațiilor, de aproximativ 270 milioane euro, sumă asigurată de operatorii feroviari în cadrul implementării contractelor de servicii publice.
Grindeanu a spus că investiția are mai multe obiective, printre care îmbunătățirea ofertei de transport prin creșterea numărului de trenuri pe rută și pe zi, corelat cu introducerea unei frecvențe predictibile, asigurarea unor legături directe și rapide între marile orașe ale României și înlocuirea tracțiunii diesel cu una electrică.
Traseele pe care vor circula noile trenuri electrice sunt Oradea – Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov, Cluj Napoca – Alba Iulia – Simeria (Deva) – Târgu Jiu – Craiova - Calafat, Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Iași, Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Suceava, Galați – Mărășești (Focșani) – Bacău – Iași, Galați – Mărășești (Focșani) – Bacău – Suceava, Galați – Brăila – Constanța – Mangalia, Iași – Bacău - Mărășești (Focșani) – Barboși (Galați) – Brăila – Constanța – Mangalia, Suceava – Bacău - Mărășești (Focșani) – Barboși (Galați) – Brăila – Constanța – Mangalia și Giurgiu – București – Ciulnița (Slobozia) – Călărași.
Serviciile vor fi oferite, inițial, pe liniile deja electrificate la momentul punerii în circulație a trenurilor. Însă acestea vor fi extinse odată cu punerea în funcțiune a instalațiilor pentru asigurarea tracțiunii electrice (Cluj Napoca – Oradea, București – Giurgiu, Constanța – Mangalia).
Printre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească noile trenuri achiziționate se numără și cea posibilității de circulație cu o viteză maximă de 200 km/h.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.