Proiectul privind renovarea Liceului Tehnologic „Paul Dimo” din municipiul Galați, în valoare de 3,9 milioane de euro, a fost aprobat pentru finanțare, în cadrul PNRR, potrivit unui comunicat al municipalității.
Cele patru clădiri care vor fi renovate în cadrul proiectului cuprind corpul cu săli de clasă, atelierul, cantina și căminul.
În principal, au fost prevăzute următoarele lucrări:
- reabilitarea termică a clădirilor,
- reabilitarea sistemului de încălzire și de furnizare a apei calde,
- instalarea/reabilitarea sistemului de ventilare,
- modernizarea instalațiilor de iluminat,
- instalarea unor sisteme alternative pentru producerea energiei,
- instalarea de stații pentru încărcarea mașinilor electrice,
- alte tipuri de lucrări conexe.
Până acum, Primăria municipiului Galați are aprobate pentru finanțare în cadrul PNRR nu mai puțin de 60 de proiecte, în valoare totală de aproximativ 129 de milioane de euro.