Ministerul Justiţiei urmează să anunţe, luni, propunerile pentru funcţia de procuror general al Parchetului Înaltei Curţi şi procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. La proba interviului pentru funcţia de procuror general au participat actualul şef al Parchetului General, Gabriela Scutea, şi Alex Florin Florenţa, de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Pentru funcţia de procuror-şef al DNA au participat la interviu actualul şef al Direcţiei, Crin Bologa, şi Marius Ionuţ Voineag, procuror în cadrul instituţiei. În perioada 20 - 23 februarie, procurorii participanţi la selecţie au susţinut, în faţa ministrului Justiţiei şi a comisiei de interviu, la sediul Ministerului Justiţiei, un interviu constând în susţinerea proiectului privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care candidează, verificarea aptitudinilor sale manageriale şi de comunicare şi evaluarea aspectelor legate de modul în care acesta se raportează la valorile profesiei şi ale funcţiei pentru care candidează.
Doi bărbaţi din judeţul Neamţ, condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor în Irlanda, au fost prinşi de poliţişti, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ. Este vorba de un bărbat în vârstă de 41 ani, din localitatea Gherăieşti şi un bărbat în vârstă de 32 ani, din localitatea Tupilaţi.
"Cei doi bărbaţi au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la o pedeapsă privativă de libertate de 13 ani, în cazul bărbatului în vârsta de 41 ani şi de 9 ani, în cazul bărbatului în vârstă de 32 ani, pentru săvârşirea, pe teritoriul Irlandei, a infracţiunii de omor. În urma investigaţiilor proprii şi a schimbului de date şi informaţii realizat între poliţiştii Secţiilor de Poliţie Rurală Săbăoani şi Ştefan cel Mare, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Neamţ, la data de 21 februarie a.c., cei doi bărbaţi au fost depistaţi în localitatea Tupilaţi", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Poliţiştii de la Secţia 14 din Bucureşti au prins în flagrant doi bărbaţi suspectaţi de înşelăciuni prin metoda "Accidentul", iar ulterior au pus în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară, a anuntat, joi, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).
"Astfel, la data de 12 februarie 2023, poliţiştii au prins în flagrant delict doi bărbaţi, în judeţul Vrancea, la scurt timp după ce ar fi primit 11.000 de lei de la o femeie, în vârstă de 79 ani, din judeţul Buzău, după ce, în prealabil, fusese indusă în eroare cu privire la faptul că fiul ei a suferit un accident, iar pentru intervenţia medicală trebuia să achite 50.000 de lei", se arată într-un comunicat al DGPMB.
De asemenea, cu sprijinul poliţiştilor din Constanţa au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară, fiind depistat un al treilea suspect, precum şi bunuri cu valoare probatorie şi obiecte vestimentare purtate la comiterea faptelor.
Poliţiştii ialomiţeni au efectuat, joi, 21 de perchezitii domiciliare în localităţi din trei judeţe pentru documentarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, şantaj şi camătă. Conform datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ialomiţa, la activităţi au participat peste 100 de poliţişti din cadrul acestei structuri, care au avut sprijinul luptătorilor de acţiuni speciale şi al jandarmilor ialomiţeni. Astfel, au fost puse în executare 21 de mandate de percheziţii domiciliare, respectiv 19 în municipiul Urziceni, unul în comuna Costeşti din judeţul Buzău şi unul în comuna Afumaţi din judeţul Ilfov.
"De la locaţiile vizate, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe documente şi mijloace de probă, precum şi sume de bani, respectiv 3.350 euro şi 4.800 lei, două tuburi cartuş de vânătoare şi 58 de cutii de petarde. În urma percheziţiilor au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Urziceni, pe baza de mandate de aducere, 7 persoane. Totodată, au fost întocmite 6 dosare penale în care se efectuează cercetări cu privire la infracţiunile de 'furt de energie electrică şi instalaţii clandestine'", precizează IPJ Ialomiţa.
Poliţiştii bucureşteni au reuşit să salveze o femeie care ar fi fost forţată de partenerul său să intre în portbagajul unui autoturism, căruia ulterior i-ar fi dat foc. Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei transmis AGERPRES, luni dimineaţa, în jurul orei 4,40, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au fost sesizaţi de o femeie cu privire la faptul că, în urma unor divergenţe cu partenerul său, acesta ar fi agresat-o fizic şi ar fi forţat-o să intre în portbagajul unui autoturism, cu care a plecat într-o direcţie necunoscută.
"Operatorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale i-a transmis un link de localizare cu ajutorul căruia s-a reuşit monitorizarea traseului parcurs, acesta fiind comunicat tuturor echipajelor de poliţie aflate în serviciu. În jurul orei 4,50, un echipaj al Brigăzii Rutiere a depistat autoturismul pe un câmp din Sectorul 3. În momentul în care s-au apropiat de autoturism, au observat flacără deschisă în interior, moment în care au intervenit pentru scoaterea femeii din portbagaj şi pentru stingerea incendiului cu extinctoarele din dotare", se precizează în comunicat.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani a dispus, marţi, măsura controlului judiciar pentru cei trei tineri care au bătut un poliţist care a intervenit pentru a lua apărarea unei fete pe care aceştia o agresau verbal, pe peronul gării de la Gugeşti, cei trei fiind cercetaţi pentru lovire şi alte violenţe.
"La data de 19.01.2023, s-a înregistrat la Pachetul de pe lângă Judecătoria Focşani o cauză privind săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În fapt s-a reţinut că persoana vătămată, lucrător în cadrul IPJ Vrancea, aflându-se pe peronul gării din comuna Gugeşti, a intervenit într-o altercaţie verbală ce avea loc între trei persoane de sex masculin şi o a patra persoană de sex feminin. Unul dintre agresorii de sex masculin, indignat fiind de intervenţia poliţistului, s-a apropiat de acesta şi a exercitat acte de violenţă, ulterior intervenind în conflictul fizic şi ceilalţi doi agresori, cu toţii exercitând acte de violenţă asupra politistului. Acesta a obtinut certificat medico-legal unde au fost apreciate leziunile suferite ca necesitând pentru vindecare un număr de cinci-şase zile de îngrijiri medicale. Faţă de cei trei inculpati s-a dispus măsura controlului judiciar pentru săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violenţe", a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, Ionuţ Drîmbă.
Poliţiştii din Ploieşti efectuează, miercuri dimineaţă, patru percheziţii la persoane bănuite că au furat un ceas în valoare de aproape 4.000 de lei dintr-o locuinţă în care au intrat fără drept. Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, descinderile au loc în municipiile Bucureşti şi Ploieşti, dar şi în comuna Mogoşoaia.
"Patru bărbaţi, cu vârstele de 22, 33, 34 şi respectiv 36 de ani, vor fi aduşi la sediul unităţii de poliţie, în vederea audierii. În fapt, în noaptea de 11 spre 12 septembrie, 3 bărbaţi ar fi intrat, fără drept, în interiorul unei locuinţe din municipiul Ploieşti şi ar fi sustras un ceas. Prejudiciul este estimat la aproximativ 3.800 de lei", arată sursa citată.
Surse judiciare au precizat că persoanele în cauză nu sunt la prima faptă.
Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, va efectua, joi şi vineri, o vizită la Washington, la iniţiativa Ambasadei României în SUA, unde va susţine o prezentare şi va participa la o discuţie privind eforturile şi experienţa ţării noastre în organizarea luptei anticorupţie şi consolidarea statului de drept.
Potrivit unui comunicat al Ambasadei României în SUA, cu prilejul Zilei Internaţionale Anticorupţie, Crin Bologa va participa la evenimentul intitulat "Romania's Democracy Agenda: Fighting Corruption, Strengthening the Rule of Law", care are loc la invitaţia Institutului Hudson din capitala americană.
Procurorul-şef al DNA va avea de asemenea întâlniri cu oficiali americani din cadrul Departamentului de Justiţie al SUA, al Departamentului de Stat, precum şi cu alţi profesionişti din mediile guvernamentale, de expertiză şi de analiză americane, specializate în domeniul anticorupţiei, menţioneaza sursa citată.
Poliţiştii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.469 de evenimente, 2.246 dintre acestea fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.223 circumscrise situaţiilor de urgenţă. Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne, la nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 759 de posibile infracţiuni, în cazul a peste 23% dintre acestea poliţiştii sesizându-se din oficiu. În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de vineri, s-au dispus măsuri preventive pentru 39 de persoane, iar în urma investigaţiilor desfăşurate au fost identificaţi 11 autori în 6 dosare penale cu AN, aflate în evidenţă. De asemenea, echipajele de poliţie au depistat 11 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale. Poliţiştii şi jandarmii au prins în flagrant 154 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 159 de fapte penale. Totodată, poliţiştii rutieri au reţinut, în ultimele 24 de ore, 509 permise de conducere şi au retras 156 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii prahoveni au întocmit, duminică, un dosar penal pentru furt de apă din sistemul public de alimentare, după o sesizare făcută de către un cetăţean din staţiunea Buşteni care viza un imobil în care locuieşte fiul primarului Mircea Corbu.
Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, în jurul orei 18,00, poliţiştii din cadrul Poliţiei staţiunii Buşteni au fost sesizaţi de către un bărbat din oraş despre faptul că la un imobil există suspiciunea sustragerii de apă din magistrala principală.
"În baza sesizării, s-a format echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului, constatând faptul că din conducta principală s-a efectuat un branşament, conectat de aceasta printr-un robinet, cu o conductă care duce în curtea imobilului, fără a exista vreun aparat de contorizat apa. Totodată, la faţa locului s-a prezentat şi o echipă a societăţii responsabile de distribuirea apei", precizează IJP.