Tensiuni în justiție: Judecătorii CAB cer CSM să oprească „campania de discreditare” a magistraților Recomandat

Judecătorii Curții de Apel București au decis, în unanimitate, în cadrul Adunării Generale desfășurate marți, 9 iunie, să solicite Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să facă demersuri pentru apărarea independenței justiției, inclusiv prin „oprirea de îndată a campaniei de discreditare a puterii judecătorești”.

La reuniune au participat 202 dintre cei 240 de judecători în funcție, potrivit unui comunicat al Curții de Apel București.

Magistrații susțin că în România se manifestă „o degradare constantă a statului de drept” și acuză încercări de subordonare a puterii judecătorești de către factorul politic. În acest context, aceștia solicită CSM, în calitate de garant al independenței justiției, să întreprindă demersuri atât la nivel intern, cât și internațional, pentru restabilirea echilibrului instituțional și pentru recunoașterea independenței reale a judecătorului.

În cadrul aceleiași adunări, judecătorii au respins propunerile legislative privind salarizarea magistraților și au amânat luarea unei decizii privind o eventuală suspendare a activității instanței.

 

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.