Imprimă această pagină

CJ Cluj nominalizată beneficiar al unei finanțări pentru transformare digitală Recomandat

Petrica_Adelin Miercuri, 18 Decembrie 2024 0

Consiliul Județean Cluj a fost selectat ca beneficiar al unor servicii gratuite de consultanță în domeniul inovării și transformării digitale, în cadrul apelului lansat pentru instituții de către DIH4Society (Digital Innovation Hub – Centrul de inovare digitală pentru o societate inteligentă, mai sigură și mai durabilă).

În cadrul finanțării sunt incluse servicii de evaluare a maturității digitale, servicii de monitorizare a vulnerabilităților de securitate cibernetică, cursuri de formare profesională și consultanță de specialitate pentru transformare digitală.

Valoarea serviciilor acordate prin contractul de grant este de 451.681,40 de lei, respectiv 91.604 euro, fără cofinanțare din partea Consiliului Județean Cluj. Aceste servicii urmează a fi furnizate până cel târziu la data de 31 decembrie 2025.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)