Administrația Fondului pentru Mediu informează că, începând de luni, 12 decembrie, ora 10.00, persoanele fizice se pot înscrie în a doua etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice pentru selectarea voucherelor pentru laptopuri și tablete. Bugetul celei de-a doua etape este de 10 milioane de lei, iar selecția voucherelor se face în perioada 12 decembrie 2022, ora 10:00 – 16 decembrie 2022, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului.
În această etapă, se acordă vouchere pentru achiziționarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, după cum urmează:
- 500 de lei pentru laptopuri;
- 300 de lei pentru tablete.
Perioada de derulare a unei etape de selecție a voucherelor este de 5 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective. După publicarea listei persoanelor fizice aprobate pe site-ul AFM, solicitanții se vor prezenta la unul dintre comercianții validați, de unde vor achiziționa echipamentul dorit.
Persoana fizică care a selectat un voucher în prima ediție și ulterior nu l-a utilizat, nu mai poate selecta un voucher pentru aceeaşi categorie pe parcursul aceluiaşi an calendaristic. De asemenea, persoana fizică care a beneficiat deja de un voucher dintr-o categorie nu mai poate beneficia de acelaşi tip de voucher pe parcursul aceluiași an calendaristic.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display