Opt migranţi din Afganistan au fost descoperiţi, miercuri dimineaţa, ascunşi într-un TIR care mergea în Germania şi a fost verificat în Punctul de Trecere a Frontierei Varsand. Şoferul este cetăţean bulgar şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, material plastic pentru o firmă din Germania.
"În urma efectuarii controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă al semiremorcii, opt cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări suplimentare. În cadrul verificărilor, poliţistii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, solicitanţi de azil în România", a informat Poliţia de Frontieră Arad. Afganii ar putea fi cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat iar şoferul pentru trafic de migranţi.