Investim în sănătate!: Avansează, în ritm accelerat, lucrările la noul corp de clădire de la Spitalul Clinic Filantropia! Recomandat

Petrica_Adelin Sâmbătă, 21 Martie 2026 0

Construim aici, cu bani din PNRR, un centru pentru Terapia Intensivă Neonatală. E o investiție majoră, destinată îngrijirii nou-născuților, mai ales a celor în stare critică.

Pe 22 ianuarie intrau primele utilaje și se începeau lucrările propriu-zise. Pe 17 martie, deja avem fundația turnată, se face armarea radierului și ajungem la cota zero (parter). 25 de muncitori zilnic lucrează pe acest șantier.

n aprilie, va fi finalizat parterul, apoi, din două în două săptămâni, urcăm cu un nivel. Până la finalul lunii iunie, clădirea va fi la roșu. După care urmează finisajele și dotările.

Noua clădire, pe care o construim prin ASSMB - Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, va fi una modernă, cu parter, două etaje și un etaj tehnic. Va dispune de 13 paturi, care se vor adăuga la cele 12, din corpul actual al spitalului. Și acesta va beneficia de dotări noi și echipamente medicale de ultimă generație.

Tot aici, în noua clădire, vom amenaja o Bancă de Lapte, prima din cadrul spitalelor ASSMB și a doua din București.

Valoarea totală a lucrărilor este de 56,7 milioane de lei, din care 27,7 milioane sunt bani nerambursabili, din PNRR, iar restul vin de la bugetul PMB- Ciprian Cucu primarul Capitalei

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.