Robert Negoiță poate reveni la Primăria Sectorului 3, după decizia instanțe Recomandat

Tribunalul București a decis, marți, revocarea definitivă a măsurii controlului judiciar impuse de DNA primarului Sectorului 3, Robert Negoiță. Decizia a fost pronunțată în urma contestației depuse de edil, care va putea astfel să își reia atribuțiile la Primăria Sectorului 3.

Primarul fusese plasat sub control judiciar pe 5 februarie, fiind obligat la plata unei cauțiuni de 800.000 de lei și având interdicția de a-și exercita funcția. Odată cu decizia instanței, aceste restricții au fost ridicate.

În fața instanței, procurorii DNA au cerut menținerea controlului judiciar, susținând că revenirea edilului la Primărie ar putea facilita modificarea probelor, contactarea altor persoane implicate în anchetă sau comiterea de noi infracțiuni. Robert Negoiță a contestat măsura, solicitând ridicarea interdicției.

Ședința de judecată a început în jurul orei 10:00, iar decizia a fost pronunțată în a doua parte a zilei, la ora 15:30. Contestația primarului a fost admisă, iar controlul judiciar a fost revocat.

Robert Negoiță este cercetat de DNA într-un dosar deschis ca urmare a unei investigații jurnalistice realizate anul trecut de Recorder. Ancheta vizează presupusa utilizare a resurselor Primăriei Sectorului 3 pentru construirea unui drum pe terenul privat al fratelui său, Ionuț Negoiță, pentru dezvoltarea proiectului imobiliar HILS Republica.

Procurorii arată că, începând din 2018 și până în prezent, edilul ar fi dispus construirea și asfaltarea a 11 străzi în Sectorul 3 fără autorizații și fără avize obligatorii, „generând un pericol major pentru siguranța locuitorilor din zona drumurilor construite, inclusiv risc de explozie din cauza posibilelor fisurări ale conductelor de gaze”.

Dosarul penal rămâne în curs de soluționare, însă, în urma deciziei definitive a Tribunalului București, Robert Negoiță își poate relua activitatea de primar.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.