Politică

Parlamentul României va avea o ședință solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel. Ședinta solemnă comună a Camerelor reunite ale Parlamentului României consacrată marcării Zilei Solidarităţii…
Ministerul Sănătății lansează consultarea de piață pentru proiectarea, construcția și dotarea „Centrului de Excelență pentru Diagnosticare și Tratament cu Protonoterapie” La doar 10 zile de la semnarea Ordinului de Ministru…
Forțele Aeriene Române vor primi cea mai avansată versiune a rachetei AIM-9X Sidewinder – Block II. Anunțul a fost făcut de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr. Salut decizia Statelor Unite ale…
Premierul Marcel Ciolacu susține că fără fondurile și reformele UE, România se prăbușește. Declarația a fost făcută în timpul unei dezbateri dedicate Zilei Europei. „Eu, ce îmi doresc în primul…
Ministerul Energiei susține că prețurile facturilor la gaze și electricitate sunt mai mici față de prețurile plafonate. Potrivit ministerului, prețurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu…
Președintele PSD Ialomița, Marian Pavel, și Administratorul Public al județului, Alexandru Potor, și-au anunțat candidaturile la Consiliul Județean Ialomița și Primăria Municipiului Slobozia pentru alegerile din 9 iunie. În urma…
Hubert Thuma: „Am fost la Buftea, unde s-a inaugurat un complex care cuprinde creșă și grădiniță. E o construcție nouă, cu patru săli de grupe pentru creșă și trei pentru…
Mehedințenii au posibilitatea, în perioada 12-13 mai să își facă gratuit investigații medicale prin intermediul unei Caravanei ce va fi amplasată în două zone importante ale județului. Acțiunea este organizată…
”Stimați gorjeni, în ultimii ani, am lucrat neîncetat pentru a transforma viziunea noastră comună în realitate, aducând îmbunătățiri semnificative în infrastructura județului, în sistemul educațional, în sănătate și cultură. Prin…