Alexandra Dobre

Ziua Armatei României, 25 octombrie, va fi sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din țară, în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români și în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării și în capitalele statelor unde țara noastră are reprezentanțe permanente.

Programul principalelor activități este următorul:

 În Bucureşti: Ora 10.00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I - ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane de flori, ceremonie de schimbare a gărzii și survol al unor aeronave ale Forțelor Aeriene Române.

-  Ora 12.00, la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial (Universitatea Națională de Apărare „Carol I”) - ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori.

-  Ora 13.00, la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” va fi vernisată expoziția temporară „Drumul către Încoronarea din anul 1922”, care marchează Centenarul acestui eveniment, ce a încheiat simbolic procesul de întregire a statului român după sfârșitul Primului Război Mondial și, prin care, suveranii Românei deveneau Regele și Regina tuturor românilor.

-  Ora 19.00, retragere cu torțe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional, Calea Victoriei, B-dul Regina Elisabeta, B-dul Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenţei,B-dul Eroilor Sanitari, Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu, Şoseaua Cotroceni, B-dul Iuliu Maniu, B-dul General Paul Teodorescu, B-dul Timișoara, sediul  Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

 În țară: - Ora 10.00, Satu Mare, și 12.30, Păuliș, la Monumente ale Ostașului Român vor avea loc ceremonii de depuneri de coroane și jerbe de flori.

- Ora 14.00, Carei, la Ansamblul Monumental „Glorie Ostașului Român” va avea loc o ceremonie de depuneri de coroane și jerbe de flori. Voluntarii Invictus, alergători și cicliști, militari și civili, care au parcurs aproximativ 3800 de kilometri în cadrul Ștafetei Veteranilor, pe trei trasee, vor prezenta onorul, în mod simbolic, tuturor celor care s-au jertfit pentru România.

Ceremonii similare vor avea loc în principalele garnizoane din țară, la Monumentele eroilor, precum și la cimitire și la monumente ale ostașilor români din Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Federația Rusă, Polonia, Republica Moldova și Ungaria.

În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost dați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă. După eliberarea teritoriului naţional, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obţinută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.

Directorul Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din CNAIR, Florea Dascălu, a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile. El este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă în formă continuată. 

Florea Dascălu a fost reţinut de procurorii DNA, duminică, fiind acuzat de luare de mită, trafic de influenţă, în formă continuată, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
 
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus începerea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 octombrie 2022, a suspectului DASCĂLU FLOREA, director al Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de: luare de mită; trafic de influenţă, în formă continuată (7 acte materiale); permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (5 acte materiale).
 
În erioada mai – 22 octombrie 2022, Florea Dascălu, în calitatea sa de director, ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani şi alte foloase (toate în valoare totală de 37.060 lei), pentru ca în schimb să îşi exercite influenţa pe care o avea asupra unor funcţionari publici şi privaţi, promiţând (promisiuni materializate ulterior) că îi va determina să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activităţii comerciale a administratorului respectiv (câştigarea de contracte şi lucrări de estetică rutieră şi deszăpezire). Tot în contul sumei menţionate şi al foloaselor necuvenite, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, suspectul ar fi pus la dispoziţia aceluiaşi administrator mai multe date nedestinate publicităţii, informaţii menite să îi asigure câştigarea unor licitaţii organizate de CNAIR.
 
”Astfel, pentru demersurile descrise, suspectul Dascălu Florea ar primit, în data de 07.05.2022 suma de 10.000 lei şi foloase necuvenite în cuantum de 2.060 lei, în data de 12.07.2022 suma de 10.000 lei, iar în data de 22.10.2022 suma de 10.000 lei şi foloase necuvenite în cuantum de 5.000 lei, în ultima împrejurare procurorii constatând săvârşirea infracţiunii flagrante”, precizează DNA.
 
 

Comisia Europeană a aprobat decizia privind autorizarea plății primei tranșe de plată a sprijinului nerambursabil și a primei tranșe de plată a sprijinului sub formă de împrumut pentru România. În urma acestei decizii, suma primită de România va fi de 2,6 miliarde de euro, fiind luate în considerare sumele din prefinanțare deja primite de România, anunță Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

„Este un moment prin care se confirmă efortul consolidat la nivel guvernamental, care s-a concretizat în îndeplinirea țintelor și jaloanelor asumate de România pentru ultimul trimestru al anului trecut și transpuse în reforme de interes major pentru țara noastră. Realist vorbind, este doar începutul unui lung drum pe care îl avem în fața, dar care, dacă vom duce la bun sfârșit aspectele cheie din Plan, va însemna impulsionarea economiei și generarea unui efect multiplicator solid pentru investițiile în autostrăzi, infrastructura feroviară, școli, infrastructura spitalicească și tot ceea ce înseamnă consolidarea economiei românești”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

2,6 miliarde de euro pentru investițiile și reformele asumate de România

Decizia prevede aprobarea primei tranșe a sprijinului nerambursabil, în valoare de 2.037.146.414 euro. În conformitate cu Acordul de finanțare încheiat între Comisie și România în temeiul articolului 23 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/241, suma de 264.829.034 euro se utilizează pentru lichidarea prefinanțării contribuției financiare, iar suma de 1.772.317.380 euro se acordă României prin plătirea acestei sume în contul bancar indicat în Acordul de finanțare.

De asemenea, decizia prevede aprobarea primei tranșe a sprijinului sub formă de împrumut, în valoare de 907.669.494 euro . Suma de 117.997 034 euro se utilizează pentru lichidarea prefinanțării împrumutului, iar suma de 789.672.460 euro se acordă României prin plătirea acestei sume în contul bancar indicat în Acordul de împrumut.

Astfel, efectuarea plății pentru prima cerere de plată a celor aproximativ 3 miliarde de euro din care 2,03 miliarde euro, va avea loc în următoarele zile, reprezentând sprijin financiar nerambursabil și 0,90 miliarde euro sprijin sub formă de împrumut vor susține investițiile și reformele asumate de România.

Vă reamintim că prima cerere de plată, transmisă la 31 mai 2022, a cuprins cele 21 de țintele și jaloanele aferente trimestrului IV din 2021. Odată cu transmiterea cererii de plată, au fost transmise Comisiei toate documentele justificative privind îndeplinirea satisfăcătoare a țintelor și jaloanelor, aceasta fiind o condiție obligatorie. În total au fost încărcate în sistemul electronic al Comisiei 180 de documente justificative aferente jaloanelor/țintelor incluse.

La 15 septembrie, evaluarea Comisiei asupra îndeplinirii celor 21 de ținte și jaloane aferente primei cereri de plată din cadrul PNRR a fost avizată și trimisă către Comitetul Economic și Financiar (ECOFIN), care a aprobat-o ulterior.

La acel moment, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmitea că avizul pozitiv vine ca urmare a „progreselor bune și rapide în punerea în aplicarea primului set de reforme și investiții din cadrul planului”.

Următoarea cerere de plată pentru decontarea fondurilor alocate României prin PNRR va avea o valoare totală de 3,2 miliarde euro din care 2,1 milioane euro sprijin financiar nerambursabil și 1,09 milioane euro sprijin sub formă de împrumut și vizează îndeplinirea a 51 de jaloane/ținte aferente trimestrului I 2022 și trimestrului II 2022.

România beneficiază de o alocare de 29,18 miliarde euro pentru implementarea PNRR, din care granturi în valoare de aprox. 14,24 miliarde euro și împrumuturi în valoare de 14,94 miliarde euro. Pentru implementarea PNRR, România a încasat deja două tranșe de prefinanțare în valoare cumulată de aproximativ 3,79 miliarde euro, în decembrie 2021 și în ianuarie 2022.

Simona Halep a anunțat că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă: „În faţa unei situaţii atât de nedrepte, mă simt total bulversată şi trădată”, a spus Halep.

„Astăzi începe cel mai greu meci al vieţii mele: o luptă pentru adevăr. Am fost anunţată că am fost testată pozitiv cu o substanţă numită Roxadustat în cantitate extrem de mică, ceea ce este cel mai mare şoc al vieţii mele. În toată cariera meaa, ideea de a trişa nu mi-a trecut prin minute nicio clipă, este ceva total împotriva tuturor valorilor în care am fost educată.

În faţa unei situaţii atât de nedrepte, mă simt total bulversată şi trădată. Voi lupta până la capăt pentru a dovedi că nu am luat niciodată cu bună ştiinţă vreo substanţă interzisă şi am încredere că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieşi la iveală. Nu este vorba aici de trofee sau de bani. Este vorba de onoare şi povestea de iubire pe care o am cu tenisul în ultimii 25 de ani”, a anunțat marea sportivă, pe Facebook. 

Simona Halep (locul 9 WTA) a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului.

Programată să fie finalizată în martie 2023, nava de cercetare REXDAN a fost lansată la apă pentru primele teste de flotabilitate în data de 20 octombrie 2022 la Șantierul Naval ATG din Giurgiu.

Ceremonia s-a desfășurat în prezența mai multor membri ai echipelor de management și implementare ale proiectului „Sistem integrat pentru cercetarea și monitorizarea complexă a mediului în aria fluviului Dunărea, REXDAN”, cod SMIS 127065, proiect co-finațat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 (POC). Proiectul este implementat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați în perioada 10 iulie 2021 – 31 decembrie 2023.

Nava de cercetare REXDAN, ca parte integrantă a Infrastructurii de Cercetare REXDAN alături de Centrul de Cercetare REXDAN, va asigura desfășurarea unor activități de cercetare interdisciplinară complexă în domeniul de specializare inteligentă Energie, mediu și schimbări climatice într-o zonă geografică extinsă, situată în sectorul navigabil și bazinul hidrografic al Dunării

Un număr de 13 proiecte, în valoare de 33,3 milioane de euro, ce presupun achiziția a 20 de autobuze electrice, construirea unei noi creșe și renovarea mai multor blocuri au fost aprobate până acum în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Astfel, 11 proiecte vor primi finanțare, iar două se află deja în implementare.

„Continuăm să atragem bani europeni pentru modernizarea și dezvoltarea orașului. Mă bucur că avem aprobate prin PNRR deja 13 proiecte ce vizează obiective importante pentru oraș și gălățeni: noi mijloace de transport nepoluante, o nouă creșă, dar și renovarea unor blocuri unde asociațiile au venit în parteneriat cu noi”, a declarat primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu.

Cele 11 proiecte aprobate pentru finanțare sunt în valoare de 28,9 milioane de euro. Astfel, pe Componenta 10 Mobilitate urbană verde, municipiul Galați  va primi o finanțare în valoare de 14,7 milioane de euro pentru achiziția unui număr de 20 de autobuze electrice și a unui microbuz nepoluant (proiect în parteneriat cu comuna Vânători) și 2,5 milioane de euro pentru extinderea Sistemului inteligent de management al traficului (includerea intersecțiilor aflate pe str. Traian, pe segmentul cuprins între str. Tecuci și str. Cetățianul Ioan).

În plus, municipalitatea urmează să primească finanțare și pentru construirea și echiparea unei creșe, pe strada Tunelului nr. 4, proiect în valoare de 2,4 milioane euro, pe Componenta C15.

De asemenea, pe Componenta 5, opt blocuri vor primi finanțare pentru renovare energetică, în valoare totală de  9,1 milioane de euro. Este vorba despre: bloc A, str. Domnească, nr 20, Centru, Asociația de proprietari nr. 110; bloc B, str. Domnească, nr 17, Centru, Asociația de proprietari nr. 110; bloc B7, str Petru Rareș, nr 12, Mazepa I, Asociația de proprietari nr. 151; bloc C6, str Petru Rareș, nr 16, Mazepa I, Asociația de proprietari nr. 151; bloc C7, str. Petru Rareș, nr 18, Mazepa I, Asociația de proprietari nr. 151; bloc C8, str. Al. Lăpușneanu, nr 39, Mazepa I, Asociația de proprietari nr. 151; bloc D1 Sc 1, 2, str Furnaliștilor, nr 4, Micro 20, Asociația de proprietari nr. 502; bloc E, str. Domnească, nr 18, Centru, Asociația de proprietari nr. 110.

La aceste 11 proiecte aprobate, se adaugă cele două proiecte aflate deja în implementare, cu finanțare obținută prin PNRR: proiectul privind renovarea Teatrului Dramatic „Fani Tardini” – 3,6 milioane de euro și proiectul pentru elaborarea documentației Planului de urbanism general – 769.930 euro.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii DIICOT Galați, au efectuat, miercuri, 19 octombrie, 12 percheziții domiciliare, în județul Galați. Dosarul are ca obiect comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, trafic de droguri de risc şi mare risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive. 33 de mandate de aducere vor fi puse în executare.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2020, 3 persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat, specializat în comiterea infracțiunilor de trafic de minori.

Acestea ar fi recrutat, prin metoda „loverboy”, persoane vătămate minore, pe care le-ar fi cazat, transportat și obligat la practicarea prostituției, în diferite locații de agrement, din județul Galați.

Pe parcursul cercetărilor, au fost identificate mai multe tinere exploatate, atât pe teritoriul altor state europene, cât și pe teritoriul României, membrii grupului însușindu-și peste 400.000 de euro.

De asemenea, în vederea eficientizării activităţii de practicare a prostituţiei, membrii grupului infracțional organizat ar fi procurat, deţinut şi comercializat droguri şi substanţe cu efecte psihoactive, determinând persoanele vătămate, pe care le-ar fi exploatat, să consume astfel de substanțe.

La acțiune participă polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.

 O femeie a fost reținută de polițiști deoarece a înșelat mai mulți bătrâni, sub pretextul că le vinde unguente medicale. 

Potrivit IPJ Galați, data de 10 octombrie, în jurul orei 09.25, Secția 2 Poliție Galați a fost sesizată de o femeie, de 70 de ani, prin apelul unic de urgență 112, despre faptul că ar fi fost victima unei infracțiuni de furt.

După primele verificări, polițiștii au stabilit că, în aceeași dimineață, la domiciliul persoanei în cauză s-a prezentat o femeie necunoscută care, sub pretextul că ar fi dorit să-i vândă un unguent medical, ar fi pătruns în locuința acesteia și, profitând de neatenția sa, ar fi sustras un plic în care se aflau 6.000 de lei.

„În urma cercetărilor și activităților investigative, polițiștii au identificat prezumtivul autor al faptei, o femeie, de 54 de ani, din municipiul Galați, și, în cursul acestei dimineți, au efectuat o percheziție la domiciliul acesteia, unde au găsit și ridicat 2.000 de euro și 170.000 de lei. Extinzând cercetările, polițiștii au stabilit că, în data de 29 septembrie, aceeași persoană ar fi comis o faptă de înșelăciune, solicitând și primind de la un bărbat, de 74 de ani, suma de 800 de lei, în schimbul procurării unui medicament”, a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție Galați.

Femeia, cercetată pentru furt calificat și înșelăciune, a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea dispunerii unei măsuri preventive

„Polițiștii recomandă cetățenilor ca, în cazul în care au fost victime ale unei fapte cu acest mod de operare și, până în prezent, nu au sesizat organele abilitate, să se adreseze urgent unității de poliție pe a cărei rază de competență domiciliază”, a mai transmis Poliția Galați.

În cadrul celei de-a 10-a ediții a conferinței internaționale „AEROSPATIAL”, organizată de Institutul Național de Cercetări aero-spațiale „Elie Carafoli” – INCAS București  (sub egida Academiei Române) au fost premiate cele mai bune teze de doctorat și lucrări de dizertație înscrise în concursurile „Tipei” și „Vasilca”.

Ambele premii au ca scop încurajarea pregătirii tinerilor în domenii de cercetare de vârf (primul în mecanica fluidelor, lubrifiere şi dinamica zborului, al doilea în tribologia materialelor avansate),

Premiul „Tipei” este acordat de prof. dr. Sever Tipei, University Illinois, USA, în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială “Elie Carafoli” – INCAS București, începând cu anul 2013. Premiul „Vasilca” este acordat de familia Vasilca, reprezentată prin domnii ing. George Vasilca și ing. Dan Vasilca, rezidenți în USA, în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială “Elie Carafoli” – INCAS București, începând cu anul 2018.

Premiile sunt acordate de comisii constituite din profesori și cercetători cu renume în domeniu.

Anul acesta premiile pentru teze de doctorat au fost câștigate de doi tineri care au reprezentat Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

Pentru premiul Vasilca, dr. Ing. George-Ghiocel Ojoc, de la Școala Doctorală de Inginerie Mecanică și Industrială a Universității „Dunărea de Jos”, cu teza intitulată „Un studiu teoretic și experimental al pachetelor de protecție balistică pentru blindaje pe bază de fibre de sticlă”, având coordonator pe profesor dr. ing. Lorena Deleanu,

Pentru premiul „Tipei”, căpitan dr. Ing. Cristian Vidan, din cadrul Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”, cu teza „Contribuții la dezvoltarea unui sistem de monitorizare a pierderilor pe liniile electrice de înaltă tensiune prin supravegherea cu avioane fără pilot”, având coordonator pe profesorul dr. ing. Găiceanu Marian din cadrul Școlii Doctorale de Științe fundamentale și inginerești a Universității „Dunărea de Jos”.

Premiile au fost acordate în plenul conferinței, fiecare câștigător susținând o scurtă prezentare a lucrării în limba engleză.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația este oprită pe DN 21 Slobozia-Brăila, între localitățile Vărsătura și Albina, județul Brăila, după ce un autoturism, în care se aflau două persoane, a lovit parapetul median.

În urma accidentului, o persoană a fost proiectată prin parbriz, fiind căutată în proximitatea producerii evenimentului, iar cealaltă persoană a fost descarcerată, fiind evaluată medical.

Se estimează reluarea normală a traficului în 45-60 de minute.