Andreea Dumitrescu

Președintele României spune că autoritățile trebuie să se asigure că restricțiile impuse de pandemie nu încalcă regulile omului.

”Responsabilitatea principală pentru protecția și promovarea drepturilor omului revine statelor noastre. Trebuie să ne asigurăm cu toții că restricțiile legate de COVID-19 nu amplifică încălcările drepturilor omului”, a declarat Klaus Iohannis.

Începând de luni, 20 septembrie, certificatul verde devine obligatoriu la intrarea în restaurante, la nunți și la activități în spații închise în localitățile în care rata de infectare este cuprinsă între 3 și 6 persoane la mia de locuitori.

Utilizarea documentului a fost aprobată vineri de Guvern, iar hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial. Documentul este folosit în județele/localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3 la mia de locuitori și mai mică sau egală cu 6 la mie.

Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, a anunțat că Partidul Social Democrat va depune propria moţiune de cenzură în cazul în care CCR va da dreptate Guvernului în privinţa moţiunii depuse de USR PLUS şi AUR şi o va declara neconstituţională.

„Imediat ce Curtea Constituţională se va pronunţa cu privire la moţiunea de cenzură, există două posibilităţi: CCR o poate declara neconstituţională şi atunci vom depune noi, cei de la PSD, imediat, în Parlament, moţiunea de cenzură, vom invita celelalte formaţiuni politice să o semneze şi să vină să o voteze alături de noi. A doua variantă - să fie declarată constituţională şi atunci când va ajunge la vot în Parlament PSD va vota această moţiune”, a precizat Oprea, într-o conferinţă de presă, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD.

Potrivit acestuia, PSD va sprijini demersurile în Birourile permanente reunite ca moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR să ajungă în plen, la vot, dacă CCR o va declara constituţională.

 

Este vorba despre un sistem modern de toracoscopie video-asistată, în valoare de 350.000 de lei, fonduri din bugetul propriu al Consiliului Județean. Echipamentul medical este folosit în cadrul secției de chirurgie toracică. Cu acest nou echipament, medicii pot face evaluarea unui cancer pulmonar, recolta biopsii, interveni mult mai eficient în cazul unor acumulări de lichid în cavitatea toracică, introduce medicamente direct la nivelul plămânilor sau realiza diverse tratamente în zona toracică, totul în cadrul unor proceduri minim invazive.

“Este un echipament medical complex, care permite noi abordări și tehnici medicale pentru diagnosticarea și tratarea afecțiunilor toracice. Este singurul aparat medical de acest gen din zona noastră, astfel că de noul dispozitiv medical vor putea beneficia mii de pacienți din cel puțin cinci județe ale țării.

Se pot face intervenții minim invazive în zona toracică, ceea ce pentru pacienți înseamnă recuperare mult mai rapidă, timp redus de spitalizare și dureri postoperatorii mult mai mici față de intervențiile clasice.

Am demarat în urmă cu câțiva ani un program ambițios de dotare a unităților medicale cu echipamente medicale noi și performante, astfel încât pacienții să poată fi tratați cât mai bine acasă, la Galați. Înlocuim echipamentele vechi, aducem altele noi și achiziționăm aparatură medicală modernă. Programul continuă și anul acesta, cu investiții în echipamente medicale de peste 10 milioane de euro”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

 

Medicul Alexandru Rafila spuncă valul 4 al pandemiei COVID ar putea fi cel mai dificil dpână acum, numărul dcazuri ar putea ajunge la 12.000-15.000 pzi.

Valul 4 posibil să ficel mai dificil din două motive. Unul estlegat daceastă evoluținecontrolabilă din această perioadă. vorba dtransmiterea comunitară. Ultima statistică a OMS plasează România la o rată dreproducera infecției d1,3, cea mai mardin Europa după Slovacia, carcred că ar1,34. Deci avem clar o accelerarfoartmara transmiterii în această perioadă și deja am ajuns la 4.500 dcazuri pzi. Al doileelement, dcarmă tem cel mai mult, estlegat dfaptul că sistemul dsănătata suferit multșocuri în ultimul an și jumătate. Oamenii, chiar dacă sunt poatmai experimentați în modul în cartrebuigestionatdin punct dvedermedical lucrurile, sunt obosiți. Și partea dsănătate, dfapt, în ultimelluni nu prea a fost condusă”, a declarat Rafila. 

Specialistul spuncă valul 4 va dura „cel puțin până la jumătatea lunii noiembrie.

Liviu Dragnea, fost lider PSD, a avut în această seară prima sa apariție într-un studio TV după condamnarea din 2019, prilej cu care a lansat o serie de acuzații la adresa preşedintelui Klaus Iohannis pe care l-a apreciat ca fiind "răul suprem".

Fostul lider al PSD spune că situaţia în care se află România acum este "o dictatură a lui Iohannis" cu un obiectiv clar: "să predea România bucată cu bucată, companie cu companie, domeniu cu domeniu".

„Pentru Iohannis, obiectivul este de protecție personală. Cred că Iohannis a înțeles în final că România este o țară test, dar în care nimeni dintre cei care sunt instrumentele celor din afară nu e protejat. (...) Iohannis este răul suprem în această arhitectură. Lui îi este teamă că după ce nu mai e președinte îl leagă", a mai declarat Liviu Dragnea, la Realitatea Plus. 

Timp de trei zile, Galațiul a fost capitala folclorului românesc. Mii de gălățeni au fost încântați de dansul ansamblurilor din Galai, Bacău, Craiova, Zalău, Iași, Tulcea, Vrancea și Republica Moldova.

Fiecare ansamblu a adus la Galați o parte din cultura locului pe care îl reprezintă.

„Au fost seri magice, cu multă voie bună, joi și cântec românesc.  Pe scena de pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor au urcat nume mari ale muzicii populare românești – Doinița și Ionuț Dolănescu, Constantin Enceanu, Niculina Stoican și Maria Ionescu Căpitănescu”, spune Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

 

Senatoarea PSD Gabriela Firea a analizat compensațiile anunțate de guvern la scumpirile masive ale energiei și suține că sunt „praf în ochii românilor”.
 
„În schimb, furnizorii nu doar că rămân cu profiturile uriașe, ci și le pot umfla în continuare, întrucât nu au restricții în majorarea prețurilor.
Soluția adecvată este cea propusă de PSD privind plafonare temporară a prețurilor simultan cu acordarea de compensații adecvate atât populației, cât și firmelor care au dificultăți în plata facturilor. Este de un cinism grotesc măsura guvernului pentru că se compensează doar o foarte mică parte din creșterile de preț, care - în condițiile scumpirilor continue - va deveni absolut irelevantă”, afirmă Firea. 
 
Potrivit acesteia, la o factură în care scumpirea înseamnă 100 de lei în plus, compensația e de cel mult 18 lei.
 
„E ridicol, pentru că rămâne o majorare de 82 de lei (82%) a facturii. E ca atunci când un tâlhar te jefuiește de 100 de lei și după ce l-a prins poliția, îi dă drumul să plece cu tot jaful, iar polițistul îți compensează 18 lei din pagubă. Am discutat acest subiect extrem de grav cu parlamentarii, alesii locali si presedintii organizatiilor PSD din Bucuresti”,  a scris Gabriela Firea, pe Facebook.

Senatorul PSD Laura Georgescu critică autoritățile pentru modul în care administrează resursele în timpul pandemiei. În România se cumpără teste care stau nefolosite până expiră, spune Georgescu.

Toate ţările civilizate testează copiii în şcoli, mai puțin în România, susține senatorul gălățean. Georgescu a urmărit statisticile oficiale și a aflat că anul şcolar trecut au fost achiziţionate peste 1,3 milioane de teste pentru cei 3 milioane de elevi, dar au fost folosite mai puţin de 50.000. „Anul acesta nu s-a făcut nici măcar atât, chiar dacă se ştia de anul trecut că nu avem capacitatea de testare, nici personalul medical necesar şi nici infrastructura”, adaugă senatorul PSD Laura Georgescu

Parlamentarul a prezentat modul în care alte țări își protejează copiii.
- Italia: măşti de protecţie gratuite pentru toţi elevii distribuite săptămânal.
- Franţa: cel puţin 2 teste/săptămână pentru fiecare elev.
- Marea Britanie: 3-5 teste antigen/săptămână pentru fiecare elev.
- Germania: a aprobat testele non-invazive de salivă pentru a fi folosite în şcoli.
- Cehia: toţi elevii sunt testaţi de 2 ori (PCR) sau de 3 ori (antigen) în primele două săptămâni de şcoală.
- Israel: Ministerul Sănătăţii a trimis teste antigen la domiciliul părinţiilor. 8.000 de copii au avut test pozitiv, dar cei 180.000 de colegi care învăţau în aceleaşi clase cu ei au putut continua cursurile cu prezenţă fizică.

Premierul Florin Cîțu anunță că prețurile la energie și gaz vor fi compensate cu fonduri de la bugetul de stat. Măsura se va aplica în cazul consumatorilor casnici și al IMM-urilor.

Ordonanţa de urgență privind compensarea prețurilor la energie și gaz a fost analizată miercuri, în primă lectură, în ședința de guvern. Ministerul Muncii, Ministerul Energiei şi Ministerul Finanţelor vor propune forma finală, astfel încât, în această schema să fie introduse și soluţii pentru compensarea clienţilor non-casnici. Până acum, s-a stabilit cum vor fi compensate facturile clienţilor casnici.

„ENERGIE: Măsura are în vedere aproximativ cinci milioane de gospodării, adică în jur de 12 milioane de români. GAZE NATURALE: Măsura are în vedere 2,3 milioane de gospodării, adică în jur de 5 milioane români. Prin urmare, peste 60% din consumatorii din România vor beneficia de compensarea facturii la gaze cu 25%”, a declarat prim-ministrul României, Florin Cîțu.

Tot în şedinţa de Guvern de miercuri, s-a discutat despre plafonarea preţului la gaze.

Europarlamentarul Mihai Tudose, vicepreședinte PSD a declarat miercuri, 15 septembrie 2021, că Partidul Social Democrat va depune un proiect de lege privind plafonarea prețului la energie în România.

„Vă anunț în mod oficial că PSD va depune astăzi sau mâine un proiect de lege pe care-l veți primi, va fi la dispoziția presei, privind plafonarea prețului la energie în România. Principiile de bază sunt următoarele: plafonarea pentru șase luni a prețului la o medie pe ultimele șase luni de la momentul intrării în vigoare a legii. Va fi creat un fond la Ministerul Energiei care să compenseze pierderile la furnizori. Contul acela va fi alimentat de către bugetul de stat, o parte, și o parte de către sumele luate de la producătorii de energie, 50% din profitul fiscal declarat”, a afirmat Mihai Tudose.

Vicepreședintele PSD a atras atenția că “aceasta este o soluție temporară, o soluție la adăpostul căreia Guvernul trebuie să se apuce un pic de treabă”.

„Atragem atenția Guvernului că aceasta este o soluție temporară, o soluție la adăpostul căreia Guvernul trebuie să se apuce un pic de treabă. În fapt, au lăsat piața liberă exact în cel mai prost moment cu putință, în momentul în care producția națională este mult sub necesar, și atunci, ca orice piață, a luat-o razna, fiind bătaia pe marfă, pe materia primă,” a mai spus europarlamentarul Mihai Tudose.