În urma evaluării realizate de International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism (IGCAT), s-a făcut anunțul oficial în cadrul unei conferințe la Timișoara la care am participat și eu.
Dincolo de onoarea făcută, este o oportunitate importantă pentru promovarea turistică și culturală a Banatului în general și a Banatului Montan în cazul nostru.
Așa cum am punctat și în discursul pe care l-am susținut fața onoratei asistențe, sunt convins că ne vom ridica la nivelul așteptărilor și al frumuseții acestor meleaguri binecuvântate de Dumnezeu și locuite de oameni buni și harnici. Vom insista asupra multiculturalității Banatului Montan și a extraordinarei bogății gastronomice născute în acest veritabil creuzet european. Sunt convins că, la sfârșit, cei care ne vor fi goști în cadrul acestui proiect, se vor îndrăgosti de cea mai frumoasă zonă din România.
Le mulțumesc încă o dată celor care au inițiat și coordonat acest demers, colegilor de la CJ Timiș în frunte cu președintele Alfred Simonis, dar și colegilor mei din administrația locală din Caraș – Severin. Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin