Imprimă această pagină

Cum te vezi în vârful grămezii te apuci de scurmat! Recomandat

28 prim 28 prim

Mihai Chirică, primarul din Iaşi, este inculpat într-un dosar de înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional organizat. Potrivit DIICOT, un teren din patrimoniul Primăriei, aflat într-o zonă scumpă a oraşului, a intrat în posesia unui om de afaceri, ca urmare a complicităţii unor avocaţi, notari şi funcţionari publici. Faptele s-ar fi petrecut cu mai mulţi ani în urmă, iar edilul este acuzat că a omis să sesizeze organele judiciare. 15 persoane sunt cercetate, cu diferite calităţi - fie de suspecţi, fie chiar de inculpaţi, în acest dosar cu prejudiciu calculat la 2 milioane de lei. Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi au efectuat, luni, 24 de percheziţii domiciliare în Iaşi şi Bucureşti, într-un dosar de înşelăciune cu un teren ce aparţine Primăriei Iaşi, în care sunt implicaţi avocaţi, notari şi functionari publici, scrie Agerpres. Dosarul DIICOT vizează transferul fraudulos al unui teren de 1.300 de metri pătraţi, dintr-o zonă centrală a Iaşiului, din patrimoniul public în proprietatea unui om de afaceri. Omul de afaceri şi-ar fi însuşit ilegal terenul Primăriei în 2016. Situaţia a ieşit la iveală la aproape 5 ani după ce, spun procurorii, a fost comisă ilegalitatea. Acum anchetatorii au venit după dovezi. Dacă le vor găsi, rămâne de văzut, mai ales că au trecut cinci ani de atunci.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)