Imprimă această pagină

Gheorghe Șoldan: "Cele trei investiții majore pentru județul Suceava vor avea finanțare până la final. Avem garanția ministrului Dezvoltării!" Recomandat

Petrica_Adelin Luni, 14 Iulie 2025 0

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a efectuat o vizită oficială în județul Suceava, la care au fost prezenți prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian.

"Am avut o discuție deschisă și am analizat stadiul celor trei investiții aflate în derulare, finanțate prin Ministerul Dezvoltării: construcția Sălii Polivalente, a campusului studențesc de la Moara și reabilitarea Palatului Administrativ.

Toate cele trei obiective sunt într-un stadiu avansat de execuție (peste 80%), iar ministrul Cseke Attila ne-a dat garanția că vor fi duse la bun sfârșit, chiar și în actualul context bugetar dificil”, a declarat Președintele Consiliului Județean Suceava

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)