Cristi Mihailescu

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după întâlnirea cu Elena Lasconi, că a discutat despre o majoritate parlamentară pro-europeană și că „drumul european al țării noastre trebuie să continue”.

„Am avut, astăzi, o întâlnire cu doamna Elena Lasconi, candidatul USR ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale, cu care am discutat despre o majoritate parlamentară pro-europeană și despre soluțiile pentru a putea realiza o guvernare care să susțină aceleași valori”, a transmis premierul Marcel Ciolacu, pe Facebook. 

Premierul spune că se va întâlni și cu liderii celorlalte formațiuni politice care au anunțat deja că doresc să facă parte dintr-o „formulă de guvernare care să continue dezvoltarea României folosind bani europeni”.

„Este esențial să păstrăm direcția actuală a României: alături de Uniunea Europeană, NATO și în spațiul Schengen. I-am spus doamnei Lasconi ceea ce le voi spune tuturor liderilor politici cu care urmează să discut și anume că voi căuta să aplic mesajul transmis de români în alegeri: drumul european al țării noastre trebuie să continue doar apărând mult mai hotărât valorile tradiționale, identitatea națională și credința acestui neam”, a mai precizat Ciolacu.

Reprezentantul PSD Marius Budăi susține că alegătorii și-au format destul de clar opțiunea și nu este nevoie să vină cineva să le spună pe cine să pună ștampila. Mesajul a fost trimis cu câteva zile înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale.

Marius Budăi a explicat pe Facebook poziția sa.
„Gândiri și gânduri înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale! În primul rând, cred că alegătorii și-au format deja destul de clar opțiunea și nu este nevoie să vină cineva să le spună pe cine să pună ștampila. În al doilea rând, PSD nu mai are candidat în turul 2. Deci, sarcina de a-i convinge pe cetățenii români să le acorde votul revine celor care s-au calificat în finală. Nu în ultimul rând, cred că misiunea principală a PSD pentru următoarea legislatură va fi de a asigura echilibrul pe scena politică între cele două curente politice care s-au prefigurat în aceste alegeri (unul progresist și unul suveranist)”, a scris

Budăi pe rețeaua de socializare.

Social democratul mai crede că prin alegerea unui candidat PSD ar greși. „A ne pronunța acum în favoarea unuia dintre candidații acestor două curente ar însemna să ne pronunțăm împotriva celuilalt și nu cred că acest lucru este bine pentru România. România a trecut în ultimii 20 de ani prin foarte multă dezbinare și eu cred cu tărie că trebuie să punem capăt acestui lucru. Țara noastră are nevoie de echilibru și stabilitate. Aceasta este misiunea PSD pe care, eu personal, nu cred că o putem îndeplini dacă vom adopta o poziție partizană față de oricare dintre cele două blocuri politice. Vom fi un arbitru înțelept, care însă își va promova propriul program pentru care ne-au votat cetățenii. Sunt convins că simpatizanții PSD știu foarte bine cu cine vor să voteze”, a precizat Budăi.

Au fost centralizate toate procesele verbale de la alegerile parlamentare de duminiciă, 1 decembrie. PSD rămâne pe primul loc având 22,3% la Senat și 21,96% la Camera Deputaților. Următoarele două partide sunt AUR și PNL.

Datele au fost prezentate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) după centralizarea tuturor proceselor verbale. Rezultatele obținute după numărarea tuturor proceselor verbale sunt următoarele:

Senat:
PSD-22,3%
AUR-18,30%
PNL- 14,28%
USR- 12,26%
SOS-7,76%
POT-6,39%
UDMR-6,38%

Camera Deputaților:
PSD-21,96%
AUR-18,01%
PNL-13,20%
USR-12,40%
SOS-7,35%
POT-6,45%
UDMR-6,34%

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu susține că Marcel Ciolacu va rămâne în fruntea partidului. Are experiență, este argumentul lui Negrescu.

Decizia va fi luată de conducerea partidului, a anunțat Negrescu în timpul unui interviu acordat RFI. Ciolacu ar putea fi mandatat să înceapă negocierile pentru formarea unui nou guvern.
„Eu mă aștept ca astăzi, la reuniunea pe care o vom avea, să existe un vot de sprijin pentru Marcel Ciolacu, pentru a rămâne în fruntea partidului, mă aștept chiar poate la o unanimitate în acest sens, pentru ca Marcel Ciolacu să înceapă discuțiile, negocierile cu celelalte formațiuni politice, în vederea formării unei majorități în Parlament, poate chiar a unei coaliții de guvernare. În sensul acesta, cred că există un larg sprijin pentru domnia sa și nu mă aștept la nici o schimbare din această perspectivă”, sa declarat luni Victor Negrescu.

Argumentul principal este legat de experiența lui Marcel Ciolacu.
„Eu cred că Marcel Ciolacu va rămâne cu siguranță în fruntea PSD și cred că această solicitare deja a început să vină din partea organizațiilor județene și liderilor noștri locali, așa că este un lucru aș putea spune predictibil. Totodată, într-un context dificil, poate fi oportună această decizie, în contextul în care este nevoie de oameni cu experiență, cu expertiză. Este în continuare premier în funcție și cred că în perspectiva alegerilor prezidențiale, este oportun pentru noi să purtăm aceste negocieri, pornind de la această poziționare a noastră și de la cei care au expertiză și experiență politică”, a precizat europarlamentarul PSD.
Marcel Ciolacu a anunțat că demisionează din fruntea PSD după ce a ratat calificarea în al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

Poșta Română a anunțat că începând de luni distribuie pensiile pentru luna decembrie. Peste 14.000 de angajați ai Poștei Române distribuie zilnic peste 300.000 de pensii.

Compania Națională „Poșta Română” a făcut anunțul prin intermediul unui comunicat. Până pe 13 decembrie, curierii poștali vor distribui pentru 4,9 milioane de pensionari drepturile de pensie în numerar și/sau taloanele de pensie însoțite de talonul de călătorie CFR.

Pentru pensionarii care au optat pentru virament bancar, pensiile vor fi disponibile în cont conform calendarului stabilit de Casa Națională de Pensii Publice, se mai arată în comunicat.

Deputatul Laurentiu Viorel Gîdei a declarat duminică seara, după închiderea urnelor, că la alegerile parlamentare din 1 decembrie s-a produs „escrocheria secolului”. Clonele au lipsit PSD de peste 20% din voturi în județul Galați, a spus deputatul social-democrat referindu-se la candidaturile partidelor PSD Unit și PSD Independent.

Deputatul Laurentiu Viorel Gîdei cere o reformă a instituțiilor statului care au permis candidatura partidelor „clonă”.
„Escrocheria secolului în județul Galați, o confuzie teribilă modifică rezultatul votului! Clone ale PSD prin siglă și nume, lipsesc PSD de foarte multe voturi! Peste 20% din voturi pierdute de PSD printr-o înșelătorie ordinară. Aveți dreptate, instituțiile statului sunt nefuncționale și inutile! O reformă structurală a instituțiilor este urgent necesară! Mulți funcționari ai statului, părtași la o fraudă imensă! Și vorbim despre democrație??? Care, unde???”, a scris deputatul gălățean Laurentiu Viorel Gîdei pe Facebook.

Poziții asemănătoare au adoptat și liderii locali ai PSD.
„Nu înțeleg cum a putut fi lăsată o astfel de situație, pentru că este un cost uriaș pentru PSD”, a declarat europarlamentarul Dan Nica.

„Dacă nu ar fost această mizerie, PSD Galați ar fi avut peste 50%”, a spus Costel Fotea.

Două partide cu nume și sigle aproape identice cu cele ale PSD au obținut numeroase voturi. După ce s-au centralizat 84% din procesele verbale, PSD Unit și PSD Independent au obținut împreună peste 2%.

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, va deveni Cetățean de Onoare al Municipiului Iași. El va primi titlul în cadrul unei ceremonii. Evenimentul va fi luni, la ora 17.00, la Iași.

Antrenorul de 79 de ani va primi titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Iași și va lansa o nouă ediție a cărții sale „Mirajul gazonului”.
Evenimentul va fi la Sala Mare a Primăriei. În cadrul aceleași ceremonii, primarul Mihai Chirica îi va conferi titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași.

„Vizita domnului Mircea Lucescu la Iași este un moment deosebit, marcat de lansarea cărții sale și de decernarea titlului de Cetățean de Onoare. Este un onorant pentru Iași să avem un astfel de mare antrenor, cu o carieră de succes și o recunoaștere internațională imensă. Îi dorim multă sănătate și continuarea succeselor cu echipa națională, iar speranța noastră este să ducă România la Campionatul Mondial”, a declarat primarul Mihai Chirica.

România este solidară cu poporul georgian în lupta pentru un viitor european, a transmis Ministerul Afacerilor Externe. Mesajul a fost trimis pe rețelele sociale.

„În calitate de membru al UE, România este pe deplin solidară cu poporul din Georgia în lupta sa legitimă pentru demnitate, libertate și viitor european. Solidaritatea noastră se îndreaptă, de asemenea, către diplomații din Georgia care s-a raliat în sprijinul parcursului european al Georgiei”, a transmis MAE pe platforma X.

Peste 100 de diplomați și funcționari publici din Georgia au semnat o scrisoare deschisă în care afirmă că decizia guvernului de a suspenda negocierile de aderare la UE nu corespunde intereselor strategice ale țării.

În ultimele două zile au avut loc proteste în Georgia față de decizia Guvernului. Sute de persoane au fost reținute sau au fost rănite în urma protestului.

Aproximativ 10.000 de vizitatori au venit în anul 2024 în Parcul de Aventură „EscapeLand” din Pădurea Gârboavele. Esre un succes în condițiile în care în doar doi ani de funcționare, parcul a atras peste 24.000 de vizitatori, copii și adulți, care au avut parte de experiențe unice, pline de adrenalină. Mulți vizitatori au venit din județele vecine Galațiului. Parcul de Aventură din Pădurea Gârboavele este cel mai mare parc de aventură din regiunea de sud-est.

Parcul 15 trasee și două tiroliene s-a închis în luna octombrie pentru pauza de iarnă. În această perioadă vor fi refăcute echipamentele. În plus, vor fi făcute noi investiții spectaculoase.

„Sunt bucuros că Parcul de Aventură a devenit unul dintre cele mai apreciate locuri de relaxare ale gălățenilor și nu numai, putând fi numită acum o nouă investiție de succes a Consiliului Județean. Și nu ne oprim aici. Pregătim deja noi surprize pentru anul viitor, astfel încât gălățenii să aibă parte de relaxare, distracție și adrenalină din plin”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Este vorba despre un turn de cățărare de 10 metri înălțime, pentru copii și de adulți, dotat cu sistem automat de susținere. De asemenea, zona de agrement va avea o pistă de bob suspendat cu două instalații tip alpine coaster pentru vară și iarnă. Circuitul va fi cel mai lung din țară și va avea un sector unic în România unde coborârea va fi realizată doar cu ajutorul gravitației. Noua instalație va pune accent pe adrenalină, având numeroase curbe, trasee printre copaci, dar și coborâri spectaculoase și prin tuneluri subterane. În cadrul investiției, vor fi amenajate și piste de biciclete, cu diferite grade de dificultate, pe o lungime de peste cinci kilometri. Nu în cele din urmă, în interior vor fi locuri de joacă şi spaţii de relaxare pentru adulţi.

Transportul în comun în zona Arcului de Triumf din București va suferi schimbări importante în zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie. Din cauza manifestărilor de Ziua Națională, mai multe linii de autobuze și tramvaie își vor modifica traseele.

În zilele de 30.11.2024, în intervalul 02:00 – 17:00 și 01.12.2024, între orele 02:00 – 17:00, în vederea desfășurării repetiției generale, precum și a manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României, se va restricționa total traficul rutier pe Bd. Regele Mihai I între Piața Presei și Piața Arcul de Triumf, pe Șos. Kiseleff între Piața Arcul de Triumf și Piața Victoriei, pe Str. Alexandru Constantinescu între Piața Arcul de Triumf și Bd. Mărăști, pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, precum și pe Bd. Mareșal Alexandru Averescu între Piața Arcul de Triumf și Bd. Mărăști.

Din această cauză, în perioadele menționate, până la ridicarea restricțiilor de circulație de către Brigada Rutieră, se vor lua următoarele măsuri:
Linia 42 va fi suspendată în prima parte a zilei, iar până la reluarea circulației va funcționa linia navetă 642 care va circula pe următorul traseu:
· Traseu dus: „Piața Presei”, Bd. Expoziției, Str. Aviator Popișteanu, Str. Dornei, Str. Puțul lui Crăciun, Bd. Ion Mihalache, Calea Griviței, Str. Clăbucet, Bd. Ion Mihalache, Piața Victoriei, Str. Buzești, Str. Berzei, Calea Plevnei, „Vasile Pârvan”;
· Traseu întors: „Vasile Pârvan”, Calea Plevnei, Str. Sf. Constantin, Str. Ionel Perlea, Str. Grigore Cobălcescu, Str. Berzei, Str. Buzești, Piața Victoriei, Bd. Ion Mihalache, Str. Clăbucet, Str. Aviator Popișteanu, Bd. Expoziției, „Piața Presei”.
Pe Str. Clăbucet, Str. Puțul lui Crăciun, Str. Buzești, Str. Berzei, Calea Plevnei, Str. Sf. Constantin, Str. Ionel Perlea, Str. Grigore Cobălcescu, autobuzele vor circula pe calea rulare a tramvaielor cu efectuarea opririlor în stațiile de tramvai.

De asemenea autobuzele vor avea opriri la peronul de tramvaie din stația „Clăbucet” de pe Bd. Ion Mihalache, sens „Piața Presei”.
Linia 100 (inclusiv traseul de noapte între orele 02:00-05:00) va funcționa pe traseul de bază, între „Aeroportul Henri Coandă” și intersecția Șos. București – Ploiești/Bd. Aerogării, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Aerogării, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Beijing, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. G-ral Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I.C. Brătianu, Piața Unirii, cu întoarcere pe Bd. I.C. Brătianu, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. G-ral Gheorghe Magheru, Bd. Lascăr Catargiu, Piața Victoriei, Bd. Aviatorilor, Bd. Beijing, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Șos. București – Ploiești, apoi traseul actual.

Linia 203 va funcționa pe traseul de actual între terminalul „Cartier Greenfield” și intersecția Șos. București – Ploiești/Bd. Aerogării, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Aerogării, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Beijing, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei.
Linia 205 va funcționa pe traseul actual între terminalul „Străulești” și Piața Presei, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Mărăști, Str. Alexandru Constantinescu, Bd. Ion Mihalache, Piața Victoriei, Calea Victoriei, Splaiul Independenței, Piața Unirii, cu întoarcere pe Str. Halelor, Splaiul Independenței, Str. Schitu Măgureanu, Str. Popa Tatu, Str. Buzești, Piața Victoriei, Bd. Aviatorilor, Bd. Beijing, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Bd. Ion Ionescu de la Brad, apoi traseul actual.

Linia 282 va funcționa în zilele de 30.11.2024 și 01.12.2024, de la ora ieşirii în traseu pȃnă la ora 17:00, pe traseul de bază între terminalul „Șoseaua Fundeni” şi intersecţia Str. Radu Beller/Cal. Dorobanţi, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Cal. Dorobanţi, Bd. Iancu de Hunedoara, prin Pasajul Victoria, Șos. Nicolae Titulescu, apoi traseul actual.
De asemenea, linia 282 va funcţiona, ȋn ziua de 30.11.2024, ȋncepând cu ora 17:00 pȃnă la retragere, respectiv pe data de 01.12.2024 ȋncepând cu ora 17:00, pȃnă la dezafectarea scenei din Piaţa Arcul de Triumf, pe traseul de bază între „Gara Basarab” şi intersecţia Str. Alexandru Constantinescu/Bd. Mărăști, apoi pe un traseu modificat ȋn ambele sensuri pe Bd. Mărăști, Bd. Mareşal Alexandru Averescu,

Bd. Constantin Prezan, Cal. Dorobanţi, apoi traseul de bază.

Linia 331 (respectiv 331B) va funcționa pe traseul de bază între Piața Romană și Piața Charles de Gaulle, apoi pe un traseu modificat, în ambele sensuri, pe Bd. Aviatorilor, Bd. Beijing, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Șos. București – Ploiești, Piața Presei, Bd. Poligrafiei, apoi traseul actual.
Linia 335 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Faur” și Piața Charles de Gaulle, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Aviatorilor, Bd. Beijing, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Șos. București – Ploiești, terminal „Complex Comercial Băneasa”.

2. Pentru trecerea în siguranță a coloanei de vehicule MAPN în zilele de 30.11.2024 și 01.12.2024 în prima parte a zilei, tensiunea electrică de alimentare a rețelei de contact pe Str. Berzei, Str. Buzeşti şi Bd. Ion Mihalache pe traseul cuprins ȋntre Str. Ştirbei Vodă şi Str. Arhitect Ion Mincu va fi întreruptă. Prin urmare, STB va lua următoarele măsuri:
Tramvaiele liniei 44 vor circula pe un traseu scurtat, între „Cartier 16 Februarie” și „Gara Basarab”.

Troleibuzele liniei 86, la dispoziția agenților de dirijare, vor staționa pe Str. Occidentului, respectiv Str. Gheorghe Polizu, pe durata trecerii coloanei și vor circula cu intermitență în perioadele dintre treceri.
3. În perioada 26.11.2024 – 01.12.2024, ora 17:00, pe durata funcționării sistemului de sonorizare în alveola din Piața Arcul de Triumf, stația de autobuz „Arcul de Triumf”, aferentă liniilor 203, 205, 331, 331B și 335, situată în Piața Arcul de Triumf, sens Piața Presei, funcționează pe un nou amplasament, pe Bd. Constantin Prezan, înainte de Piața Arcul de Triumf.