Angajații APIA Timiș au ieșit în stradă, luni, 7 iulie, în semn de protest împotriva măsurilor de austeritate avute în vedere de Guvern în privința reducerii unor cheltuieli, prin diminuarea veniturilor și a unor beneficii acordate salariaților din sistemul bugetar.
”Cerem să fie oprite tăierile abuzive! Cerem să fim ascultați, nu ignorați! Cerem ca sporurile pentru fonduri europene să fie păstrate și recunoscute pentru ceea ce sunt: o investiție în performanță, nu o cheltuială!
Nu cerem mai mult decât merităm. Dar nu vom mai accepta să primim mai puțin decât ni se cuvine.
România are nevoie de fonduri europene. Iar fondurile europene au nevoie de noi! Fără oameni motivați, fără oameni respectați, nu există nici absorbție, nici progres, nici dezvoltare.
Vrem respect! Vrem dreptate! Nu mai vrem să fim sacrificați pe altarul ipocriziei politice!”, este mesajul transmis de angajații APIA Timiș.