În cadrul conferinței de presă susținute marți, 3 iunie a.c., președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat faptul că forul administrativ județean a reușit suplimentarea cu nouă a numărului de microbuze școlare electrice achiziționate prin intermediul celor două proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, respectiv prin Programul Administrației Fondului pentru Mediu.
Au fost încheiate, astfel, acte adiționale la contractele de finanțare, astfel că numărul mijloacelor de transport obținute prin cele două proiecte crește de la 59 la 68.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display