Bianca Birau

„Dedicată, inițial, asigurării și verificării protecției muncii și extinsă până la domeniile vaste de competență pe care le gestionează în prezent (relațiile de muncă, securitatea și sănătatea în muncă și supravegherea pieței produselor și politici de prevenire), Inspecția Muncii este una dintre cele mai vechi instituții din România și ne putem mândri cu o istorie îndelungată, de peste un secol, bogată în evenimente și reușite remarcabile. În tot acest timp, prezența Inspecției Muncii ca factor de echilibru pe piața muncii a însemnat condiții de muncă mai bune și mai sigure pentru lucrători, având drept consecință o diminuare considerabilă a accidentelor de muncă, relații de muncă echitabile între angajatori mai responsabili și salariați mai informați în privința drepturilor și obligațiilor ce le revin, o legislație adaptată la necesitățile cu care realitatea socio-economică a fiecărei perioade ne-a confruntat”, a afirmat Dantes Nicolae Bratu, inspectorul general de stat.

Pe 11 iulie, Inspecția Muncii aniversează 23 de ani de la înființarea în structura și organizarea actuală, în baza Legii 108/1999.

Prin Legea 337/2018 privind statutul inspectorului de muncă, de Ziua Inspecției Muncii nu poate avea loc niciun control al inspectorilor de muncă la angajatori.

În nicio altă zi din an nu sunt interzise prin lege controalele ITM-urilor la agenții economici.

 

 

 

 

Începând cu 1 iulie, funcția de comisar-șef al Comisariatului Județean Galați al Gărzii Naționale de Mediu este ocupată de Sorin Dănăilă, în locul Lilianei Cornea.  

Sorin Dănăilă a fost numit pe funcția de la Galați prin detașare de șase luni, venind pe „filiera” Gărzii de Mediu București.

Conform problemele care vor trebui rezolvate de noul comisar-șef pe durata mandatului se numără obligațiile de mediu la haldele de zgură de pe raza județului, situația gropilor de gunoi din județ și a contractelor UAT-urilor privind reciclarea deșeurilor.

 

La sfârșitul lunii mai, în evidențele AJOFM Galați erau înregistrați 10.337 de șomeri (din care 4.632 femei). Rata șomajului era de 5,50%, o creștere cu 0,06 pp față de sfârșitul lunii precedente.

Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul șomerilor gălățeni înregistrați (39,03%), urmați de cei cu studii primare (23,67%).

De asemenea, șomerii cu nivel de instruire inferior (învățământ primar și fără studii, învățământ gimnazial, învățământ profesional/arte și meserii) reprezintă 84,56% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii medii (liceale și postliceale) reprezintă 12,66%, iar cei cu studii superioare reprezintă 2,78%.

CFR Călători are în vedere finalizarea procedurilor pentru reîncadrarea țării noastre în zona climatică I, ceea ce presupune circulația trenurilor în condiții meteorologice de vară extremă, ceea ce va permite creșterea confortului termic pe timp de vară, potrivit unui comunicat de presă.

„Urmare evoluției climatice din ultimii doi ani, CFR Călători are în vedere finalizarea procedurilor pentru reîncadrarea țării noastre în zona climatică I, ceea ce presupune circulația trenurilor în condiții meteorologice de vară extremă. Reîncadrarea în zona climatică I va permite CFR Călători realizarea și autorizarea modificărilor pentru materialul rulant nou și modernizat în vederea creșterii confortului termic pe timp de vară”, se arată în comunicat.

Conform acestuia, din zona climatică I fac parte Grecia, Italia, Portugalia și Spania, țări în care temperatura maximă exterioară depășește 40 grade Celsius.

Anterior, CFR Călători a transmis, referitor la căldura din vagoane, că nu poate fi eliminat în totalitate impactul generat de depășirea pragului de temperatură și umiditate. Compania anunță că România e încadrată într-o altă zonă climatică față de canicula din ultima vreme.

Guvernul ia în calcul, la iarnă, raționalizarea gazului pentru companii, nu pentru consumatorii casnici, dacă România nu va importa suficiente gaze naturale, au declarat pentru Mediafax surse guvernamentale.

„Se va continua furnizarea fără limitare la consum casnic. Pentru operatorii economici e mai corect sa limitam în procent echitabil pentru fiecare agent economic. Deci va fi o raționalizare pentru companii, nu pentru casnici”, potrivit unor surse guvernamentale.

Conform surselor citate, România consumă iarna 50-55 de milioane de metri-cubi de gaze naturale, iar la o temperatură de sub -15 grade Celsius, consumul zilnic este de 75 de milioane de metri cubi.

„Există memorandumul cu Azerbaidjanul. Urmează ministrul Energiei și ministrul turc al Energiei să convină asupra modalităților de tranzit prin Turcia. Tot prin Turcia putea asigura descărcarea din Emirate, funcție de ce disponibilitate au. De asemenea, din Statele Unite. Prețul va fi prețul zilei. Pentru consumatorii casnici prețul rămâne nemodificat pe OUG”, au mai precizat sursele citate.

Administrația Judeteană a Finanțelor Publice Galați reamintește contribuabililor faptul că următoarele declaraţii fiscale se transmit obligatoriu electronicc:

a) 100 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat"

b) 101 "Declaraţie privind impozitul pe profit"

c) 120 "Decont privind accizele"

d) 205 "Declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă, veniturile din jocuri de noroc şi câştigurile/pierderile din investiţii, pe beneficiari de venit"

e) 207 "Declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă/veniturile scutite, pe beneficiari de venit nerezidenţi"

f) 208 "Declaraţie informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal"

g) 300 "Decont de taxă pe valoarea adăugată"

h) 301 "Decont special de taxă pe valoarea adăugată"

i) 307"Declaraţie privind sumele rezultate din ajustarea/corecţia ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată"

j) 311 "Declaraţie privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) -e), lit. g) sau lit.

h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal"

k) 390 VIES "Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare"

l) 394 "Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA"

m) 710 "Declaraţie rectificativă"

AJFP Galați precizează că, pentru a considera depusă o declarație fiscală, contribuabilii trebuie să deţină o recipisă fără erori de validare.

Pentru descarcarea declaratiilor fiscale, accesati  de pe  site-ul ANAF,  Secțiunea  Servicii online-Descărcare declarații electronice  sau link-ul :   https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/decl_electronice.

Guvernul a aprobat, miercuri, suspendarea plății ratelor la bănci pentru o perioadă de nouă luni, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.

„Vor beneficia atât persoanele fizice, cât și firmele care întâmpină greutăți generate de creșterea prețurilor și a tuturor elementelor care țin de inflația pe care o resimțim cu toții”, a anunțat Nicolae Ciucă la începutul ședinței de guvern.

Pentru debitorii persoane juridice se prevede prezentarea unei declarații pe propria răspundere privind afectarea, în sensul scăderii, cu minimum 25%, a mediei rezultatelor lunare pe ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021. În situația debitorilor care nu au o perioadă similară de raportare în anul 2021, fiind înființați cu mai puțin de un an în urmă, analiza se va realiza prin raportare la media rezultatelor de la înființare, privind angajamentul de a nu distribui/plăți dividende și de a nu acorda sau rambursa credite către acționari pe perioada aplicării facilității de amânare la plată cu excepția întreprinderilor publice așa cum sunt definite în Ordonanța de urgență nr. 109/2011.

Pentru debitorii persoane fizice se prevede prezentarea declarației pe propria răspundere cu privire la faptul că au înregistrat o creștere cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, ca urmare a creșterii prețurilor în contextul crizei actuale, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.

Documentul stabilește capitalizarea dobânzii la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare, singura excepție prevăzută fiind pentru dobânzile amânate la plată aferente creditelor ipotecare acordate persoanelor fizice prin programul Noua Casă, cu modificările și completările ulterioare aduse programului.

În acest caz, dobânda aferentă perioadei de suspendare reprezintă o creanță distinctă, căreia i se aplică o dobândă de 0% și pentru care statul, prin Ministerul Finanțelor, acordă creditorilor o garanție pentru riscul de neplată.

Reparațiile la linia de cale ferată cu ecartament mixt (cale largă/cale normală) din Portul Galați sunt în plină desfășurare, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, menționând că redeschiderea acestei linii de cale ferată va permite transportul mai eficient al cerealelor din Ucraina (via Republica Moldova) în Portul Galați.

Conform CFR Infrastructură, lucrările necesare pentru redeschiderea liniei prevăd următoarele:

- înlocuirea a 1100 traverse din lemn speciale de 2,80 m și a 250 de traverse din lemn speciale de pe zona aparatelor de cale,

- înlocuirea materialului mărunt de prindere,

- completarea prismei de piatră spartă,

- executarea burajelor tehnologice.

Lucrările sunt executate în regie proprie de Regionala CFR Galați, cu muncitori din Galați, Buzău, Focșani și Brăila.

„O parte din aceste operațiuni sunt executate manual de lucrătorii Regionalei CFR Galați, deoarece pentru acest tip de șină cu ecartament sovietic nu există în România utilaje grele de cale.

Până în acest moment au fost înlocuite 698 de traverse speciale din lemn (2,80 m) dintre care 245 de traverse pe aparatele de cale. Au mai fost înlocuite aproape 4.000 de tone de material mărunt de prindere și a fost completată prisma cu 120 de tone de piatră spartă. Burajul traverselor cu utilaje de mică mecanizare a fost realizat pe 1.280 metri liniari de cale”. A precizat ministrul Grindeanu.

Lucrările au început în luna iunie și urmează să fie finalizate în august.

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare a României cu o valoare de 60,7 milioane euro (300 milioane lei) pentru sprijinirea întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul transportului rutier de mărfuri și persoane în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia, informează Mediafax.

Schema a fost aprobată ca parte a Cadrului temporar de criză privind ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 23 martie 2022.

„Prin această schemă de ajutoare cu o valoare de 60,7 milioane euro, România va sprijini sectorul transportului rutier, care este grav afectat de creșterea prețurilor combustibililor pe fundalul crizei geopolitice actuale și al sancțiunilor adoptate ca răspuns la aceasta. Această schemă este o măsură importantă, menită să atenueze impactul economic al războiului purtat de Putin împotriva Ucrainei. Continuăm să ne afirmăm sprijinul față de Ucraina și de poporul său și, în același timp, continuăm să colaborăm îndeaproape cu statele membre pentru a ne asigura că măsurile naționale de sprijin pot fi puse în aplicare în timp util, în mod coordonat și eficace și că sunt protejate, totodată, condițiile de concurență echitabile pe piața unică”, a declarat vicepreședinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței.

Conform sursei citate, scopul schemei este de a oferi sprijin sub formă de lichidități întreprinderilor afectate de creșterea prețurilor combustibililor pe fundalul crizei geopolitice actuale și al sancțiunilor care au fost adoptate ca răspuns la aceasta, asigurând în același timp circulația neîntreruptă a mărfurilor și a persoanelor pe cale rutieră.

Măsura va fi accesibilă pentru toate întreprinderi, indiferent de mărime, care își desfășoară activitatea în domeniul transportului rutier de mărfuri și persoane, care dețin o licență comunitară valabilă și care sunt afectate de criza actuală.

În cadrul schemei, beneficiarii vor avea dreptul să primească ajutoare sub formă de granturi directe ce vor avea o valoare limitată. Ajutorul nu va depăși 400.000 euro per întreprindere și se va acorda până la 31 decembrie 2022.

Comisia a concluzionat că schema de ajutoare acordată de România este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru.

Polițiștii din Vaslui, Bacău, Galați, Iași, Neamț, Vrancea și Ialomița au organizat o operațiune comună cu autoritățile germane pentru destructurarea unui grup organizat transfrontalier specializat în comiterea de înșelăciuni și evaziune fiscală, în domeniul asigurărilor sociale din Germania, relatează Mediafax.

Operațiunea a fost organizată cu sprijinul Eurojust și cu implicarea Europol, în baza unor ordine europene de anchetă emise de Parchetul Bochum – Germania, înregistrate la nivelul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, cu obiect privind cercetarea mai multor cetățeni români domiciliați în județele Vaslui, Bacău, Galați, Iași, Neamț, Vrancea și Ialomița.

În fapt, autoritățile judiciare germane efectuează cercetări cu privire la faptul că, în perioada anilor 2014 – 2017, cetățenii români bănuiți ar fi încasat pe nedrept alocații pentru copii, precum și indemnizații parțiale pentru creșterea copiilor.

Pentru aceasta, bănuiții ar fi adus în Germania membri ai mai multor familii, în special din județul Vaslui, în vederea obținerii de venituri ilicite, fie înșelându-i prin promisiunea unor locuri de muncă, fie prin constrângerea legată de plata datoriilor pentru împrumuturi.

Persoanele bănuite ar fi închiriat apartamente pentru aceste familii, ar fi deschis conturi bancare și ar fi solicitat alocații pentru copii, la finalizarea acestei proceduri cardurile rămânând bănuiților, după care membrii familiilor respective ar fi fost transportați înapoi în România sau în Franța.

Pentru asigurarea probatoriului în acest caz, au fost efectuate 29 de percheziții domiciliare pe teritoriul Germaniei și 15 percheziții domiciliare pe teritoriul României (în județul Vaslui).

Totodată, au fost conduse la sediul Poliției 45 de persoane, pentru audieri, în calitate de persoane bănuite (30 în județul Vaslui, 8 în județul Bacău, 4 în județul Galați și câte 1 în județele Vrancea, Iași și Neamț), activitățile urmând a fi continuate și în perioada următoare.

De asemenea, în județul Vaslui a fost pus în executare și un mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare germane pe numele unuia dintre bănuiți, acesta fiind prezentat, după audiere, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Conform sursei citate, în urma activităților desfășurate, au fost ridicate mai multe înscrisuri care ar avea legătură cu obiectul dosarului penal instrumentat de autoritățile germane, fapt pentru care acestea vor fi puse la dispoziția acestora din urmă.

În județul Vaslui, au fost prezenți și au participat la activități și 3 procurori de caz, 2 procurori din Germania, însoțiți de ofițerul de legătură al BKA la București și procurorul român din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, aceștia asigurând și coordonarea din punct de vedere al cooperării judiciare internaționale în materie penală.

Cele mai citite

Error: No articles to display