Imprimă această pagină

Adunarea Generală a Consiliilor Județene Recomandat

Petrica_Adelin Marți, 01 Aprilie 2025 0

Zilele acestea, în județul Prahova, are loc Adunarea Generală Extraordinară a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, organizată la inițiativa președintelui UNCJR, Alfred Simonis, la care președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, participă alături de colegii, președinți ai consiliilor județene din țară.

La discuţiile de astăzi, au participat, ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, secretarul de stat din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Luminița Zezeanu, dar şi preşedintele Curţii de Conturi, Mihai Busuioc.

În cadrul evenimentului au avut loc mai multe întâlniri și dezbateri legate de proiecte și investiții care asigură o dezvoltare unitară în regiunile țării. S-au discutat, de asemenea, aspecte legate de finanțarea serviciilor publice la nivelul județelor și diverse probleme cu care se confruntă administrațiile județene.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)