Investițiile străine direct ajung după primele 10 luni ale anului la 11,3 miliarde de euro la „un nivel record”, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.
Șeful executivului anunță că investițiile străine directe au ajuns la 11,3 miliarde de euro, potrivit estimărilor BNR pe primele 10 luni.
Sărbătorile ne bat la ușă, așa că, Moș Crăciun împreună cu Transurb Galați vor aduce un strop de bucurie copiilor care călătoresc cu mijloacele noastre de transport în comun.
„Așadar, reprezentanții societății noastre vor fi anul acesta ajutoarele lui Moș Crăciun, iar în data de 21 decembrie 2022, în intervalul orar 09.00-12.00, pe traseele de transport 11 și 102, vor dărui cadouri micuților călători”, a transmis SC Transurb.
Premierul Nicolae Ciucă l-a primit la Palatul Victoria, pe comandantul Comandamentului Operațiilor Speciale SUA (US SOCOM), generalul Bryan P. Fenton.
Premierul Ciucă a evidențiat, în timpul întrevederii, importanța forțelor pentru operații speciale, a modernizării și înzestrării acestora, mai ales în actualul context de securitate.
De asemenea, prim-ministrul Ciucă a subliniat relevanța prezenței forțelor SUA pe teritoriul României, a coeziunii NATO și a determinării de a proteja aliații.
150 de ucraineni din categoria persoanelor vulnerabile (vârstnici, persoane cu dizabilități și mame singure) refugiați la Galați și Brăila au petrecut Crăciunul în avans, alături de Fundația Inimă de Copil.
Oaspeții au avut parte de un program interpretat de copii ucraineni, unii dintre ei fiind copiii sau nepoții celor prezenți în sală. Micuții refugiați au pregătit o frumoasă scenetă și au cântat colinde. Nici seniorii ucraineni nu au stat deoparte şi au fredonat colindele alături de copii. Chiar dacă este vorba despre un Crăciun total diferit de sărbătorile de acasă, vârstnicii ucraineni s-au simțit excelent și, pentru câteva ore, au încercat să uite că sărbătorile de anul acesta îi găsesc într-o țară străină, departe de propriul cămin. Aceasta a și urmărit organizația: în zilele de sărbători care vor urma, fiecare reamintire a acestui eveniment de comunitate să le aducă bucurie și alinare.
Andrei, refugiat ucrainean: „Mulțumim organizatorilor, sponsorilor, tuturor celor care ne ajută. Noi, ucrainenii, simțim căldura și grija pe care poporul român ni le poartă. Ne rugăm astăzi la Dumnezeu să îi binecuvânteze pe cei care, în acest vremuri dificile, ne oferă o mână de ajutor. E un lucru extrem de valoros”.
Valentina, refugiată ucraineană: „Mă bucur să fiu prezentă la această sărbătoare, e o atmosferă în care putem să ne simțim bine, să uităm de probleme. Suntem impresionați de spectacolul copiilor și de aceea avem speranță pentru viitor”.
Daniela Kaufusi, coordonator proiecte refugiați, Fundația Inimă de Copil: „Am vrut ca, în preajma sărbătorilor, acești oameni să nu se simtă singuri. Au primit o masă, cadouri și s-au bucurat de colinde, ne-am străduit ca sărbătoarea să fie cât mai aproape de spiritul sărbătorilor de acasă”.
Cei 150 de participanți au primit cadouri la finalul evenimentului. Evenimentul a fost posibil datorită suportului financiar oferit Fundației Inimă de Copil de către FONSS (Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale) din fonduri UNHCR, Good Neighbors Coreea dar și datorita fondurilor oferite de alți donatori privați ai organizației.
Alături de proiectele destinate copiilor români aflate în dificultate în care Fundația Inimă de Copil este implicată de peste 26 de ani, împliniți în acest decembrie, în cele 10 luni de la declanșarea războiului din Ucraina, organizația a ajutat peste 5800 de persoane prin colaborarea cu alte instituții locale și prin cele doua Centre de resurse și suport pentru refugiați din Galați și Brăila pe care le gestionează.
Primăria municipiului Galați informează că în noaptea dintre ani se va organiza Revelion în stradă și vor fi trei locuri din oraș de unde se vor lansa focuri de artificii.
Revelionul public se va desfășura în centru, la intersecția străzilor Brăilei și Domnească, iar punctele de unde vor fi lansate focurile de artificii sunt: Faleza Superioară (zona Elice), esplanada din fața Sălii Sporturilor și parcarea Shopping City Galați.
Programul Revelionului 2022-2023 din centrul orașului începe la ora 22.00 și se încheie la ora 02.30, fiind asigurat de DJ Andrei Codreanu, DJ Eugen Anghel, DJ Marius Ilie și MC Liviu Stoica.
Evenimentul „Revelion în stradă 2022-2023 – Galați – Lights all night“ este organizat de GABY MODELLES EVENTS SRL Buzău, valoarea contractului fiind de 269.600 lei.
Pet-uri, cutii de medicamente, măști, tacâmuri de unică folosință, roți dințate, dar și bureți, diapozitive sau conuri și sticlă sunt materialele folosite la realizarea a 30 de brazi neconvenționali, expuși de ieri în holul Facultății de Inginerie a UDJG. A V-a ediție a Concursului Brad Engineering a adunat la start echipe formate din elevi, studenți și cadre didactice, dornice să-și arate măiestria în ceea ce privește realizarea unui brad ecologic.
Membrii Juriului au avut, după cum au și mărturisit, o misiune grea, însă până la urmă au desemnat șase echipe câștigătoare din rândul elevilor și șase echipe din rândul studenților. Asociația Generală a Inginerilor din România, filiala Galați a mai acordat două premii speciale, unul pentru elevi și unul pentru studenți. „Am luat în considerare atât soluțiile inginerești folosite în realizarea brazilor, dar și ideile creative care au stat la baza alegerii materialelor reciclabile”, a declarat prof. dr. Anca Nicolau, membră a Juriului.
Cele trei premii generale pentru elevi au fost distribuite după cum urmează: Premiul I (Bradul amintirilor – brad negru, cu globuri cubice, realizate din diapozitive și fotografii vechi) - Colegiul Tehnic „Paul Dimo" Galaţi, Premiul II (brad din bucăți de sticlă pictată) - Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika" Comănești; Premiul III - Școala Gimnazială Nr. 3 Galați. Premii speciale au fost acordate echipelor 14 şi 22 de la Liceul Tehnologic „Costache Conachi" Pechea și Echipei 15 de la CNVA.
La categoria studenți, podiumul a fost adjudecat în totalitate de Facultatea de Inginerie. Premiul I a ajuns la Echipa nr. 25, pentru un brad realizat din lemn, găletușe din tablă și decorațiuni din hârtie reciclabilă; Premiul II a revenit Echipei nr. 6 pentru un brad din tablă debitată la plasma, iar Premiul III a ajuns la Echipa nr. 31, pentru un brad inedit din furculițe de unică folosință, decorat cu măști și ambalaje de la medicamente. Premii speciale și mențiuni au fost acordate studenților din Echipa nr. 1 – FEAA, pentru bradul confecționat din conuri și Echipa nr. 5 de la Facultatea de Inginerie. Bradul U3A, „Bradul Generațiilor”, realizat din lufă, pânza dantelată și ață pescărească, de Echipa ECO SENIORI a Universității Vârstei a Treia, a câștigat un alt Premiu Special.
Cele două Premii AGIR au ajuns la Echipa nr. 4 - Asociația Multifuncțională Filantropică „Sfântul Spiridon” Galați, Centrul de zi și la Echipa nr. 11 - Facultatea Știința și Ingineria Alimentelor.
„După o pauză de trei ani, ne-am bucurat de o prezență importantă, mai ales din rândul elevilor, dovadă că această competiție, care pune la încercare creativitatea și ingeniozitatea participanților este pe placul tinerilor. Vreau să mulțumesc Juriului, tuturor echipelor, Asociației Absolvenților Facultății de Inginerie, cea care a acordat premiile, Asociației Generale a Inginerilor din România, filiala Galați și studenților voluntari, care s-au ocupat de organizare”, a declarat prof. univ. dr. ing. Cătălin Fetecău, președintele Juriului Brad Engineering.
Un cutremur s-a produs în noaptea de joi spre vineri în zona seismică Vrancea, a informat Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul a avut magnitudinea de 4,1 s-a produs în zona seismică Vrancea.
„În ziua de 16 Decembrie 2022, la ora 01:47:13 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 88km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 83km E de Brașov, 94km S de Bacău, 101km NE de Ploiești, 112km V de Galați, 115km NV de Brăila, 151km N de București, 172km NE de Pitești, 174km SV de Iași, 196km E de Sibiu, 216km N de Ruse”, a anunțat INCDFP.
Contractul de finanțare, în valoare de 9.766.128,51 lei, a fost semnat de către președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea. Fondurile sunt asigurate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.
"După ce în urmă cu doi ani am construit și dat în folosință, cu fonduri din bugetul propriu al Consiliului Județean Galați, o clădire nouă pentru pacienții internați în cadrul Unității Medico-Sociale Gănești, acum ne pregătim să reabilităm și vechile pavilioane.
Suntem alături de angajații spitalului de la Gănești și facem în continuare tot ceea ce putem pentru ca pacienții să ducă o viață mai bună.
Concret, vom eficientiza energetic și vom consolida trei pavilioane din cadrul Spitalului de la Gănești. Investiția presupune ample lucrări de consolidare, reabilitare termică, de înlocuire a instalațiilor degradate, de montare a unor sisteme moderne de climatizare și de iluminat, precum și de instalare a unor sisteme de producere a energiei verzi", a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
În perioada următoare, Consiliul Județean Galați va demara procedurile de achiziție publică pentru implementarea acestei investiții.
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, în parteneriat cu Green Energy Innovative Biomass Cluster, a organizat astăzi evenimentul de lansare a platformei BioVillMAP. Platforma își propune să fie un instrument de analiză a comunităților care au reușit sau sunt în curs de a-și asigura sustenabil și local propria resursă de energie termică, din biomasă.
„Parteneriatele noastre pentru susținerea unor comunități durabile continuă. În urmă cu aproximativ o lună am lansat harta apelor minerale pentru a promova localitățile care dețin astfel de resurse și exploatarea durabilă a acestora. Astăzi prezentăm alături de partenerii noștri o platformă care sperăm să scoată la lumina zona de bio-masă întrucât aceasta poate reprezenta o soluție, măcar de tranziție, pentru energie la prețuri rezonabile până în momentul în care tehnologia ne va permite să ne asigurăm necesarul energetic fără să apelăm la combustie. Zona de bio-economie are mult mai multe de oferit și suntem determinați să începem un proces pentru o strategie națională în acest domeniu, pornind pe exemplul unor state precum Germania și Spania.”, a declarat László Borbély, consilier de stat, coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare durabilă.
Obiectivul platformei BioVillMAP este acela de a transfera și de a adapta experiența acumulată în localitățile în care există deja pași făcuți spre sate bioenergetice către satele cu potențial din România. Conform datelor disponibile pe platforma în prezent există 195 de locații în 65 de localități care folosesc biomasa.
Proiectul stimulează dezvoltarea sectorului bioenergiei prin consolidarea rolului biomasei la nivel local ca un factor care contribuie în mod decisiv în aprovizionarea cu energie termică, luând în considerare oportunitățile de absorbție existente pe piață sau de expansiune a fermierilor locali, producătorilor de lemn sau IMM-uri.
Accentul a fost pus pe
● promovarea exemplelor de bune practici și stabilirea de modalități pentru multiplicarea acestor exemple: evaluarea tehnologică și economică a satelor din grupul țintă;
● prezentarea instrumentelor de navigare în cadrul platformei și accesarea informației;
● identificarea de noi comunități sustenabile ce au interes în abordarea conceptului 1 sat 1 MegaWatt;
● continuarea proiectului și îmbunătățirea constantă a platformei prin aport continuu susținut din partea grupului țintă.
De asemenea, s-a urmărit facilitarea comunicării între stakeholderi pentru elaborarea de proiecte comune, lansarea de idei noi în rândul participanților și crearea unui mediu colaborativ între administrații publice locale, Agențiile de Dezvoltare Regională, Grupuri de Acțiune Locală, mediul universitar, Agenții de Mediu județene, Direcții Agricole Județene, antreprenori în domeniul bioenergiei și comunități sustenabile.
Percheziții DNA la sediul societății Gospodărire Urbană. Procurorii anticorupție verifică modul în care au fost eliberate permisele de parcare
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție comise în perioada 2018-2022, în legătură cu acordarea presupus nelegală a unor carduri/legitimații/abonamente gratuite de parcare auto.
În cursul zilei de 14 decembrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții la sediul unei instituții publice situate în municipiul Galați”, a anunțat DNA.
Detalii vor fi oferite la finalul acțiunii, au precizat procurorii.