Cererea de eliberare condiţionată din închisoare a lui Sorin Blejnar, fostul şef al ANAF, a fost respinsă de magistraţii judecătoriei Sectorului 4. “Respinge ca neîntemeiată cererea de eliberare condiţionată formulată de petentul condamnat BLEJNAR SORIN. Fixează termen de reiterare a cererii la data de 28.10.2021”, se arată în decizie. Amintim că în 2019, Blejnar a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, după ce în primă instanţă condamnarea fusese de 6 ani. El a fost acuzat că a luat şpagă 12 milioane de lei pentru ca o firmă din domeniul IT să câştige un contract cu ANAF. Eu unul, ca un cetăţean simplu, dacă aş fi primit vreodată, cumva , o şpagă, nu cred că domnul Blejnar m-ar fi iertat.