Reforma administrației: 40.000 de posturi vor fi desființate Recomandat

Guvernul vrea să desființeze 40.000 de posturi de la instituțiile publice locale. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că va propune o reformă amplă a administrației, inclusiv prin desființarea a zeci de mii de posturi.

Potrivit lui Cseke Attila cel puțin jumătate din cele 40.000 de posturi sunt ocupate în prezent.

„La autoritățile locale sunt niște limite care sunt prevăzute, adică un număr maxim de posturi în care trebuie să se încadreze fiecare primărie, deci există un sistem. În acest sistem se va propune o reducere cu cel puțin 20 de procente pe fiecare autoritate locală. Eu estimez că cel puțin jumătate din acest număr de 40.000 sunt posturi ocupate”, a explicat ministrul Dezvoltării.

El a mai spus că regulile nu sunt impuse „de la centru”.

„Prevederile legale vin din Codul Administrativ, unde se vorbește de reorganizarea instituției. Evident, decizia aparține Consiliului Local sau Consiliului Județean... Din punctul meu de vedere și recomandarea mea este ca aceste lucruri să se facă pe bune, pentru că este interesul autorității locale să rămână cei mai buni”, a precizat Cseke Attila.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.