După criza financiară, biletele de avion se vor scumpi, avertizează specialiştii.
Wizz Air, a treia mare companie aeriană low cost din Europa după Ryanair şi EasyJet Plc, a anunţat că va continua să îşi extindă flota de avioane, în contrast cu companiile aeriene tradiţionale din întreaga lume care caută să amâne preluarea avioanelor comandate producătorilor Airbus SE şi Boeing Co.
La rândul său Ryanair, care s-a opus pachetelor de sprijin acordate unor mari transportatori aerieni precum Air FranceKLM şi Deutsche Lufthansa AG, a anunţat că va analiza posibilitatea de a comanda un număr suplimentar de avioane Boeing 737 Max, atunci când acest avion va fi autorizat să zboare din nou, scrie Adevărul. "După ce criza va trece şi va izbucni un război al preţurilor, Ryanair şi Wizz vor fi în prima linie a unui proces de consolidare şi expansiune care va dura între trei şi cinci ani, pe măsură ce rivalii din jurul lor se vor restructura", susţine Mark Manduca, analist la Citi în Londra, citat de Bloomberg.