Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii, persoane fizice şi juridice, că, începând din 1 februarie 2022, pot achita, prin intermediul cardurilor bancare, la terminalele POS instalate la sediile unităţilor Trezoreriei Statului, sume reprezentând venituri ale bugetului de stat sau venituri cuvenite altor bugete administrate de ANAF.
Acest lucru este posibil atât în situaţia în care plata se efectuează în conturi de venituri bugetare, cât şi atunci când plata acestora se efectuează în conturi unice.
AJFP Galați menționează că, anterior, doar persoanele fizice puteau plăti cu cardul și doar pentru anumite obligații fiscale care erau administrate fiscal pe baza codului numeric personal.
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că a lansat licitaţia pentru Lucrări de întreținere prin înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii, pe o lungime de maximum 1.461 km din rețeaua feroviară, lucrări care au drept scop readucerea liniilor în parametri proiectați și circulația trenurilor cu vitezele inițiale de maximum 120 km/h.
Valoarea totală estimată a acordului-cadru, împărțit în 8 loturi, este de minimum 1.001.483.640 lei fără TVA și de maximum 4.216.621.320 de lei, fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri de la bugetul de stat.
Acordurile-cadru, aferente celor 8 Sucursale Regionale de Cale Ferată (București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați și Constanța), se vor derula pe o perioadă de 4 ani și au ca obiectiv stabilirea termenilor şi condiţiilor ce vor guverna contractele sectoriale de lucrări (contractele subsecvente de lucrări, care se vor încheia la nivel de regională, în limita fondurilor alocate).
Lucrările de întreținere prin înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii și realizarea căii fără joante, care se vor executa pe o lungime de 1.461 km CF, au ca obiectiv aducerea liniei în parametri proiectați pentru viteza maximă de circulație de 120 km/oră.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 31 martie 2022, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeași zi, la ora 15.00.
Proiectul de Hotărâre de Guvern privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul lucrării de utilitate publică de interes naţional „Varianta de ocolire Galați” a fost lansat în consultare publică până pe data de 11 februarie 2022, a informat senatorul gălățean Marius Humelnicu pe pagina sa de Facebook.
„Un pas important spre realizarea Variantei de Ocolire Galați (Centura Mare) a fost făcut, zilele trecute, de Ministerul Transporturilor”, a afirmat Humelnicu, precizând că vor fi expropriate un număr de 665 imobile cu o suprafaţă totală de 1,7 milioane metri pătraţi şi o sumă estimată aferentă despăgubirilor de 23,8 milioane de lei.
Imobilele supuse exproprierii sunt situate în municipiul Galaţi şi localităţile Şendreni, Smârdan şi Vânători.
Blocul de locuințe M, din zona centrală a orașului, a fost modernizat în cadrul unui proiect cu fonduri europene de aproximativ 570.000 de euro.
Conform Primăriei Galați, principalele lucrări de intervenție au vizat:
- izolarea termică și termohidroizolarea terasei;
- schimbarea tuturor elementelor vitrate din lemn și PVC neconforme, cu tâmplarie din profile PVC cu geam termoizolator triplu;
- închiderea balcoanelor și logiilor cu tâmplarie din PVC cu geam termoizolant;
- ușile de acces din exterior, înlocuite cu tâmplărie din PVC și echipate cu dispozitiv de autoînchidere;
- izolarea planșeului peste subsol;
- schimbarea lămpilor de iluminat existente pe casa scării, cu lămpi de iluminat tip LED, care au o durata de viață ridicată și consum redus de energie.
Valoarea totală a proiectului este de 2,747 milioane lei. Asistența financiară nerambursabilă este de 1,6 milioane lei, contribuția Municipiului Galați și a Asociației de Proprietari nr. 105 bis fiind de aproximativ 1 milion de lei.
Blocul M, situat în centrul orașului Galați, a fost construit în anul 1958, are regimul de înălțime St+P+4E, o suprafață construită de 2.144 mp și este format din 5 scări cu 122 de apartamente.
Șapte service-uri din județul Galați au fost amendate, de către comisarii Gărzii de Mediu, cu 34.500 de lei, iar alte două unități au primit avertismente, în urma controalelor efectuate, în perioada 10-14 ianuarie, în cadrul cărora s-a verificat respectarea legislației de mediu în vigoare de către operatorii economici care desfășoară activități de reparații a vehiculelor rutiere, activități care nu necesită autorizare din punct de vedere al protecției mediului si a trasabilității deșeurilor generate.
„În cadrul acestui control tematic, GNM – Comisariatul Județean Galați a desfășurat un număr de 13 acțiuni de inspecție și control la operatori economici care desfășoară activități pe teritoriul județului Galați, cu verificarea următoarelor aspecte:
- modul de depozitare a deșeurilor generate din activitatea desfășurată,
- identificare suprafețe afectate de depozitari ilegale sau incendieri de deșeuri,
- modul de asigurare a alimentării cu apă și evacuare ape uzate,
- modul de gestionare a deșeurilor periculoase,
- existența și modul de întocmire a documentelor referitoare la trasabilitatea deșeurilor generate,
- corelarea serviciilor prestate conform devizelor de lucrări cu cantitățile de deșeuri rezultate.
În cadrul controlului tematic, având în vedere neconformitățile constatate față de prevederile legale, au fost aplicate un număr de 9 sancțiuni contravenționale, din care 7 amenzi în cuantum de 34.500 lei și 2 avertismente.
Acțiunile de control la agenții economici care desfășoară astfel de activități vor continua și în viitor”, informează Garda de Mediu Galați.
Guvernul a aprobat, luni, o ordonanță care prevede prelungirea măsurii privind scutirea de la plata impozitului specific datorat de operatorii economici din domeniul ospitalității pentru o perioadă de 180 de zile.
Astfel, pentru sectorul HoReCa, care se confruntă cu lipsă de lichiditate, s-a stabilit prelungirea măsurii privind scutirea de la plata impozitului specific datorat de operatorii economici pentru o perioadă de 180 de zile, calculată de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.
De asemenea, s-a prevăzut și mecanismul de recalculare a impozitului specific datorat, în sensul scăderii acestei perioade de 180 de zile din totalul de 365 zile ale anului fiscal.
„Actul normativ mai prevede reglementări privind flexibilizarea condițiilor de accesare a eșalonării la plată. Se creează posibilitatea depunerii cererii de eșalonare și de către debitorii aflați în procedura insolvenței, condiția fiind ca până la data emiterii deciziei de eșalonare aceștia să iasă din procedura de insolvență. Totodată, se creează posibilitatea acordării eșalonării la plată și pentru sumele pentru care s-a stabilit răspunderea, potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară. Măsura este necesară pentru redresarea contribuabililor care se află în dificultate financiară, pentru care eșalonarea la plată reprezintă un real sprijin”, anunță Guvernul, preluat de Mediafax.
Conform sursei citate, o altă noutate o reprezintă încetarea obligațiilor declarative pentru entitățile care au înscrisă în registrul comerțului mențiunea privind inactivitatea temporară sau pentru cele care au suspendată activitatea, pe perioada inactivității sau a suspendării activității.
„Măsura are ca scop reducerea poverii administrative a contribuabililor care, în prezent, își mențin obligațiile declarative sau pot obține un regim de declarare derogatoriu dacă solicită, în cazul care au înscrisă la registrul comerțului inactivitatea sau au suspendată activitatea (cum este cazul profesiilor libere)”, mai arată Executivul.
Reţeaua Metro Cash&Carry Romania a anunţat că retrage de la comercializare şi de la clienţi pulpe de pui superioare cu spate, congelate, produse de Superdrob SA, pentru că s-a constatat prezenţa Salmonella enteritidis, potrivit unui anunţ postat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor și citat de Agerpres.
Loturile retrase de la comercializare sunt 14221 şi 14421, iar data de expirare a produselor este 23 octombrie 2022. Produsul a fost comercializat în mai multe magazine Metro din Bucureşti, Constanţa, Deva, Galaţi, Oradea, Piteşti, Sibiu, Timişoara şi Târgu Mureş.
„În cazul în care aţi cumpărat produsul menţionat, vă rugăm să nu îl consumaţi şi să îl returnaţi în magazinele Metro Cash & Carry Romania SRL până pe 04.02.2022, urmând să primiţi contravaloarea acestuia. Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente cauzate de acest incident”, se arată în anunţul retailerului.
Este a doua oară în ultimele luni când Metro retrage de la comercializare produse care aparţin companiei poloneze Superdrob, menționează Agerpres.
În noiembrie 2021, retailerul anunţa că a iniţiat retragerea de la comercializare şi de la clienţi a unor pulpe de pui superioare cu spate, congelate, de la producătorul polonez Superdrob SA, din cauza prezenţei Salmonella Enteritidis în aceste produse.
Salmonella poate provoca afecţiuni grave stomacale sau intestinale (salmoneloza).
Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, recomandă cumpărătorilor să fie foarte atenţi la preţuri în perioada reducerilor de iarnă şi să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenţionează să le achiziţioneze, informează Agerpres.
„Reducerile mari de preţ, într-o anumită perioadă, sunt binevenite atât pentru consumatori, cât şi pentru operatorii economici. Pentru a beneficia de aceste reduceri, fără să le fie afectate interesele economice, consumatorii trebuie să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenţionează să le achiziţioneze, să fie extrem de vigilenţi şi să acorde maximă atenţie tuturor detaliilor, în special în perioada marilor reduceri de preţuri. De asemenea, recomand verificarea preţurilor prin consultarea site-urilor care afişează preţuri comparative pentru acelaşi produs. În cazul în care aceştia consideră că drepturile le-au fost încălcate le recomand să ne semnaleze orice abatere şi îi asigur că ANPC le va acorda tot sprijinul", a scris Paul Anghel, pe Facebook.
Conform sursei citate, comisarul ANPC susţine că vânzările cu preţ redus, indiferent de tipul acestora, respectiv soldare, lichidare, vânzări promoţionale, trebuie să respecte o serie de reguli de fixare şi publicitate a preţurilor.
Astfel, orice operator economic care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat în acelaşi spaţiu de vânzare pentru produse identice.
„Preţul redus trebuie să fie inferior preţului de referinţă. Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus. Orice anunţ de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice: fie prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat; fie prin menţiunile 'preţ nou', 'preţ vechi' langă sumele corespunzătoare; fie prin menţionarea procentului de reducere şi a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat. Pentru siguranţa cumpărăturilor din perioada reducerilor citiţi cu atenţie caracteristicile produsului şi verificaţi dacă acesta corespunde cu adevarat dorinţelor şi nevoilor dumneavoastră", a transmis Anghel.
În cazul comenzilor online, cumpărătorii trebuie să verifice, înainte de a trimite comanda, dacă preţul fiecărui produs din coşul de cumpărături este acelaşi cu preţul redus indicat atunci când au ales produsul.
Potrivit sursei citate, indiferent că este vorba de un magazin online sau de unul clasic, preţul trebuie întotdeauna afişat clar, lizibil, în lei şi cu toate taxele incluse (TVA şi alte taxe suplimentare), dacă este cazul.
În momentul cumpărării, consumatorii trebuie să verifice dacă oferta mai este valabilă şi dacă reducerea de preţuri anunţată este identică cu cea reală (la cititoarele de cod de bare din cadrul marilor magazine sau direct la casă, dacă preţul afişat este cel facturat).
Totodată, la achiziţionarea pachetelor promoţionale de tipul "3 la pret de 2", trebuie să verifice preţul individual al produselor, care trebuie să existe în mod obligatoriu la vânzare, pentru a-l putea compara cu preţul pachetului promoţional.
Pentru cumpărăturile online, operatorul economic este obligat să publice pe website: datele de identificare; caracteristicile esenţiale ale produsului; preţul cu toate taxele incluse; cheltuielile de livrare, dacă este cazul; modalităţile de plată şi de livrare; perioada de valabilitate a ofertei sau a preţului; durata minima a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodică a unui produs; existenţa şi modul de exercitare a dreptului de denunţare unilaterală a contractului.
Consumatorul trebuie să ştie că, din momentul în care a primit un produs comandat pe internet, are dreptul de a denunţa contractual şi 14 zile pentru a-l returna, dacă nu este mulţumit de el, fără să invoce vreun motiv, scrie Paul Anghel.
Operatorul economic rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată şi, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului.
Rambursarea se face folosind aceleaşi modalităţi de plată ca şi cele folosite de consumator pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care consumatorul a fost de acord cu o alta modalitate de plată şi cu condiţia de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urma rambursării.
Consumatorul trebuie să citească termenii şi condiţiile de funcţionare a magazinului online deoarece termenul de 14 zile (în care poate opta pentru returnarea produsului) se prelungeşte cu încă 12 luni în cazul în care operatorul economic nu a furnizat pe suport durabil informaţiile legate de dreptul de returnare a produselor, a mai transmis Anghel pe reţeaua de socializare.
Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Puiu Lucian Georgescu, a anunțat, joi, într-o conferință de presă, „cel mai ambițios plan de investiții din întreaga istorie a universității”. Acesta include cea mai mare navă de cercetare pe apele interioare ale Uniunii Europene, ca parte a unui proiect cu o valoare totală de 20 de milioane de euro.
„Este în curs de implementare Proiectul REXDAN, datorită căruia Galațiul va avea cel mai mare centru de cercetare din sud-estul Europei, iar în 2023 și cea mai mare navă de cercetare pe apele interioare ale UE. Valoarea totală a proiectului este de circa 20 de milioane de euro”, a declarat Puiu Lucian Georgescu.
În acest an vor începe lucrările de reabilitare a complexului sportiv „Portu Roșu”, aflat în proprietatea instituției. „Va fi un complex multifunctional, modern, cu tribune și vestiare în totalitate refăcute, cu o mică zonă de recuperare medicală pentru sportivi. Important este că 30% din energia necesară funcționării acestui complex va fi dată de panourile solare. Valoarea totală a proiectului este de 25 de milioane de euro”, a spus rectorul universității gălățene.
Instituția pregătește, de asemenea, ample lucrări de reabilitare, modernizare și eficientizare termică în campusul studențesc. „Deja se finanțează din venituri proprii studiile de fezabilitate, ele vor fi gata în prima jumătate a lui 2022. Vom face urgent reabilitarea si modernizarea în căminele B, C, D, F, G, dar și la IA și IB sau LSG (aici ne dorim și amenajarea unui club studențesc)”, a spus Puiu Lucian Georgescu.
În ceea ce privește continuarea investițiilor, se lucrează la finalizarea Bibliotecii Universitare, care va fi gata în această primăvară și la Corpul J, care va include o cantină modernă în Campusul Științei, dar și hala de microproducție pe microelectronică și inginerie electrică, în premieră la UDJG, cu o investiție în dotări cu echipamente IT de 1,5 mil. euro, a continuat rectorul.
La capitolul proiecte la care se lucrează, Puiu Lucian Georgescu a amintit Centrul de la Soveja destinat activităților educaționale și de cercetare pentru Facultatea de Educație Fizică și Sport, cea de Știința și Ingineria Alimentelor și Facultatea de Științe și Mediu și ferma de creștere în condiții naturale a sturionilor, de lângă Centrul de Cercetare al UDJG de la Sf. Gheorghe, pentru care s-a încheiat un parteneriat cu consiliul local din localitate.
Așa cum am spus, românii trebuie să primească facturile corectate, în așa fel încât să fie APLICATE compensarea și plafonarea, conform legii!”, a declarat Florin Spătaru (foto), ministrul Economiei, într-o postare pe site-ul instituției.
„La doar o săptămână de la înființarea Comandamentului pentru Energie și începerea controalelor, comisarii ANPC au finalizat 94 de acțiuni de control în întreaga țară, alte 100 fiind în curs de derulare. Până acum, au fost aplicate sancțiuni contravenţionale în valoare de 645.000 lei, la care s-au adăugat 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii şi măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii.
În urma verificărilor, unul dintre cei mai importanți furnizori de energie electrică din țară a stornat 2.232.224 de facturi la care nu se aplicase compensarea/plafonarea de la 01.11.2021, urmând a se emite un număr egal, în oglindă, de facturi calculate conform normelor legale în vigoare”, se arată în textul citat.
Comandamentul pentru Energie este structura special creată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) pentru a verifica modul în care unele companii furnizoare de energie electrică şi gaze naturale au respectat legislația în vigoare şi drepturile consumatorilor persoane fizice, dar şi felul în care acestea au reacționat, ca urmare a controalelor ANPC.
Verificările vor fi continuate până pe data de 31 martie 2022.
În această perioadă, în cazul în care constată nereguli la facturile de energie electrică și gaze naturale, consumatorii pot depune o reclamație online sau în scris (adresele sunt stipulate pe site-ul www.anpc.gov.ro) și pot face sesizări la numărul de telefon, cu tarif normal, 021.307.67.89, sau să acceseze adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Error: No articles to display