Imprimă această pagină

Aeroportul Oradea, modernizat cu bani europeni Recomandat

Consiliul Judeţean Bihor a aprobat marți indicatorii tehnico-economici pentru  proiectul „Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Oradea”.

Proiectul, unul cu finanţare europeană, cuprinde, pe lângă extinderea pistei, şi extinderea platformei de îmbarcare-debarcare cu peste 30.000 mp, achiziţia echipamentelor necesare pentru activităţile de întreţinere şi mentenanţă, respectiv împrejmuirea incintei şi realizarea unui drum de securitate.

Capacitatea operaţională a aeroportului va creşte, iar poluarea din zona municipiului se va reduce prin mutarea culoarului de aterizare.

Finanţarea proiectului pentru modernizarea aeroportului se va face prin POIM – Programul Operaţional Infrastructură Mare, va avea o valoare totală de 27 de milioane de euro, din care 20 de milioane banii europeni nerambursabili.

Proiectarea ar putea începe în toamnă, iar din primăvara anului 2022 şi lucrările, spune preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)