Alei cu pavaj solar în Grădina Botanică. Este proiectul pe care Consiliul Județean Galați îl pregătește în acest moment pentru a fi depus spre finanțare cu fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Regional 2021-2027. Întreaga investiție presupune ample lucrări de modernizare a Grădinii Botanice, amenajarea unor spații verzi pentru desfășurarea de activități educaționale în domeniul mediului și retehnologizarea Planetariului.
“Este un proiect la care țin foarte mult și la care lucrăm de ceva vreme, astfel încât să-l putem depune imediat ce axele de finanțare vor fi deschise. Vom moderniza întreaga Grădină Botanică, de la spațiile verzi și alei, la mobilier urban și iluminat. Ca un element cu totul și cu totul deosebit și cred că pentru prima oară în țară, vom monta pe o parte din aleile principale ale Grădinii Botanice pavaj solar, prin care vom capta energia solară, care va fi transformată în energie electrică și utilizată pentru iluminat și funcționarea diverselor rețele ce deservesc Grădina Botanică.
Mai mult, vom crea arii tematice în spațiul verde, astfel încât să putem organiza diverse activități educaționale și non-formale pentru copii, tineri și persoane cu dizabilități.
De asemenea, vom dota cu tehnologie de ultimă generație Planetariul din cadrul Complexului Muzeal de Științele Naturii <Răsvan Angheluță>”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
În acest moment, se lucrează la realizarea documentației tehnice, în funcție de care va fi stabilită și valoarea acestei investiții.
Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European, a declarat că votul categoric de azi din plenul acestui for va permite României să acceseze fondurile europene din PNRR în mod mai eficient și mai flexibil. Prin amendamentul introdus de europarlamentarii PSD Dan Nica și Victor Negrescu, noile evoluții legate de criza energetică pot constitui circumstanțe de care aplicarea PNRR trebuie să țină cont.
„Prin amendamentul propus de mine și de colegul Victor Negrescu, am cerut ca alocarea banilor europeni prin Programele Naționale de Redresare și Reziliență să țină cont de contextul extrem de grav în care ne aflăm: consecințele războiului din Ucraina și criza din sectorul energetic, cu inflația alarmantă pe care a generat-o. Cele 483 de voturi pentru amendament demonstrează realismul poziției PSD, pe care au susținut-o europarlamentari din toate marile grupuri politice europene. Excepție au făcut reprezentanți ai Renew, manipulați de eurodeputații Reper. A șocat, până și la Bruxelles, alegația lor că am vrea să scoatem reformele din PNRR. Este inadmisibil modul în care partidul condus de Cioloș s-a poziționat împotriva intereselor României”, a subliniat Dan Nica.
Liderul europarlamentarilor PSD a explicat că, prin modificarea adoptată azi, se creează cadrul pentru ajustarea obiectivelor din PNRR în acord cu realitatea. „PNRR este un program de dezvoltare care, pentru a putea fi aplicat cu succes, trebuie să țină cont de starea de fapt, atât de bulversată de război, criză și inflație după adoptarea programului. E dezamăgitoare retorica populistă și anti-românească a Reper. Ei sunt responsabili de introducerea în PNRR, pe când erau la guvernare sub umbrela USR, a nu mai puțin de 507 ținte și condiționalități pentru România. Practic, cei de la Reper au minat terenul și acum își trădează satisfacția pe care ar avea-o dacă actuala guvernare ar rata accesarea de fonduri.
Iată că Europa politică i-a izolat, pentru că jocul lor obstrucționist i-a discreditat nu numai în ochii românilor, ale căror interese le-au trădat de mult, ci și în fața partenerilor de dialog din Parlamentul European”, a punctat Dan Nica.
Parlamentul European a votat joi, în sesiunea plenară de la Bruxelles, modificarea regulamentelor privind Mecanismul de Redresare și Reziliență, pentru a introduce capitolele privind programul de suport pentru sectorul energetic, REPowerEU, prin care România va primi 1,39 miliarde de euro. Dan Nica a fost responsabil pentru avizul Comisiei pentru Industrie, Energie și Cercetare la acest raport.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galaţi a finalizat amenajarea unui centru de cazare de tip Respiro pentru persoanele adulte cu handicap grav. Investiția a fost de 607.000 lei, cu finanțare prin Programul de Interes Naţional în Domeniul Protecţiei şi Promovării Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi. Proiectul a presupus achiziționarea un spațiu și dotarea acestuia cu toate echipamentele necesare.
“De astăzi, în municipiul Galați este funcțional primul centru de tip Respiro din județ. Astfel, persoanele adulte cu handicap vor putea fi cazate temporar, atunci când aparținătorii sau asistenții personali au diverse probleme medicale sau personale. Spațiul a fost amenajat de la zero și dotat cu tot ceea ce este nevoie, inclusiv saltele antiescare cu sistem de presiune alternativă, care mișcă automat pacientul la fiecare jumătate de oră. Totul pentru ca cei cazați aici să aibă condiții cât mai bune și să beneficieze de toată îngrijirea de care au nevoie”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Persoanele internate în acest centru vor beneficia inclusiv de asistenţă medicală și consiliere psihologică. Centrul are saloane separate pentru fiecare beneficiar, dotate cu paturi medicale, rampă telescopică, bucătărie proprie și baie adaptată special pentru accesul cu scaun rulant. În acest centru, vor putea fi cazate și îngrijite temporar, pentru cel mult 30 de zile dintr-un an calendaristic, patru persoane în acelaşi timp.
Centrul de tip Respiro este gestionat și coordonat de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galaţi.
Reglementarea pieței de energie-diferențele dintre varianta PSD și cea a PNL
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat forma finală a ordonanței care reglementează prețul energiei. Potrivit premierului, onsumatorii casnici care consumă peste 255 de kw vor plăti 1,3 lei, iar primii 255 de kw vor fi la 0,80 lei.
De asemenea, consumatorii casnici care consumă peste 255 kW vor beneficia de același preț de 1,3 lei. (…) Cei care consumă peste 255 kW vor plăti primii 255 kW la valoare de 0,8 lei. Ca atare, în acest moment, prin această ordonanță vom asigura cadrul achiziției de energie electrică pentru a putea să ne protejăm populația și să asigurăm competitivitatea produselor românești”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Județean Galați, a fost aprobat proiectul de dotare a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf.Apostol Andrei” cu echipamente moderne pentru reducerea infecțiilor nosocomiale. A fost nevoie de această hotărâre ca urmare a amplelor modificări apărute în cadrul ghidurilor de finanțare. Valoarea acestui proiect este de 26.102.801 de lei.
“Vom accesa fonduri europene pentru a dota cea mai mare unitate medicală din județ cu aparatură de ultimă generație, pentru a preveni și reduce infecțiile intraspitalicești, inclusiv acele bacterii rezistente la antibiotice. Vorbim de zeci de echipamente de sterilizare, dezinfecție și decontaminare, precum și pentru depistarea și analiza microorganismelor. Multe dintre aceste dispozitive medicale vor fi folosite în cadrul blocului operator. De asemenea, vor fi achiziționate și diverse sisteme de instruire și verificare a normelor de igienă”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Proiecte similare au fost aprobate și pentru celelalte spitale din subordinea Consiliului Județean – Spitalul de Boli Infecțioase “Sf.Cuvioasa Parascheva”, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul Orășenesc Târgu Bujor și Spitalul “Anton Cincu” Tecuci. Toate aceste proiecte, inclusiv cel de la Spitalul Județean, au o valoare totală de aproximativ 36 de milioane de lei. Ele vor fi depuse spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.
Președintele Klaus Iohannis a declarat că România vrea să obțină independența energetică și a salutat scrisorile de intenție ale băncii americane US EximBank pentru acordarea unor împrumuturi de 3 miliarde de dolari și 50 milioane dolari pentru ca România să construiască două noi reactoare nucleare la centrala de la Cernavodă.
”Trăim în vremuri marcate de crize multiple. Una dintre cele mai dificile crize de gestionat este criza energiei. Acest lucru se întâmplă pentru că energia nu este întotdeauna disponibilă, mai ales gazul, și energia, din păcate, este destul de scumpă. Asta dorim să rezolvăm prin pasul pe care îl întreprindem astăzi. Avem nevoie de securitate energetică, însă securitatea energetică este posibilă doar prin disponibilitate energetică. Și noi, în România, avem încă o ambiție, una foarte importantă pentru noi. Dorim să devenim independenți, dorim să producem destulă energie în România pentru români, pentru firmele din România”, a declarat Klaus Iohannis.
Energia nucleară și cea regenerabilă sunt instrumentele prin care România vrea să își asigure independența energetică, a adăugat președintele.
”Strategia noastră în România pentru a îndeplini aceste obiective este să dezvoltăm energie regenerabilă și să producem energie nucleară. Anul trecut, la COP26, Reprezentantul Special Kerry și cu mine am ajuns la un acord pentru implementarea unui program prin care să construim și să punem în funcțiune în România a unor reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni. Reprezintă primul program de acest tip din partea noastră de lume, iar astăzi, doar un an mai târziu, ajungem la un nou acord, un pas important care va duce la obținerea finanțării pentru un nou program, construirea a două noi reactoare, Reactorul 3 și 4, la centrala nucleară de la Cernavodă”, a spus Iohannis.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță că ”energia se va ieftini în România”. În acest sens, săptămâna viitoare, cel mai probabil, se va veni cu modificări la Ordonanţa 119 privind energia în Parlament.
”E un fel de semi-reglementare pe energia rămasă nevândută. Şi sper să ne învăţăm lecţia pentru anul 2025, unde avem deja un mecanism funcţional. (...) Am avut o ordonanţă în care au fost 0,8 - 0,68, un leu la IMM-uri, la industria alimentară şi se menţin lucrurile astea. E adevărat, când depăşeai 255 de kilowaţi ne-am trezit că sunt facturi cu 4 lei, sunt facturi între 7 şi 11 lei la marii consumatori, iar cei care vindeau cu 11 lei de fapt o cumpăraseră cu până într-un leu”, a declarat liderul PSD, la B1 Tv.
Liderul social democraților spune că noul mecanism de facturare va intra în vigoare de la 1 ianuarie.
”Acest mecanism va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie. Statul nu are datoria să compenseze specula. Statul are datoria să-şi protejeze producătorii şi să vină cu compensare pe lanţul de distribuţie ş.a.m.d.”, a adăugat Ciolacu.