Președintele Consiliului Naţional al ALDE, Cristian Dima, susține că „sistemul de învățământ din România trebuie să fie reformat în mod real, de la planul de învățământ și chiar până la modalitatea de corectare a lucrărilor copiilor”.
Dima consideră că „este inacceptabil” ceea ce i s-a întâmplat fetiței care a luat inițial nota 3 la Evaluarea Națională, iar ulterior după contestație nota a crescut cu cinci puncte.
„Mai mult ca sigur, nu este un caz izolat. Eu stau și mă întreb dacă își dau seama șefii învățământului românesc prin ce șoc poate trece un copil într-o asemenea situație? S-au gândit măcar după acest incident la trauma trăită de copil, dar și de familia sa? Discutăm despre veniturile profesorilor care trebuie să fie unele pe măsura importanței acestui domeniu. Discutăm despre infrastructura din învățământ. Dar haideți să discutăm și despre modalitățile de evaluare a copiilor, să vedem ce poate fi făcut pentru a elimina asemenea discrepanțe între nota inițială și cea de după corectare. Pentru că nu e singurul caz și nu e pentru prima oară când se întâmplă așa ceva”, a scris Dima, preşedintele Consiliului Naţional al ALDE.
Politicianul susține că își dorește cu adevărat ca „România educată să nu mai fie doar titlul unui proiect despre care discutăm de 5 ani de zile, ci să devină realitate”.
„Să ajungă odată la un consens, iar Guvernul să înceapă implementarea lui. Anul trecut, cu Orban prim-ministru, am pierdut un an din modernizarea învățământului românesc. În loc să vină cu soluții pentru ca învățământul să facă față pandemiei, Orban a ținut copiii departe de școală, generând o nouă generație de sacrificiu. În Parlament se ceartă pe educația sexuală, dar nu i-am auzit nici măcar o dată să se certe pe educația reală a copiilor! Până la educația sexuală, o prioritate o reprezintă adaptarea învățământului românesc noilor realități!”, a adăugat Dima.
Fostul premier PSD, Mihai Tudose, critică într-o postare pe Facebook demiterea făcută de premierul Florin Cîţu. Europarlamentarul atrage atenţia că „războaiele civile” din partidele aflate la guvernare şi în cadrul cărora au loc alegeri interne, „vor face tot mai multe victime”.
„Ziua polonicelor adânci sau noaptea cuţitelor boante la Palatul Victoria? Vestea cea mai proastă pentru români, azi, nu e atât revocarea unuia dintre extrem de puţinii meseriaşi decenţi din actualul guvern, ci preluarea interimatului la Finanţe de către Florin Cîţu. Criminalul se întoarce la locul faptei! Specialistul nr. 1 în speculaţii financiare la adresa propriei monede şi în îndatorarea ţării fără limite e gata să-şi ducă misiunea sinistră până la capăt”, a scris Mihai Tudose, pe Facebook.
Tudose susține că demiterea ministrului Finanţelor ține de „interesul” lui Cîțu în ceea ce priveşte cursa pentru şefia PNL.
„Din păcate, războaiele civile din PNL şi din URSPlus, precum şi cel dintre PNL şi USRPlus vor face tot mai multe victime, în toate direcţiile. În timpul ăsta: PNRR amânat la Sfântul aşteaptă, vaccinare eşuată, deficitul de cont curent ajuns al doilea cel mai mare din UE, valul 4 la orizont...De ce a fost demis ministrul Nazare? Nu a vrut să facă plăţi prin teritoriu acolo unde avea interes electoral candidatu’ Cîţu? Nu a fost de acord cu poziţia lui Cîţu care se face că plouă când vine vorba de impozitarea marilor multinaţionale? Fiindcă nu promovează Nazare “minunile” din bălăceala numită PNRR? Nu are Nazare tricou şi faţă de pernă cu moaca lu’ Cîţu? Cui îi pasă de astea la guvernare? Ei dansează cu cuţitele boante scoase la luptă pentru ciolan, iar România se duce din ,,wooow” în ,,fleoşc”…”, a precizat Tudose.
Premierul Florin Cîţu a anunţat că l-a demis pe ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare. Motivul invocat fiind faptul că la Ministerul Finanţelor sunt întârziate majoritatea reformelor. „O să mă asigur că toate proiectele întârziate vor fi repornite”, a declarat Cîţu.
Deputatul PNL Onuț Atanasiu susține că schemele de ajutor de stat puse la dispoziție de Guvernul Cîțu au mare succes. Este vorba despre Agro IMM Invest, de Programul Noua Casă și de IMM Invest.
Deputatul gălățean susține că este interes major pentru pentru schemele de ajutor de stat puse la dispoziție de Guvernul condus de PNL.
Potrivit lui Onuț Atanasiu, în doar 2 luni de la lansare, plafonul de 1,1 miliarde de lei stabilit pentru Agro IMM Invest a fost consumat, solicitările totale ridicându-se la 4 miliarde de lei. Plafonul de 1.5 miliarde de lei stabilit pentru Programul Noua Casă a fost și el epuizat.
De asemenea, 50% din plafonul pentru IMM Invest a fost consumat în doar două luni. Sunt 8.167 de credite aprobate și 7.2 miliarde de lei finanțări acordare de către sistemul bancar, a precizat Onuț Atanasiu.
„Investim în economie, iar acest lucru se vede. Comisia Europeană estimează că România va avea în 2021 cea mai mare creștere economică din UE: +7.4%”, a precizat deputatul liberal.
Deputatul PSD Viorica Sandu anunță că partidul pe care îl reprezintă propune Pactul pentru Educație. Este o soluție în contextul „deciziilor greșite luate de guvernele liberale”, spune parlamentarul gălățean.
Viorica Sandu a analizat modul în care a evoluat domeniul educație în mandatele președintelui Klaus Iohannis.
„Președintele ne promitea, la începutul primului mandat, că sub conducerea lui vom ajunge la "România educată". După 6 ani de la acest angajament prezidențial, asistăm la involuție în educație, cu o rată de abandon școlar care a urcat, în 2020, la 15,6%. Deciziile greșite luate de guvernele Orban și Cîțu, în anul pandemiei, se reflecta în rezultatele dezastruoase înregistrate, la nivel național, la Evaluarea Națională și Bacalaureat”, a analizat Viorica Sandu pe Facebook.
„La Galați avem o administrație PSD cu adevărat implicată în educație, care a investit în infrastructura școlară, a reabilitat și modernizat unități de învățământ. În consecință, Galațiul este în topul promovării pe județe”, a explicat Sandu.
Deputatul gălățean anunță că PSD propune un Pact Național pentru Educație cu scopuri precise. „Combaterea abandonului școlar, dezvoltarea programului școlar prelungit și a educației timpurii, deschiderea de cabinete medicale în toate școlile, asigurarea accesului la consilieri școlari, dezvoltarea învățământului dual, formare profesională continuă pentru cadrele didactice, digitalizarea învățământului, realizarea unei baze de date naționale cu școlile de doctorat, armonizarea curriculei școlare la cerințele de piața muncii și combaterea violenței în școli”, a arătat Viorica Sandu.
PSD cere tuturor partidelor să lase ambițiile politice și să se așeze la masa dezbaterilor pentru un consens național în privința educației, pe termen lung.
Senatorul PSD Laura Georgescu critică proiectul România Educată și susține că guvernanții și-au propus să distrugă sistemul de învăţământ. Cei de la USR PLUS au idei care vin în contradicţie inclusiv cu opiniile colegilor de coaliţie de la PNL, mai arată Georgescu.
Printre propunerile controversate este desființarea inspectoratelor școlare.
„Mă refer la propunerea de a desfiinţa inspectoratele şcolare judeţene, unul dintre motivele care stau la baza acestei propuneri fiind că se doreşte ca atribuţiile de numiri în funcţie să fie preluate de administraţiile locale (primării, consilii judeţene), ceea ce ar însemna politizarea agresivă a funcţiilor de conducere a unităţilor de învăţământ. Ideea desfiinţării inspectoratelor şcolare nu este îmbrăţişată nici măcar de actualul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care, în ianuarie 2021, spunea că desfiinţarea în grabă a inspectoratelor şcolare ar declanşa “un adevărat dezastru, o lovitură finală dată unui sistem aflat în suferinţă. Acest lucru trebuie făcut, dar trebuie pregătit în timp. Nu voi susţine o desfiinţare haotică a inspectoratelor, dar voi susţine o descentralizare”, punctează Laura Georgescu.
Senatorul PSD mai crede că sistemul va fi aruncat în haos și solicită realizarea unui pact național pe educație.
„La această opinie trebuie adăugat şi faptul că în urmă cu aproximativ o săptămână, Senatul a votat pentru ca numirile directorilor de şcoli să fie făcute de către Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ. Dar nici PNL, nici USR nu mai ţin cont de nimic, nici măcar de propriile promisiuni de a depolitiza sistemul de învăţământ! Toată degringolada care a pus stăpânire pe Educaţie ca urmare a acestor propuneri şi decizii haotice nu va putea fi stopată decât printr-un PACT NAŢIONAL pe EDUCAŢIE la care să achieseze toate forţele politice”, arată senatorul Laura Georgescu.
Președintele USR PLUS Galați Daniel Zinica anunță că traficul de persoane și agresiunea sexuală devin fapte imprescriptibile. Pe listă mai sunt sclavia, tortura, pornografia infantilă, traficul de minori și proxenetismul.
Legea a fost inițiată de grupurile parlamentare USR-PLUS și PNL și a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.
„Noi fapte penale imprescriptibile! Traficul de persoane, traficul de minori, pornografia infantilă, proxenetismul, agresiunea sexuală, sclavia și tortura devin fapte imprescriptibile. Astfel, evităm un nou caz Țăndărei când 25 de persoane inculpate pentru trafic de persoane au fost achitate, după ce faptele s-au prescris”, a scris Daniel Zinică pe Facebook.
Liderul PNL Sector 1, Sebastian Burduja, o acuză pe primarul de sector Clotilde Armand că a blocat proiectul primului centru integrat pentru copii cu Sindrom Down din România.
„PÂNĂ AICI. AJUNGE! Zilele trecute s-a întâmplat ceva efectiv de neimaginat la Primăria Sectorului 1: primarul Armand Clotilde a blocat proiectul primului centru integrat pentru copii cu Sindrom Down din România. Da, ati citit bine, chiar dacă pare absurd și ireal. A făcut asta din răzbunare faţă de PNL, în dispreţ total faţă de nişte copilaşi nevinovaţi, care ar trebui lăsaţi deoparte de orice joc politic murdar”, scrie pe Facebook Burduja.
Liderul PNL explică faptul că ”oameni minunaţi s-au luptat ani de zile pentru a da copiilor cu Sindrom Down şansa recuperării și integrarii în societate”.
”Un centru integrat pentru aceşti copii nu exista nicăieri in ţară, în România anului 2021. O mână de oameni cu frica de Dumnezeu, părinţi si oameni cu inima mare au hotărât să facă acest Centru în sectorul 1, lângă Piaţa Victoriei, pe un teren care aparţine de Biserica Mavrogheni. PNL a răspuns apelului lor şi, cu prilejul adoptării bugetului, a introdus un amendament – votat in unanimitate – pentru sustinerea acestei investiţii. Acesta ar fi trebuit urmat de un protocol, pentru ca investiţia sa poată începe efectiv (are toate avizele)”, relatează liderul PNL Sector 1, precizând că ”ce a urmat depăşeşte orice imaginaţie şi orice limite ale bunului simt”, spune Burduja.
El susţine că iniţiatorii proiectului au fost amânaţi si purtaţi cu vorba timp de luni de zile şi într-un final, primarul sectorului 1 a acceptat introducerea acestui punct pe ordinea de zi a şedinţei de consiliu local de vineri, 2 iulie.
”Dar asta nu e tot. Pentru ca nu a reusit să-şi impună un proiect de rectificare bugetară (făcut pe genunchi, fără nicio consultare), primarul Armand Clotilde s-a răzbunat şi a cerut retragerea proiectului legat de Centrul Down de pe ordinea de zi. Totul este înregistrat, iar înregistrarea e (deocamdată) disponibilă pe site-ul primăriei sectorului 1. Priviţi şi vă minunati cum se răzbună un primar ales pe copiii cu Sindrom Down. Fără nicio justificare, fără nicio explicaţie. Cum este posibil aşa ceva??!!”, se întreabă Sebastian Burduja.
Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a anunțat că Agenţia de Salvare a Vieţii Omenești pe Mare va fi desfiinţată. De asemenea, la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, Porturile Galaţi, Autoritatea Navală Română a fost trimis corpul de control.
”Vreau să salut acţiunea procurorilor cred şi am crezut întotdeuna că puterile statului trebuie să îşi facă fiecare treaba, noi putem să mergem până la un punct. Chiar la acea Agenţie de Salvare a Vieţii de Om pe Mare noi aveam un control pornit la cererea mea, dacă vă aduceţi aminte în martie s-a scufundat un vas ucrainean, iar vasul ASVOM nu a putut ieşi din port că era vreme rea şi barca pe care ei au dat milioane de euro nu poate funcţiona pe vremea aia. Am trimis un corp de control acolo, un control încheiat care a ridicat o serie largă de probleme pe zona de achiziţii”, a declarat Cătălin Drulă.
Minsitrul Drulă a trimis corpul de control şi la alte instituţii din domeniul naval.
”În ceea ce priveşte celelalte instituţii din domeniul naval, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, Porturile Galaţi, Autoritatea Navală Română, am trimis şi acolo corpul de control pentru că sunt, la fel, suspiciuni. Acolo am luat deja măsuri de schimbare a conducerilor, am adus profesionişti, la fel ca şi la Portul Constanţa în Consiliile de Administraţie. De altfel e un proces amplu de numire a profesioniştilor de organizare de proceduri pentru mandate stabile pe patru ani ca să nu mai stea la mâna politicului. Face parte din efortul de profesionalizare pe care îl facem”, a adăugat Cătălin Drulă.
Senatorul USR PLUS Andrei Postică susține că numirea unui director interimar de școală nu trebuie să aibă legătură cu sfori trase, politică sau favoritisme. Parlamentarul a anunțat că a votat un proiect de lege care asigură o mai mare transparență în acest caz.
Potrivit proiectului aprobat în Senatul României, numirea unui director interimar de școală trebuie să se realizeze în mod transparent, de către un grup, în cadrul Consiliului de Administrație.
„Numirea unui director interimar nu trebuie să aibă legătură cu ”sfori trase”, politică sau favoritisme. Până acum, inspectorii școlari erau cei care stabileau această funcție, motiv pentru care multiple titluri deveneau politizate”, a explicat senatorul Andrei Postică.
În luna august se vor vacanta toate cele aproximativ 10 mii de posturi de directori din întreaga țara, iar concursurile vor fi organizate în toamnă, după începerea anului școlar, a precizat senatorul gălățean.
Senatorul PSD Laura Georgescu a anunțat că proiectul legii care modifică modalitatea de numire prin detaşare a directorilor interimari ai unităţilor de învăţământ preuniversitar a fost votat în Senat şi merge la promulgare.
Potrivit parlamentarului gălățean, proiectul prevede ca alegerea noilor directori să fie făcută la nivelul şcolilor, prin votul secret al membrilor Consiliilor de Administraţie, în situaţia în care posturile nu sunt ocupate prin concurs şi detaşarea directorilor sau a directorilor adjuncţi încetează prin ajungere la termen sau din alte motive.
Este o iniţiativă care înlătură, în bună parte, imixtiunea politicului în viaţa şcolii şi de aceea am votat cu multă convingere adoptarea acestui proiect, susține Georgescu.
„De neînţeles este decizia parlamentarilor PNL care au încercat retrimiterea legii la comisie pentru modificarea acesteia sau pentru tergiversarea adoptării. Pentru că nu au reuşit, au votat împotrivă. Toate declaraţiile lor cu privire la dorinţa de a transparentiza modalitatea de numire a directorilor de şcoli şi de a înlătura numirile politice au fost vorbe goale.
Aşteptăm să vedem dacă preşedintele Iohannis merge pe linia proiectului său, „România educată”, şi promulgă legea sau susţine interesele membrilor PNL şi trimite legea la reexaminare”, a explicat Laura Georgescu.