Redactia politicainfo.ro

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că pe 9 iunie se vor organiza cu certitudine alegeri europarlamentare, precizând că a stabilit cu parlamentarii PSD ca, pentru moment, să nu voteze nicio modificare legislativă în ceea ce priveşte comasarea scrutinelor sau decalarea acestora.

(...) Nu am luat o decizie în interiorul partidului (cu privire la comasarea alegerilor - n.r.) şi în plus nu putem să o luăm singuri, cu toate că alţi colegi de coaliţie nu cunosc acest detaliu şi această comasare. De aceea, am stabilit cu toţi colegii parlamentari - nu vor vota nicio modificare legislativă în acest moment în ceea ce priveşte comasarea alegerilor sau decalarea vreunui rând de alegeri", a afirmat Ciolacu, la Palatul Parlamentului, întrebat dacă la şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD s-a discutat despre comasarea alegerilor.

Ciolacu a menţionat că momentan nu există un scenariu cu privire la comasări de alegeri.

Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a afirmat, miercuri, că echipa guvernamentală funcţionează foarte bine, mai bine decât în coaliţia de guvernare, şi a adăugat că ar fi necesară o discuţie mai aplicată între el şi preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, cu privire la unele probleme legate de "părerile sau jocurile altora".

„...Cred că aici va trebui, atât eu, cât şi domnul preşedinte Nicolae Ciucă, să stăm un pic de vorbă amândoi, aplicat, asupra acestor probleme, pentru că începem să nu respectăm românii, luându-ne după părerile altora şi încercând să facem jocurile altora. Cred că datoria mea şi a domnului Ciucă este, în primul şi în primul rând, să avem grijă de ce ne-am asumat faţă de România şi români, într-o perioadă complicată”, a mai precizat Marcel Ciolacu.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a mers marți la Odorheiu Secuiesc pentru a analiza la fața locului incidentul de la liceul Tamási Áron. Este în desfășurare o anchetă, așteptăm rezultatele, a spus ministrul Deca.
Prima concluzie este că internatul se afla într-o clădire care nu era expertizată din punct de vedere seismic.

Ministrul Educației a spus că anchetele vor stabili vinovații.
„Este în desfășurare o anchetă, care este desfășurată de cei în drept, poliție, parchet, așteptăm rezultatele acestei anchete, vom demara și noi o acțiune a corpului de control al Ministerului Educației pentru a stabili dacă prevederi ale legislației în educație sau a legislației secundare care nu au fost îndeplinite, este o procedură normală în astfel de cazuri”, a spus Ligia Deca.

Ministrul Educației a mai arătat că atât autoritatea locală, cât și proprietarul clădirii aveau obligația să se asigure că imobilul putea fi folosit fără riscuri.
„Clădirile aparțin Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia. Ele sunt închiriate de către autoritatea publică locală pentru a se desfășura activități educaționale și pentru internat, așa cum este clădirea care a căzut, asta înseamnă că responsabilitatea pentru punerea în siguranță este partajată între proprietar și cei care o administrează. Riscul seismic nu a fost expertizat, avem acea evidență a tuturor clădirilor cu scop școlar pe care o publicăm pe site-ul Ministerului Educației, unde clădirea cu scop internat nu a fost expertizată, nu era încadrată în risc seismic”, a precizat ministrul.
Ligia Deca a mai spus că au fost găsite soluții pentru mutarea copiilor care locuiau în internat.
Un elev de 17 ani a murit după ce zidul clădirii în care se afla internatul liceului s-a prăbușit. Alte trei eleve au ajuns în stare gravă la spital. Incidentul s-a produs la internatul Liceului Tamási Áron din Odorheiu Secuiesc, județul Harghita.

Premierul Marcel Ciolacu cere măsuri de urgență după tragedia de la liceul din Odorheiu Secuiesc. Categoric, cei vinovați vor plăti fără nicio excepție, a spus șeful Guvernului.

Marcel Ciolacu a dezvăluit că ministrul Educației, Ligia Deca, merge marți în Harghita.

„Doamna ministră a Educației o să se deplaseze acolo ca să vadă locurile pentru ceilalți copii. Așteptăm ancheta”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul a mai spus că toți cei vinovați „vor plăti”.
„Important e să luăm măsuri. Nu știu dacă se confirmă că s-au făcut anumite lucrări de curând în zonă. Categoric, cei vinovați vor plăti fără nicio excepție”, a precizat premierul.
Un elev de 17 ani a murit după ce zidul clădirii în care se afla internatul liceului s-a prăbușit. Alte trei eleve au ajuns în stare gravă la spital. Incidentul s-a produs la internatul Liceului Tamási Áron din Odorheiu Secuiesc, județul Harghita.

Deputatul PSD Viorica Sandu anunță faptul că Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a primit un buget-record în anul 2024. În total este vorba despre suma de 30 de miliarde de lei.
Viorica Sandu mai arată că majoritatea sumei este pentru investiții.

„A fost alocată suma de 30 miliarde de lei din care 20,4 miliarde de lei sunt destinate bugetului de investiții din fonduri europene(aferente PNRR, CEF și Programului Transport 2021-2027, din care cofinanțarea asigurată din bugetul de stat este de 11 miliarde lei).Este o creștere de aproximativ 29% față de bugetul anului 2023”, a transmis, pe Facebook, deputatul social democrat.

Banii alocați de la bugetul de stat vor fi folosiți pentru a remedia decalajele de dezvoltare economică dintre regiuni.
„Pentru investiții, vor fi alocate peste 725 milioane de lei, din care: 345,9 milioane de lei pentru domeniul rutier, 336,37 milioane lei pentru sectorul feroviar, 28,25 milioane lei pentru transportul naval și 15,33 milioane lei pentru transportul aerian. Alte 5,05 miliarde de lei vor fi alocate pentru întreținerea infrastructurii rutiere (un miliard de lei) și feroviare (4,05 miliarde de lei)”, a precizat Viorica Sandu.

Cunoașterea și respectarea istoriei, dar și asumarea trecutului reprezintă elementele pe care o societate democratică se fundamentează, subliniază premierul Marcel Ciolacu în mesajul susținut de șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, la deschiderea Conferinței naționale ,,Comunismul Românesc’’.

Conferința, ajunsă la cea de-a XII-a ediție, își propune să genereze noi abordări analitice și metodologice privind istoria comunismului românesc. Specialiștii din țară, dar și din străinătate, sunt invitați să propună comunicări care să trateze într-un cadru cât mai larg istoria comunismului românesc.

În mesajul transmis de premierul Marcel Ciolacu participanților la conferință se mai menționează: ”Pe lângă datoria morală pe care o avem față de toate victimele inocente care și-au pierdut viața și față de cei care, la Revoluția de la 1989, s-au jertfit în numele unui ideal, ne revine datoria de a nu permite distorsionarea faptelor trecutului și de a promova adevărul istoric. Prin educarea tinerelor generații despre ceea ce a însemnat regimul comunist și despre consecințele acestuia, în vederea dezvoltării conștiinței democratice, ne asigurăm că toate aceste atrocități nu vor mai fi posibile vreodată. Este necesar să protejăm drepturile și libertățile fundamentale mai ales în actualul context, marcat de provocări și de o intensificare a tendințelor  extremiste, xenofobe și rasiste. În urmă cu 33 de ani, mulți români nu îndrăzneau să se gândească că pot asculta ce muzică vor, că pot citi ce cărți își doresc, că pot alege cu cine să voteze sau pur și simplu că își pot exprima liber opinia. În zilele noastre, libertatea este considerată o componentă firească a existenței noastre, pe care trebuie, însă, să o protejăm constant”.

Totodată, Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, a reiterat angajamentul Guvernului României pentru consolidarea politicilor memoriei, promovarea adevărului istoric, dezvoltarea cercetării și a educației despre comunism.

”Este important să educăm tinerele generații pentru a înțelege trecutul, pentru a face diferența între fake-news și adevăr, pentru a conștientiza riscurile extremismului și discursului instigator la ură. Prin educație nu vom repeta greșelile trecutului”, a afirmat șeful Cancelariei Prim-Ministrului.

 

Militarii români, aflați în misiune în Pristina, au fost vizitați de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr. România nu are ambasadori mai buni și mai eficienți decât militarii români, a fost concluzia demnitarului.
Militarii au fost vizitați la baza NATO.

„I-am vizitat, astăzi, pe militarii români dislocați în Pristina, în cadrul operației NATO KFOR, și pe cei din baza Camp Bondsteel, unde își desfășoară activitatea aproape 160 de militari români, inclusiv cei din compania de infanterie din rezerva strategică la dispoziția SACEUR”, a transmis Tîlvăr la finalul vizitei.

Ministrul a anunțat că România va fi implicată și în continuare în misiunile internaționale.

„Din anul 2000, când am început executarea misiunilor în Kosovo, România este un contributor constant la eforturile de menținere a păcii în această zonă. Vom rămâne în continuare angajați în acest proces, atât timp cât va fi necesar, pentru că volatilitatea stării de securitate din Balcanii de Vest generează preocupări legitime și pentru consolidarea posturii de securitate națională. România nu are ambasadori mai buni și mai eficienți decât militarii români, cei care apără interesele de securitate în cele mai complexe teatre de operații din lume”, a precizat Angel Tîlvăr.
Aproximativ 160 de militari români sunt dislocați în misiune la Pristina, în Kosovo.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că avem cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, peste 10% din PIB, respectiv 160 de miliarde de lei. 

„Vreau să vă anunţ cu tristeţe că avem cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, peste 10% din PIB, respectiv 160 de miliarde de lei. Asta este realitatea”, a spus premierul într-o conferinţă de presă la Ministerul Transporturilor.

Potrivit premierului, impozitarea cu 70% a veniturilor nedeclarate nu este singura măsură din pachet.

”Sunt foarte multe măsuri pe combaterea evaziunii. Şi am văzut, în presă, în ultimul timp, că nu se mai joacă nimeni, instituţiile statului, Ministerul de Interne. A început nimeni să nu se mai joace în ceea ce priveşte drogurile şi evaziunea fiscală. Cred că e un început corect", a declarat premierul Ciolacu. 

Ministrul Economiei susține că în sistemul bugetar foarte multe posturi sunt suspendate pe ani lungi.

„În sistemul bugetar este un pic mai complicat decât în sistemul privat pentru că sunt foarte multe persoane care au dat deja concursuri pe anumite posturi şi trebuie să vezi cum lucrezi. Constat că de foarte multe ori, foarte multe posturi sunt suspendate pe ani lungi, ceea ce înseamnă că acea persoană care a dat un concurs nu îşi doreşte să lucreze în ministerul respectiv, în domeniul respectiv. Aici cred că este foarte bine să încercăm să facem un pic de curăţenie, pentru că dacă ţii blocat un post ani de zile este evident că nu îşi doreşti să lucrezi acolo”, a transmis Radu Oprea.

Ministrul Economiei anunță surprize în ceea ce privește profitul companiilor de stat.

„Şi noi avem o responsabilitate faţă de acţionarii noştri şi acţionarii noştri sunt cetăţenii României şi atunci avem o responsabilitate faţă de cetăţenii României, trebuie să pun oameni care să poată să producă performanţă şi cred că am să vă produc o surpriză, la sfârşitul anului, când o să ne uităm împreună pe profitul operaţional al companiilor de stat”, a precizat Oprea.

Reforma sistemului bugetar a fost solicitată de premierul Marcel Ciolacu în încercarea acestuia de a reduce deficitul bugetar.

Ministerul Sănătății a lansat licitația pentru achiziția de soluții complete de telemedicină pentru dotarea a 131 de Unități de Primire Urgențe/Compartimente Primire Urgențe din spitale județene, municipale și orășenești. De asemenea, în cadrul proiectului vor fi dotate centrele de telemedicină. Proiectul este finanțat de Banca Mondială.

„Telemedicina în sistemul de urgență va contribui la accesul mai ușor la îngrijirea medicală, reducerea barierelor geografice și la oferirea consultațiilor rapide în situații de urgență. Prin intermediul tehnologiei, medicii pot evalua simptomele pacienților, pot oferi sfaturi și instrucțiuni pentru primul ajutor și pot decide imediat conduita medicală pentru pacienți, până la sosirea acestora la spital. Acest tip de telemedicină poate salva timp prețios în situații critice și poate fi deosebit de util în zone geografice în care accesul la asistență medicală este limitat”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Investiția este de aproximativ 40 de milioane de lei.

„Proiectul se ridică la cca. 40 de milioane de lei. Soluțiile digitale sunt compuse din echipamente hardware și software IT, comunicații de date în vederea asigurării infrastructurii necesare pentru comunicarea cu centrele regionale de telemedicină de urgență. De asemenea, o componentă importantă a proiectului este reprezentată de trainingul personalului medical din serviciile de urgență pentru utilizarea la capacitate maximă a soluției digitale. Alături de digitalizarea sistemului de medicină de urgență, în această săptămână se va lansa și apelul de proiecte pentru realizarea sistemului de telemedicină prin PNRR în valoare de 100 de milioane de euro” a explicat Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Detalii suplimentare despre proiect au fost publicate pe pagina de internet a Ministerului Sănătății la secțiunea Băncii Mondiale.

Pagina 4 din 4

Cele mai citite

Error: No articles to display