Imprimă această pagină

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, la Botoșani Recomandat

Petrica_Adelin Luni, 20 Aprilie 2026 0

Botoșaniul a devenit, în aceste zile, locul unde talentul a întâlnit rigoarea, iar cuvântul s-a transformat în performanță.

Valeriu Iftime: Am avut bucuria de a fi alături de cei mai buni elevi ai țării la festivitatea de premiere a Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Română.

Prezența la eveniment a Ministrului Educației, domnul Mihai Dimian, confirmă că Botoșaniul contează pe harta educației.

Privindu-i pe acești tineri entuziaști, mi-am amintit că, în urmă cu 47 de ani, mă aflam și eu în locul lor, la Olimpiada Națională de Fizică. Știu ce înseamnă efortul, dar mai ales știu că astfel de momente devin repere pentru o viață întreagă.

Susținerea performanței se face prin fapte concrete. Din fonduri private, dar și din fonduri publice! M-am preocupat să avem în buget aceste fonduri, iar în ședința de Consiliu Județean din 26 martie am aprobat alocarea a 50.000 de lei pentru buna organizare a Olimpiadei de Limba și Literatura Română și a Olimpiadei Naționale din Aria Tehnologii (7–10 aprilie).

Succesul unui eveniment de o asemenea amploare stă în munca de echipă. Vreau să mulțumesc Inspectoratului Școlar Județean Botoșani și tuturor celor implicați în organizare!”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)