Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj de felicitare pentru Ursula von der Leyen, António Costa și Kaja Kallas. Cei trei politicieni au fost desemnați să ocupe funcțiile cheie în UE.
Mesajul a fost publicat pe X.
„Felicitări Ursula von der Leyen, António Costa și Kaja Kallas. Guvernul României este gata să lucreze constructiv cu dvs. în interesul cetățenilor noștri”, este mesajul premierului român.
Liderii UE au ajuns joi la un acord privind funcțiile cheie în următorul mandat. Astfel, pentru postul de președinte al Consiliului European a fost ales fostul prim-ministru portughez António Costa, președinta în exercițiu a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a primit un nou mandat, iar Kaja Kallas, prim-ministrul Estoniei, a fost desemnată pentru funcția de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate.
Trei candidați s-au înscris în cursa internă pentru desemnarea candidatului USR la alegerile prezidențiale. Este vorba de Octavian Berceanu, Dumitru Stanca și de Elena Lasconi, noua președintă a USR.
Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu.
„Vor merge în fața Congresului pentru a cere susținerea partidului pentru a fi candidații USR la prezidențiale”, a declarat Moșteanu.
Congresul USR va avea loc sâmbătă. În cadrul evenimentului vor fi aleși și noii membri ai Biroului Național al USR.
Guvernul a decis să înghețe punctul de amendă și să excludă tichetele de masă din calculul pragului de 4.000 de lei în cazul salariului minim. Deciziile au fost luate în cadrul ședinței de Guvern de vineri, 28 iunie.
„Din partea Finanțelor vine o modificare a reglementărilor referitoare la aplicarea facilităților fiscale în cazul salariului minim. Contravaloarea tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, acordate potrivit legii, sunt excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei. Astfel, protejăm puterea de cumpărare a tuturor angajaților încadrați cu salariul minim pe economie”, a explicat șeful Guvernului.
Premierul a mai anunțat că s-a decis înghețarea punctului de amendă.
„Și tot astăzi, vom îngheța și punctul de amendă, astfel încât acesta să nu crească odată cu salariul minim pe economie”, a adăugat Marcel Ciolacu.
Anunțurile au fost făcute înainte de ședința de Guvern.
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat toate tipurile de rovinietă pot fi cumpărate direct pe www.ghiseul.ro. Măsura se aplică de joi, 27 iunie.
„Am făcut încă un pas pentru a aduce statul la un click distanță! Pentru că am intrat în perioada concediilor, am vrut să mai scăpăm românii de o grijă. Începând de astăzi, 27 iunie, românii care pornesc la drum pot cumpăra toate tipurile de rovinietă direct pe www.ghiseul.ro, prin câteva clickuri”, a anunțat Ivan.
Numărul de utilizatori ai platformei este în creștere.
„Avem deja peste 2,2 milioane de utilizatori Ghișeul.ro, iar acum, la jumătatea anului 2024, platforma a procesat 3 milioane de tranzacții. Ghișeul.ro continuă să aibă o creștere solidă, pentru că românii folosesc soluțiile eficiente de interacțiune online cu administrația: cei peste 2 miliarde de lei colectați în primele 6 luni din 2024 depășesc valoarea colectată pe tot parcursul anului 2023. Rovinieta poate fi cumpărată pe o durată de 1 zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile sau 12 luni”, a adăugat ministrul Bogdan Ivan.
Pe parcursul acestui an, echipa MCID a lucrat pentru optimizarea funcționalităților Ghișeul.ro atât în platforma web, cât și în aplicația mobilă. Cazierul judiciar online, descărcat deja de sute de mii de români, poate fi accesat acum și în aplicația mobilă, a precizat Ivan.
Deputata USR Diana Buzoianu a depus o sesizare la CNCD pe tema declarațiilor Arhiepiscopului Tomisului. Sesizarea depusă la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării vizează declarațiile recente ale IPS Teodosie privind „crucea” pe care trebuie să o ducă în căsnicie femeile abuzate.
„Nu, femeile nu trebuie să-și ducă nicio cruce ca acum sute de ani, când nu prea aveau niciun drept. Sigur că sunt mulți care și azi ar vrea ca femeile să fie la fel de lipsite de apărare și drepturi ca în 1800. Doar că acum suntem milioane, inclusiv de români, care nu mai acceptăm asta. Da. Declarațiile domnului Teodosie discriminează și încalcă legea din zilele noastre. Dacă le făcea în 1800, atunci nu era niciun instrument să fie sancționate. Dar în 2024... dacă cei care trebuie să ne apere drepturile, cu legea în mână, nu sunt orbi... în câteva zile această declarație ar trebui amendată”, a transmis Diana Buzoianu.
Concluzia lui Buzoianu este că abuzul trebuie sancționat.
„În loc de concluzie: abuzul nu e niciodată o „cruce ce trebuie dusă”. Nu. abuzatorii nu trebuie scuzați pentru că se întâmplă să fie căsătoriți și cumva asta îi dezleagă de a mai fi oameni decenți. Abuzul nu trebuie tolerat în numele a nicio scuză. Abuzul trebuie oprit și sancționat. Doar așa vom ajunge să nu mai fim în topul rușinos al țărilor cu privire la violența domestică”, a precizat inițiatoarea demersului.
Minorii nu mai pot cumpăra alcool, tutun și băuturi energizante. Asta conform unui proiect adoptat de deputați. Proiectul a fost inițiat de USR.
Comercianții vor avea obligația să se asigure, în cazul vânzării de alcool, tutun și băuturi energizante, că persoana care cumpără are peste 18 ani, potrivit unui proiect inițiat de deputații USR Adrian Wiener și Ionuț Moșteanu și adoptat de Parlament. Pentru ca măsura propusă să se aplice mai este nevoie doar de promulgarea legii de către președintele României.
Interdicția de a vinde alcool și țigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislație, dar regula a fost prea puțin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul USR a remediat acest neajuns, îi va responsabiliza pe comercianți și, mai ales, îi va proteja pe copii și adolescenți.
„40% dintre decesele din România sunt legate de factori de risc, adică de comportamente modificabile. Iar dincolo de alegerile personale, factorii de risc pot fi ameliorați prin politici publice. Astăzi am făcut un pas decisiv în privința uneia dintre ele. În România avem o interdicție de vânzare a alcoolului și țigărilor către minori, dar ea e mai mult formală, pentru că, zilnic, mii de copii cumpără tutun și România are cea mai mare rată de fumători în rândul adolescenților din Europa. Avem datoria, ca societate, de a construi un zid care să ne protejeze copiii”, declară Adrian Wiener, deputat USR și medic.
Potrivit legii adoptate astăzi, pentru a verifica împlinirea vârstei de 18 ani de către cumpărător sau consumator, vânzătorii de băuturi alcoolice, băuturi energizante și produse din tutun, respectiv angajații localurilor publice vor avea obligația să solicite consultarea actelor de identitate ale cumpărătorului/consumatorului. Amenda pentru neîndeplinirea acestei obligații este cuprinsă între 10.000 lei și 30.000 lei.
„A trecut mai bine de un an de când am depus această inițiativă, alături de colegul Adrian Wiener, și mă bucur că am reușit astăzi, în ultima zi de plen a sesiunii parlamentare, să fie adoptată și de Camera Deputaților. Sper ca președintele să promulge legea cât mai repede pentru că nu mai trebuie pierdut timp în a-i proteja pe copii de vicii care pot să le afecteze grav dezvoltarea fizică și mentală, chiar le amenință viața”, afirmă Ionuț Moșteanu, co-inițiator și liderul grupului USR din Camera Deputaților.
Liderul delegației României din grupul RENEW, Dan Barna, a fost votat de colegii săi europarlamentari în funcția de vicepreședinte al grupului, în cadrul unei ședințe desfășurate miercuri.
Anterior, europarlamentarii RENEW au desemnat-o pe Valerie Hayer să continue în funcția de președinte al grupului, iar ulterior au fost aleși cei opt vicepreședinți.
„Le sunt recunoscător colegilor din 20 de state europene pentru votul pe care mi l-au acordat astăzi. Este încă o dovadă că USR reprezintă o voce puternică la nivel european și un partener de încredere în cadrul grupului liberal european. Împreună cu Vlad Voiculescu și Eugen Tomac, voi lucra pentru a reprezenta interesele României la Bruxelles și pentru a contribui la politici publice benefice pentru cetățenii europeni”, a declarat Dan Barna.
În prezent, grupul RENEW numără 75 de europarlamentari și este parte din coaliția de formare a viitoarei Comisii Europene alături de grupul Popular European și de cel al Socialiștilor și Democraților.
Președintele României, Klaus Iohannis, participă, joi și vineri, la reuniunea Consiliului European, de la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituțiilor europene după alegeri și despre războiul din Ucraina, a anunțat Administrația Prezidențială.
Agenda Consiliului European include și alte teme de actualitate, precum securitatea și apărarea Uniunii Europene, situația din Orientul Mijlociu, competitivitatea, fenomenul migrației, Marea Neagră, Republica Moldova şi aspecte legate de amenințările hibride.
În cadrul întâlnirilor, liderii UE vor continua discuţiile privind noul ciclu instituțional al Uniunii, respectiv numirile la conducerea instituţiilor europene, în urma recentelor alegeri europene. Totodată, membrii Consiliului European vor avea discuţii în vederea adoptării Agendei Strategice pentru perioada 2024-2029 și a Foii de Parcurs pentru reforma internă a UE.
Președintele Klaus Iohannis va reitera necesitatea continuării sprijinului pe toate dimensiunile pentru Ucraina, cu un accent particular pe asigurarea unui răspuns adecvat la nevoile militare imediate. Totodată, Iohannis va accentua importanța continuării sprijinului pentru Republica Moldova, atât la nivel european, cât și în plan bilateral, a transmis Administrația Prezidențială.
Șeful statului va sublinia importanța crucială a Mării Negre pentru securitatea regională, dar și pentru securitatea întregii Uniuni Europene şi va pleda pentru o nouă abordare strategică a Mării Negre la nivel european.
De asemenea, preşedintele va insista ca UE să rămână în continuare angajată în Orientul Mijlociu și să contribuie la aplanarea conflictului și la evitarea extinderii acestuia în zonă, ceea ce ar afecta direct securitatea Uniunii. În plus, Președintele României se va pronunţa pentru demararea unui proces politic ireversibil bazat pe soluția celor două state.
„În ceea ce privește viitorul ciclu instituțional al Uniunii Europene, Preşedintele Klaus Iohannis se va pronunţa pentru o abordare constructivă şi pentru o tranziţie rapidă şi lină între cele două cicluri instituţionale, care să ţină seama de interesul comun al statelor membre, precum și de așteptările legitime ale cetățenilor europeni, care și-au demonstrat atașamentul proeuropean cu ocazia alegerilor din 6-9 iunie 2024”, a precizat Administrația Prezidențială.
Ministrul român al Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că în cadrul Consiliului AgriFish a propus modificarea Regulamentului 2115/ 2023 pentru a le permite fermierilor eligibilitatea cheltuielilor privind achiziția de animale de reproducție în FEADR.
„Este o decizie pe care o așteaptă majoritatea fermierilor europeni care își desfășoară activitatea în zootehnie, având în vedere dificultățile pe care le au de la începutul conflictului din Ucraina. Mă bucur că propunerea noastră a primit sprijinul a unei părți importante a colegilor mei miniștri din statele membre”, a transmis Florin Barbu.
De asemenea, ministrul român a solicitat în cadrul Consiliului AgriFish includerea în documentul de sinteză al Președinției Consiliului a principiului de convergență pentru plățile directe acordate fermierilor.
„Este obligatoriu să existe un echilibru al plăților acordate celor care produc, pentru a oferi șanse egale de dezvoltare tuturor fermierilor europeni”, a precizat Forin Barbu.
Liderii PNL și PSD nu reușesc să se înțeleagă asupra datei alegerilor prezidențiale. Ei s-au întâlnit marți, dar nu au reușit să ajungă la un compromis. Surse din lumea politică descriu situația drept un blocaj total.
PNL propune ca alegerile prezidențiale să aibă loc în octombrie sau noiembrie. PSD, însă, vrea ca alegerile să fie în luna septembrie, așa cum a fost convenit în coaliție în primăvară.
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut în ședința de Guvern ministrului liberal de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidențiale pe 15 sau 29 septembrie.
O nouă rundă de negocieri PSD-PNL se va desfășura vineri.
Error: No articles to display