Liderii coaliţiei de guvernare se pregătesc să îngroape securea războiului, iar pacea va fi consemnată printr-un act adiţional la protocolul prin care s-a format coaliţia. Surse din PNL au explicat că acest moment ar putea fi speculat politic de către Ludovic Orban şi exploatat în favoarea sa, pe viitor. Astfel Orban ar vrea să fie trecut în actul adiţional modul în care sunt evaluaţi miniştrii, dar şi primul ministru, iar forul care va judeca prestaţia acestora va fi partidul din care provin, adică cei care le oferă sprijin politic pentru ocuparea funcţiei. Un astfel de protocol este o armă cu două tăişuri pentru Florin Cîţu, cel care s-ar putea trezi chemat în PNL să dea raportul. În trecut, Ludovic Orban i-a transmis lui Florin Cîţu că nu are nicio problemă dacă doreşte să candideze la Congresul PNL, însă dacă va pierde, atunci va fi mazilit din funcţia de premier. Practic, într-un astfel de moment s-ar putea proceda la evaluarea premierului, iar Ludovic Orban, cu o legitimitate dată de Congres, ar putea cere schimbarea acestuia. De asemenea, miniştrii vor fi sub o presiune uriaşă. Dacă, spre exemplu, un ministru va juca în echipa lui Florin Cîţu, atunci poate fi executat la partid pentru a-şi pierde puterea, înaintea Congresului. Aşa că, până una-alta, pacea nu prea depinde de securea războiului, ci de interesele celui care mânuieşte securea asta pe faţă sau din umbră!