Imprimă această pagină

Întâlnire cu preşedintele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene Recomandat

Sâmbătă, 01 Octombrie 2022 0
1 ccr 1 ccr

Preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache, a declarat vineri, după o întâlnire cu preşedintele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), Koen Lenaerts, că nu se pune problema unui conflict sau a unei ierarhii între ordinea juridică constituţională naţionala şi ordinea juridică europeană.
Potrivit unui comunicat al CCR, discuţiile celor doi oficiali s-au concentrat pe aspecte legate de cooperarea instituţională dintre cele două curţi în sensul consolidării dialogului judiciar, o bază pentru perspectiva unor noi relaţii între cele două instanţe, întrevederea fiind apreciată ca deosebit de utilă pentru toate părţile.
Marian Enache a susţinut că întâlnirea se încadrează în obiectivele sale principale, astfel cum au fost anunţate încă din prima zi a mandatului, una dintre priorităţi fiind promovarea dialogului instituţional cu instanţele constituţionale şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)