Imprimă această pagină

2.654 de gălățeni și-au găsit joburi cu sprijinul AJOFM, în primele șase luni Recomandat

În perioada ianuarie – iunie 2021, prin intermediul AJOFM Galați au fost încadrate în muncă 2.654 de persoane, dintre care 1.136 sunt femei.

Din totalul persoanelor ocupate în perioada menționată, 1.418 au peste 45 de ani, 475 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 433 au vârsta mai mică de 25 ani, iar 328 au între 25 și 35 de ani.

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1.526 provin din mediul urban, iar 1.128 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane sunt cu studii profesionale/arte și meserii (793), urmate de cele cu studii gimnaziale (753). Numărul celor cu studii liceale este de 685, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 249. Persoanele cu studii primare și fără studii sunt 120 la număr, iar cele cu studii postliceale – 54.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Galați, 865 de persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.

De asemenea, în perioada ianuarie – iunie, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţa AJOFM Galați ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 3.588.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)