Alexandra Dobre

Un elev de clasa a 7-a de la Liceul de Artă din Galați a fost bătut cu pumnii de un coleg de clasă. Agresiunea s-au produs în școală, iar poliția a deschis un dosar penal.

Potrivit IPJ Galați, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Galați s-au autosesizat și au efectuat verificări preliminare în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc acest incident.

„S-a stabilit că la data de 14 martie 2023, la unitatea de învățământ respectivă, în timpul unei pauze dintre orele de curs a unor elevi din clasa a VII - a, în sală de clasă unde se aflau mai mulți copii, un elev, cu vârsta de 14 ani, l-a agresat fizic pe un alt coleg de clasă, cu vârsta de 13 ani, ambii cu  domiciliul în municipiul Galați”.

A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, iar polițiștii continuă cercetările.

Un incendiu de proporții a avut loc vineri în zona lacului Brateș. Focul a afectat aproximativ 15 hectare de vegetație uscata, stuf și lastăriș.

Pompierii militari gălățeni au reușit să localizeze și să lichideze incendiul care se extindea spre amenajarea Plaja Brateș.

„Au acționat patru autospeciale de stingere cu 20 de pompieri și o cisterna de la societatea Apă Canal timp de aproximativ 2 ore. Cauza producerii incendiului este foc deschis”, a transmis ISU Galați

Lucrări avansate la noua stație de pompare din Valea Orașului, din municipiul Galați. Noua staţie va avea o capacitate de preluare a apelor provenite din precipitaţii de 10.000 de mc/oră (respectiv 2 pompe de mare capacitate de 5.000 de mc/oră fiecare)
 
 Staţia de pompare, ce va fi alimentată separat cu energie electrică de forţă, este amplasată pe strada Al. Moruzzi, în intersecţia cu străzile Dogăriei şi Răsăritului, în apropierea Spitalului General Căi Ferate Galaţi.
 
„Știm cu toții cât de necesară este noua stație de pompare pe care o construim în Valea Orașului. Echipele de muncitori sunt la lucru și am convingerea că stația performantă, cu o capacitate de 10.000 de mc/oră, va fi gata conform planurilor. După cum știți, în orașul nostru sunt lucrări de peste 17 milioane de euro pentru modernizarea și extinderea sistemului de apă și canalizare, într-un amplu proiect cu finanțare europeană derulat de APA CANAL SA Galati la nivelul județului”,  a transmis Ionuț Pucheanu, primarul orașului Galați.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, a anunțat că asfaltarea podului peste Dunăre de la Brăila începe în cel mult o săptămână, în funcție de condițiile meteo.

„În momentul acesta, se execută lucrări atât la pod, cât și la drumurile de legătură, după cum urmează:

Zona Podului Suspendat:

– A început aplicarea ultimului strat al hidroizolației, iar în funcție de temperatura și umiditatea din perioada următoare, va începe și turnarea primului strat de asfalt (în maximum 10 zile);

– S-a finalizat armarea, cofrarea și turnarea ultimelor două porțiuni din placa de suprabetonare a structurilor blocului de ancoraj Jijila;

– Continuă aplicarea primului strat (primer) aferent hidroizolației. Până în prezent, s-au realizat aproximativ 40.000/45.000 mp aferenți aplicării primului strat;

– Pentru calea Sud, au fost executate lucrările de hidroizolație pentru straturile 2 și 3 pentru aproximativ 16.000/22.000 mp;

– Se execută lucrări de armare a rostului de dilatație la blocul de ancoraj de pe malul Jijilei;

– Se lucrează la sistematizarea zonei blocului de ancoraj de pe malul Brăilei și se execută săpături pentru bazinul decantor, a precizat secretarul de stat Ionel Scrioșteanu.

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila va fi cea mai înaltă construcţie din România şi cea mai scumpă lucrare de infrastructură realizată în ultimii 30 de ani. De asemenea, va fi ultimul pod peste Dunăre, înainte de vărsarea în Marea Neagră, cel mai mare din România şi al treilea din Europa ca dimensiune.

Investiţia presupune amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul judeţului Tulcea. Deasupra Dunării este podul suspendat, în lungime de 1,9 kilometri.

Un șofer de microbuz școlar, care transporta mai mulți copii, a fost prins băut la volan, în județul Galați.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au oprit în trafic pentru control pe DJ 255, în interiorul localității Slobozia Conachi, un microbuz școlar în care se aflau mai mulți copii, care era condus de un bărbat, cu vârsta de 51 de ani, din comuna Cuza Vodă.

 După verificarea documentelor a fost efectuată și testarea alcoolscop a conducătorului auto, valoarea indicată fiind de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care polițiștii au luat măsura de suspendare a dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, au reținut permisul de conducere și au aplicat sancțiunea contravențională cu amendă de 1305 de lei.

Spaţiile destinate jocurilor de noroc sunt interzise pe o distanţă de 300 de metri pietonali faţă de unităţile şi instituţiile de învăţământ, locurile de joacă pentru copii, potrivit unui proiect adoptat de Senat,

Iniţiativa legislativă a fost adoptată cu 97 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi nicio abţinere.

„La articolul 15 alineatul (2), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: c) spaţiul propus nu este situat în incinta sau pe o rază de 300 de metri pietonali a unităţilor şi instituţiilor de învăţământ, inclusiv campusurile aferente acestuia, unor locuri de joacă pentru copii definite ca orice spaţiu închis sau în aer liber destinat utilizării de către copii, unor instituţii de credit sau unor instituţii financiare nebancare, unor aşezăminte de cultură, sănătate, cu caracter social, de culte religioase şi altele asemenea sau în perimetrul delimitat destinat acestora; se interzice desfăşurarea de jocuri de noroc în spaţii care datorită amplasării ar conduce la obstrucţionarea traficului sau la limitarea liberului acces către alte locaţii de interes (intrări în imobile, pasaje pietonale, staţii ale mijloacelor de transport în comun etc.); în mod excepţional se admite organizarea de jocuri de noroc în cinematografe, săli de spectacole, săli de sport, case de cultură şi altele de acest fel, cu condiţia să fie asigurate cumulativ următoarele condiţii: acces separat pentru jucători, să nu fie deranjate în vreun fel celelalte activităţi şi să poată fi restricţionat total accesul minorilor;”, arată un amendament admis la raportul favorabil al comisiilor adoptat dde către plenul Senatului.

Este eliminată o prevedere care spune că „prin expresia loc de joacă pentru copii se înţelege orice spaţiu închis sau în aer liber, destinat utilizării de către copii”.

De asemenea, un alt amendament admis prevede la articolul 20, după alineatul (8) introducerea unui noualineat, alin. (9), cu următorul cuprins: „(9) Se interzice desfăşurarea de jocuri de noroc prin mijloace de joc de tip slotmachine de către persoanele juridice care la data intrării în vigoare a prezentei legi nu au la sediile sociale sau secundare autorizate activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, clasa CAEN 9200”.

Alt amendament admis la iniţiatva legislativă arată că „pentru persoanele juridice care la data intrării în vigoare a prezentei legi au la sediile sociale sau secundare autorizate activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, clasa CAEN 9200, prezenta lege se aplică în termen de un an de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, numai în ceea ce priveşte acele sedii sociale sau secundare”.

Operatorul aerian Wizz Air a suspendat, de astăzi, 14 martie, cursele către şi dinspre Chişinău, din cauza problemelor de siguranță.

„Siguranța pasagerilor și a echipajului rămâne prioritatea numărul unu a Wizz Air, iar ca urmare a evoluțiilor recente din Moldova și a riscului ridicat, dar nu iminent, din spațiul aerian al țării, Wizz Air a luat decizia dificilă, dar responsabilă, de a suspenda toate zborurile către Chișinău începând cu data de 14 martie. După data de 14 martie, Wizz Air va oferi zboruri suplimentare din Iași, pentru a sprijini pasagerii din Chișinău”, a anunțat Wizz Air.

Clienții afectați, care au rezervat bilete direct prin wizzair.com sau prin aplicația pentru mobil a companiei aeriene, vor fi notificați prin e-mail și pot opta pentru rezervarea gratuită a unui alt bilet, pentru rambursarea a 120% din tariful inițial achitat sub formă de credit pentru rezervări viitoare sau rambursarea a 100% din prețul biletului”.

O tânără șoferiță de 25 de ani a murit, după ce s-a răsturnat cu mașina, a fost aruncată în exterior și prinsă sub cupola autoturismului.

Poliția Galați a fost sesizată telefonic la 112, cu privire la faptul că, pe DN 25, între localitățile Piscu și Vameș, a avut loc un accident rutier. Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați a rezultat faptul că o tânără, de 25 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe drumul mai sus menționat, în zona km 45, ar fi pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat, iar conducătoarea auto a fost aruncată în exterior și prinsă sub cupola autovehiculului.

 În momentul producerii acestui eveniment rutier, în autoturism se mai afla și un bărbat, de 27 de ani, pasager pe bancheta față dreapta, care nu a suferit leziuni.

„Echipajul medical de la Serviciul de Ambulanță Județean Galați a acordat primul ajutor victimei și a efectuat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, a fost declarat decesul”, a anunțat Poliția Galați.

A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor exacte în care s-a produs acest tragic accident rutier.

Un microbuz de transport persoane, aflat în curtea unei autogări din Tecuci, a fost furat de un băbat de 36 de ani, beat și fără permis de conducere. 

Potrivit Inspectoratului Județean de Șoliție Galați, duminică noapte, la ora 22:40, Poliția Municipiului Tecuci a fost sesizată telefonic cu privire la faptul că în urmă cu puțin timp, o persoană a furat un microbuz din curtea autogării situate pe strada Transilvaniei, din municipiul Tecuci, și a plecat într-o direcție necunoscută.

Au fost mobilizate toate echipajele de poliție în vederea identificării acestui microbuz, iar la scurt timp, pe varianta ocolitoare a municipiului Tecuci, în apropierea de DE58, acest autovehicul a fost găsit abandonat.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști în zona respectivă, la o distanță de circa 300 de metri a fost depistată persoana bănuită de comiterea acestei fapte de furt, un bărbat cu vârsta de 36 de ani, din satul Malu Alb, comuna Drăgănești, județul Galați, care se deplasa pe jos către localitatea Cosmești, în afara părții carosabile.

„A fost testat alcoolscop, iar valoarea indicată de aparatul Drager a fost de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus și la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a transmis IPJ Galați.

De asemenea, s-a stabilit că bărbatul de 36 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul.

„Microbuzul sustras aparține unei firme de profil pentru transport persoane, iar la momentul comiterii faptei, acesta era neasigurat, cu cheile în contact iar în interior nu se afla nicio persoană”, a anunțat Poliția Galați

După audieri și după administrarea probatoriului în cauză, în care se efectuează cercetări pentru infracțiunile de furt, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, polițiștii au luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore a bărbatului de 36 de ani.

În cursul zilei de astăzi acesta va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Ministrul de Interne Lucian Bode a anunțat la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) organizată de Preşedinţia suedeză a Consiliului UE, la Bruxelles, că România va rămâne implicată în eforturile regionale de reducere a fluxurilor de migraţie înspre UE şi în găsirea unor soluţii care să sprijine statele membre afectate de migraţia ilegală.

„Continuă demersurile politico-diplomatice pentru finalizarea aderării României la spaţiul Schengen în cursul acestui an. Am participat la Bruxelles la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne organizată de Preşedinţia suedeză a Consiliului Uniunii Europene. Pe agenda discuţiilor au figurat subiecte precum starea generală a spaţiului Schengen, operaţionalizarea Sistemului de Informaţii Schengen, implementarea interoperabilităţii, azilul şi migraţia, respectiv agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei din perspectiva securităţii interne.
 
În contextul discuţiei despre funcţionarea spaţiului Schengen, le-am solicitat partenerilor europeni finalizarea procesului de aderare a României la spaţiul Schengen în cursul acestui an şi am reconfirmat sprijinul nostru în privinţa consolidării securităţii UE. Salut poziţia mai multor omologi care au cerut în intervenţiile avute finalizarea procesului de aderare a României la spaţiul Schengen în cursul acestui an. (...)În acest sens, chiar dacă nu se află pe rutele de migraţie înspre UE, am dat asigurări că România va rămâne implicată în eforturile regionale de reducere a fluxurilor de migraţie înspre UE şi în găsirea unor soluţii care să sprijine statele membre afectate de migraţia ilegală”, a declarat Lucian Bode. 
 
 

Cele mai citite

Error: No articles to display