Imprimă această pagină

Uzina Ford din Craiova, mai puțin afectată de criza microcipurilor Recomandat

Uzinele Ford din Craiova și Köln sunt printre cel mai puţin afectate de criza microcipurilor, în condiţiile în care alte uzine ale constructorului au chiar şi peste 20 de zile fără producţie în 2021, scrie Ziarul Financiar.

„Ca urmare a problemei aprovizionării cu semiconductori, care afectează o mare parte din industria auto globală, în perioada 26 aprilie - 21 mai Secţia de Producţie Vehicule de la Ford Craiova va opera în două schimburi (în loc de trei). În plus, estimăm în acest moment 6 zile fără producţie de vehicule, în data de 29 aprilie, respectiv în perioada 10 - 14 mai, precum şi 10 zile fără producţie de motoare, în perioada 26 aprilie - 14 mai. Continuăm totodată să prioritizăm configuraţiile cheie de vehicule, gestionând în mod eficient volumele noastre alocate de semiconductori“, a spus Ana-Maria Timiş, Communications & Public Affairs Manager - Romania & Eastern Europe.

Uzina din Köln va fi oprită câteva zile în intervalul 21-23 aprilie şi 28-30 aprilie, iar compania urmează să analizeze dacă vor exista şi alte opriri.

La Köln, în Germania, Ford produce modelul Fiesta, iar la Craiova, modelele Puma şi EcoSport.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Ultima modificare Luni, 26 Aprilie 2021 16:28