Alexandra Dobre

Medicul cardiolog Vasi Rădulescu reclamă că se vând pe anumite grupuri de Facebook certificate verzi. Acesta susține că Poliția Română a primit deja informațiile și face o anchetă în acest sens. 

 „Există niște grupuri pe Fb care vând certificate Covid. Mi se pare absolut incredibil să-ți faci business din așa ceva. Vă anunț că Poliția Română a primit deja informațiile și va acționa repede. Și cum vă puteți lua un certificat, știind că aveți o hârtie și ZERO protecție în fața bolii? Câtă inconștiență e asta? Idem cu cei vaccinați la chiuvetă, bașca figurând și vaccinați în sistem! Dacă vedeți moarte pe lângă voi și vreți vaccin, cum procedați? Vă autodenunțați? Avem nevoie de responsabilitate, respectarea regulilor, încrederea în știință. Altfel suntem pe o pistă imorală, ilegală, cu riscuri multiple”, spune medicul Vasi Rădulescu. 

Președintele PNL, Florin Cîțu, susține că soluția pentru a trece peste această criză politică este votarea de către PSD și USR a unui guvern minoritar condus de Nicolae Ciucă. 

„Dacă ceea ce au spus cei de la PSD și USR în ultimul timp nu sunt doar vorbe, ar trebui să vină să susțină acest guvern minoritar și să rezolvăm această criză politică. Este vorba de maturitate politică, de situația prin care trece România.

Nu există niciun argument astăzi, când avem un guvern condus de un premier desemnat care nu mai este în persoana președintelui PNL, care a adus în jurul său votul minorităților, UDMR, să nu fie votat de parlamentarii de la USR și PSD.

Știm foarte bine că PSD a spus tot timpul că nu vrea la guvernare, deci n-a existat niciun argument ca PSD să vină cu această cerință, iar cei de la USR au plecat de la guvernare acum o lună de zile.

Soluția este acest guvern minoritar condus de domnul Nicolae Ciucă și să trecem peste această perioadă dificilă, această iarnă. Putem să ne întâlnim în primăvară să discutăm cu toții să vedem dacă există alte soluții, dar astăzi, pentru români, aceasta este cea mai bună soluție. 

Există o alternativă, pe care nu și-o dorește nimeni, dar este o alternativă reală: dacă acest guvern nu trece, nu putem să evităm alegerile anticipate.

Atunci, responsabilitatea trecerii României cu un guvern interimar într-o perioadă dificilă este a celor de la USR și PSD. Dacă ei doresc alegeri anticipate, să le spună românilor că asta este ce doresc”, a declarat Florin Cîțu.

 „DigiGreen village - Cartierul verde” este cel de-al treilea eveniment finanțat cu ajutorul programului Meet and Code, care s-a desfășurat la Școala Gimnazială Nr 28, Galați, la sfârșitul săptămânii trecute.  Evenimentul a îmbinat armonios valoarea jocului Lego cu noțiuni cheie de ecologie și sustenabilitate accesibile nativilor digitali. Elevii, aflați la prima experiență cu Lego Boost, au participat la sesiuni de asamblare a roboțelului Vernie și  de programare a acestuia folosind aplicația LegoBoost App.

Pentru început, elevii au efectuat o vizită în cartierul din vecinătatea școlii, observând și fotografiind zonele verzi și principalele obiective. Ajunși în clasă, aceștia au construit din piese Lego o machetă a cartierului, cartier pe care Vernie, ghidat de copii, urmează să-l exploreze, în viitoarele noastre activități offline. Apoi, au lucrat în echipă la asamblarea roboțelului, ajutați de inimoasa Andreea, o studentă pasionată de informatică, care a fost de acord să ne susțină în demersul nostru în lumea tehnologiei. Vernie este un roboțel cu o formă „umanoidă”, foarte prietenos, iar copiii l-au îndrăgit pe loc.

În sesiunile online, elevii au  recunoscut locurile din  cartier  în care au fost realizate fotografiile, au încărcat în Padlet fotografiile realizate anterior și au învățat alături de Andreea și Adrian să îl  programeze pe Vernie în LegoBoostapp, astfel încât acesta să vorbească, salute, să danseze, să execute diferite mișcări. Foarte bucuroși au fost copiii să vadă cum roboțelul prinde viață prin intermediul unor comenzi simple de codare bazate pe pictograme. Aplicația gratuită pentru tablete și telefoane LEGO BOOST include instrucțiuni ușoare de construire pas cu pas pentru crearea și codificarea modelelor multifuncționale.

Entuziasmul copiilor se regăsește în mărturiile lor: „Vernie era minunat și abia aștept să îl mai vedem! E grozav câte lucruri poate să facă! E fantastic cum poți să îl manevrezi!”(M.N.) „A fost foarte frumos și distractiv! Mi-a plăcut roboțelul și de Andreea, pentru că a fost atentă la noi și ne-a ajutat.”(C.A.)

Combinând cea mai mare pasiune a copiilor, LEGO, cu tehnologia, am reușit introducerea perfectă în tainele roboticii și progrămarii. Obiectivele evenimentului au fost: să formeze gândirea și cultura ecologică a fiecărui elev, să dezvolte noi abilităţi şi competențe STEM, să dezvolte colaborarea, comunicarea, creativitatea, munca în echipă. La evenimentele online au participat 40 de elevi de la clasele a II-a B si a IV-a C. Facilitatorii evenimentului: Țîru Andreea Elena, Studentă la FACIEE (Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică), specializarea Automatică și Informatică Aplicată (AIA), Adrian Dumitriu, informatician Școala Gimnazială Nr. 28 Galați,  prof Bucșa Camelia, prof. înv. primar Marinescu Ana-Maria și prof. înv. primar Berdilă Anica.

Asociația Părinților Școlii Nr 28 „Mihai Eminescu” Galați” a fost anul acesta organizator a trei evenimente Meet and Code, oferind elevilor ciclului primar, pentru prima dată, un context de învățare și dezvoltare a abilităților în domeniul tehnologiei.

Evenimentele sunt finanțate cu ajutorul programului Meet and Code (https://meet-and-code.org/ro/ro/), susținut la nivel european de compania de software SAP. În România, programul este coordonat pentru cel de-al 5-lea an consecutiv de Asociația TechSoup . Din 2010, Asociația Techsoup (https://www.asociatiatechsoup.ro)creează și oferă resurse IT și experiențe de învățare a tehnologiei pentru organizații nonprofit, tineri și profesori. Asociația Techsoup este câștigătoare a premiului Digital Skills for Education din cadrul European Digital Skills Awards în 2017, competiție organizată de Comisia Europeană.”

 

Ana-Maria Marinescu,

profesor învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 28 Galați,

coordonator eveniment Meet and Code

PSD condamnă modul arbitrar și contradictoriu în care au fost decise restricțiile din Hotărârea de Guvern nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

Guvernul nu poate fi credibil atunci când spune că școlile trebuie închise pentru că pandemia e gravă, dar în același timp lasă deschise sălile de jocuri de noroc sugerând că situația nu ar fi chiar atât de gravă, susține PSD.

„Această abordare disproporționată și incoerentă ascunde, de fapt, incapacitatea Guvernului de a lua măsurile necesare pentru pregătirea anului școlar, cu prezență fizică, în condiții de siguranță pentru elevi și profesori.

Vacanța forțată impusă de Ministerul Educației arată eșecul catastrofal al Guvernului în acest domeniu vital pentru societate. Nici până la această oră, Guvernul nu a fost în stare să cumpere testele covid non-invazive, deși PSD a cerut cu insistență, încă din luna iulie, ca Ministerul Sănătății și Ministerul Educației să pregătească organizarea testării periodice în unitățile de învățământ.

Mai mult, vacanța forțată dispusă de Ministerul Educației este un mod perfid prin care Guvernul evită plata concediului pentru părinții care vor trebui să rămână la domiciliu pentru supravegherea copiilor”, a transmis PSD.

 

Doctorul Aurel Nechita, deputat PSD și profesor universitar, susține că „vaccinarea face diferenţa între viaţă şi moarte”, iar „responsabilitatea trebuie să înceapă cu lumea medicală”.

 „Bunii mei gălăţeni, dragi români, responsabilitatea începe cu noi, lumea medicală, şi continuă cu fiecare dintre dumneavoastră.La Spitalul de Copii din Galaţi nu a existat nici un deces cauzat de Covid. Medicii şi asistentele medicale de aici sunt imunizaţi, marea lor majoritatea prin vaccinare”, susține profesor universitar, medicul cardiolog Aurel Nechita.

 Potrivit dr. Nechita, Facultatea de Medicină şi Farmacie îşi desfăşoară în siguranţă cursurile şi laboratoarele.

 „Profesorii-doctori şi farmacişti şi-au asumat deplin jurământul lui Hipocrate, respectând şi protejând astfel Viaţa. Rezultatele acestor două instituţii gălăţene pot fi reproduse, cu inteligenţă şi răbdare, la nivelul întregii Românii.  Azi suntem cu toţii conştienţi că vaccinarea face diferenţa între viaţă şi moarte.  Dragii mei, haideţi să luptăm cu pandemia ÎNARMAŢI CU IMUNITATE! Suntem datori să trăim, să ne însănătoşim, să ajutăm. Luptăm împreună. Luptăm pentru VIAŢĂ”, a transmis dr. Aurel Nechita.

 

 Conform statisticii realizate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, peste 127.000 de români au fost vaccinați în ultimele 24 de ore, din care peste 91.000 au făcut prima doză.

127.305 persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care 91.665 cu prima doză, 9.907 cu doza a doua și 25.773 cu doza a treia.

38.075 de români au primit vaccinul Johnson&Johnson, 51.999 prima doză de Pfizer BioNTech, 9.649 a doua doză de Pfizer BioNTech și 23.458 a treia doză, 1.554 prima doză de Moderna, 232 doza a doua și 2.275 a treia doză, 37 români s-au vaccinat cu AstraZeneca, iar 26 au făcut rapelul cu același ser.

În total, România are 6.333.965 de persoane vaccinate, din care 5.876.418 cu schema completă și 687.040 inclusiv cu a treia doză.

 

 

Președintele Klaus Iohannis spune că România se confruntă cu o catastrofă, "spitalele sunt arhipline, medicii lucrează non-stop, iar locuri la ATI nu mai sunt disponibile", și îndeamnă din nou la vaccinare anti-Covid.

"Spitalele sunt arhipline, medicii, personalul medical lucrează non-stop, locuri la terapie intensivă nu mai sunt disponibile. Vorbim despre o catastrofă, o situație disperată în care am primit deja sprijin de la opt state europene", spune președintele. 

Klaus Iohannis i-a îndemnat din nou pe români să se imunizeze împotriva SARS-CoV-2. 

"Avem ajutor din toate părțile, dar nimeni nu poate să se vaccineze în locul nostru, asta trebuie să o facem noi! Nu există altă soluție decât vaccinarea și trebuie să fim serioși și să acceptăm acest lucru. Dragi români, mergeți și vă vaccinați, să nu ajungeți la spital, să nu dați boala mai departe, să terminăm odată cu această pandemie. În toate statele din vestul Europei, pandemia a fost domolită prin vaccinare", a conchis șeful statului, în postarea sa pe Facebook. 

 

Deputatul PSD Viorica Sandu a transmis un mesaj pro-vaccinare pe pagina sa de Facebook, susținând că „vaccinarea unica soluţie să lăsăm în urmă coşmarul Covid-19”.
 
„Până la acest al patrulea val al pandemiei, tot ceea ce vedeam şi aflam despre Covid-19 ni se părea departe. Ne-am amăgit cu ideea că nouă nu ni se va întâmpla.Am lăsat scutul jos şi am uitat de măsurile de protecţie, din păcate mult prea devreme. Nu învinsesem încă pandemia. Acum ni se întâmplă nouă. Cei care cad ca spicele sunt de lângă noi, sunt de-ai noştri . Acest virus ne-a răpit rude, prieteni, cunoştinţe, libertăţi şi a săpat o prăpastie între vaccinaţi şi nevaccinaţi.
 
Vaccinuri am făcut încă de la naştere. Orice vaccin ,orice noutate medicală a întâmpinat opoziţie la vremea sa, ca apoi să îşi demonstreze utilitatea şi eficienţa. Trebuie să avem încredere în ştiinţă, în cei care au invăţat toată viaţa cum să ne vindece. Vaccinarea e unica soluţie pentru a ne reîntoarce la viaţa dinainte! Vaccinarea le poate reda copiilor frecventarea şcolii! Vaccinarea poate debloca sistemul medical, redându-l întregii societăţi ! Vaccinarea poate reda locuri de muncă şi poate reporni economia!
 
Cu toţii vrem să respirăm liber ! Avem nevoie unii de alţii, să fim uniţi mai mult decît oricând! Să luăm o pauză de la suspiciune şi învrăjbire şi să ne vindecăm! Vaccinaţi-vă! Eu m-am vaccinat! Din convingere, din dorinţa de a mă proteja şi de a-mi proteja familia. Nu e o laudă ,e un gest normal şi sper că pentru voi un imbold de incredere spre a vă vaccina”, a transmis deputatul PSD Viorica Sandu.
 

Președintele PSD Marcel Ciolacu și secretarul general al PSD Paul Stănescu împreună cu mai mulți parlamentari PSD s-au vaccinat miercuri, 20 octombrie 2021, cu doza a treia a vaccinului anti-COVID-19, la Centrul de vaccinare de la Romexpo.

„Astăzi, am făcut doza 3 de vaccin. Am mers, după vot, împreună cu Paul Stănescu, secretarul general al PSD, și mai mulți colegi din Parlament. Vă îndemn pe toți să vă vaccinați și să vă testați la cea mai mică suspiciune! Sunt cele mai simple și la îndemână căi pentru a depăși această perioadă neagră. Fiecare dintre noi trebuie să se gândească la sănătatea sa și a familiei sale. Și să acționeze pentru binele tuturor!” a scris Marcel Ciolacu pe Facebook

Asociația Părinților Școlii Gimnaziale Nr. 28 „Mihai Eminescu” Galați a participat anul acesta pentru prima oara în programul „Meet and Code”, numărându-se printre beneficiarii de fonduri oferite pentru organizarea a trei evenimente online: PRIMII PAȘI ÎN PROGRAMARE, MBOT ȘI LABIRINTURILE și DIGIGREEN VILLAGE” dedicate elevilor ciclului primar.

Evenimentele sunt finanțate cu ajutorul programului Meet and Code (https://meet-and-code.org/ro/ro/) , susținut la nivel european de compania de software SAP. În România, programul este coordonat pentru cel de-al 5-lea an consecutiv de Asociația TechSoup . Din 2010, Asociația Techsoup (https://www.asociatiatechsoup.ro)creează și oferă resurse IT și experiențe de învățare a tehnologiei pentru organizații nonprofit, tineri și profesori. Asociația Techsoup este câștigătoare a premiului Digital Skills for Education din cadrul European Digital Skills Awards în 2017, competiție organizată de Comisia Europeană.”    

Elevii clasei a IV-a C au participat la primul eveniment online, „Primii pași în programare”, eveniment  ce a avut loc în perioada 13-15 octombrie 2021, cu scopul de a dezvolta abilitățile digitale ale elevilor, gândirea logică, colaborarea, munca în echipă. Pe parcursul celor trei ateliere, elevii s-au familiarizat într-un mod interactiv și interdisciplinar cu ozoboții,  roboțeii inteligenți, foarte potriviți pentru a-i iniția pe copii în tainele programării.

Roboțeii utilizează un limbaj colorat unic pentru comunicare, bazat pe variații diferite de verde, albastru și roșu, fiecare variație însemnând o comandă diferită pentru Ozobot, așa-numitul ozo cod. Astfel, în prima sesiune, copiii au învățat mai întâi să programeze un ozobot  folosind markere colorate pentru a desena traiectoria. Experimentând diferite combinații de coduri, elevii au controlat mișcările și traiectoria roboțelului, care folosește senzori de lumină pentru a urmări liniile desenate de copii. Codul culorilor i-a învățat concepte de bază precum cauză/efect sau gândire critică. În cea de-a doua sesiune, copiii, ajutați de domnul informatician Adrian Dumitru, au creat Ozobot code folosind programarea rapidă și ușoară cu intuitivul editor OzoBlockly, care se poate deschide în orice browser web. Comenzile individuale au fost făcute sub forma unui sistem de puzzle „drag & drop”, copiii lucrând o dată cu facilitatorul, apoi l-au urmărit pe Ozo cum se deplasează conform codului scris.

 Ultima sesiune a fost și mai mult pe placul elevilor, întrucât l-au ajutat pe Ozo să viziteze clădiri importante din oraș, folosind codurile  învățate. Copiii au fost entuziasmați să participe la eveniment, mărturisind că acesta „a fost o provocare”, că „a fost minunat”  fiindcă au învățat despre tehnologie și despre programare. „Îmi doresc să mai facem în curând un proiect ca acesta”.

 

Ana-Maria Marinescu,

profesor învățământul primar la Școala Gimnazială nr. 28 Galați,

coordonator eveniment Meet and Code