Universitatea Danubius din Galați sărbătorește astăzi 32 de ani de la înființare, o zi specială care marchează o istorie bogată în realizări și contribuții semnificative la dezvoltarea societății. Cu această…
„Zilele acestea am participat la o nouă sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor, unde am votat amendamente și am dezbătut teme de interes pentru regiunile europene, precum gestionarea schimbărilor…
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul va acorda noi ajutoare familiilor vulnerabile. Acestea vor fi pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie Anunțul a fost făcut vineri, înainte…
PSD susține că „se va opune categoric tentativei USR de a drena banii din sistemul asigurărilor sociale de sănătate către clientela de partid”. Reacția vizează propunerea numită „Pilon II pentru…
Ministrul Adrian-Ioan Veștea a semnat 44 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 392.653.145,36 de lei. Potrivit Ministerului Dezvoltării, contractele, semnate…
Fostul ministru al Muncii, Marius Constantin Budăi, susține că PSD se opune proiectului privind introducerea CASS pentru pentru pensiile mai mari de 4.000 de lei. Acesta a fost inițiat de…
Șerban Todorică-Constantin: Am luat parte la prima conferinţă de presă din 2024 a domnului ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei Adrian-Ioan Veştea, în calitatea sa de președinte al filialei…
Este sloganul Consiliului județean Botoșani implicat într-un amplu efort de investiții în infrastructură. Astfel, potrivit reprezentanților CJ Botoșani, Drumul Județean DJ291D, pe sectoarele Oroftiana, Baranca, Bajura, intră în proces de…
Miniștrii Transporturilor din România și Italia au discutat despre noi proiecte din cadrul Inițiativei celor Trei Mări. Sorin Grindeanu și Matteo Salvini s-au întâlnit joi la Roma.Grindeanu este unul dintre…