Carla Olteanu

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, susține că două dintre cele mai stringente provocări pentru Uniunea Europeană sunt migrația și lupta împotriva traficului de droguri.

 „În România, ne-am angajat ferm în această luptă. Am implementat măsuri semnificative împotriva traficului de droguri și continuăm să ne intensificăm eforturile”, a transmis ministrul Predoiu.

 Potrivit sursei citate, anul trecut, a fost creat un grup de lucru interinstituțional dedicat acestei probleme.

 „Porturile sunt puncte cheie în această ecuație, iar colaborarea internațională este esențială pentru combaterea rețelelor de crimă organizată care operează traficul de droguri.România se află în prima linie a acestei lupte. Salutăm, de asemenea, decizia Consiliului de a extinde zona Schengen cu România și Bulgaria, un pas important pentru consolidarea securității frontierei aeriene și maritime. Ne angajăm să protejăm frontierele noastre și să lucrăm îndeaproape cu partenerii europeni, pentru a asigura un răspuns coordonat și eficient la aceste provocări. Continuăm să investim în protecția frontierei și așteptăm cu interes sprijinul Comisiei Europene și al președinției belgiene în aceste eforturi”, a precizat Cătălin Predoiu, ministrul liberal al Afacerilor Interne.

Președintele României, Klaus Iohannis, a discutat cu președintele Consiliului European, Charles Michel despre sprijinul, pentru Ucraina

Discuția a avut loc marți, la telefon. Este imperativ să continuăm sprijinul pentru Ucraina, a fost concluzia convorbirii.

„În discuția telefonică avută astăzi cu Președintele Consiliului European, Charles Michel, înaintea reuniunii extraordinare pe tema Cadrului Financiar Multianual, am subliniat din nou că este imperativ să continuăm sprijinul nostru financiar și multidimensional pentru Ucraina”, a scris Klaus Iohannis pe X.

Tot marți președintele Iohannis a participat la întâlnirea anuală cu ambasadorii din România.
„Întâlnirea noastră de astăzi este și ultima în acest cadru, având în vedere că anul acesta voi încheia cel de-al doilea - ultimul - mandat. Fără îndoială, în ultimii 10 ani, România și-a afirmat pe deplin vocația europeană și euroatlantică, consolidându-și profilul extern de stat responsabil, de încredere și constructiv, angajat, predictibil și coerent”, a transmis Klaus Iohannis.

Guvernul anunță că are soluții pentru revendicările transportatorilor legate de valoarea RCA. ASF a găsit împreună cu transportatori calea spre un nivel decent al RCA la transportul de marfă, a spus premierul Marcel Ciolacu.

Anunțul a fost făcut joi, înainte de ședința de Guvern.

„Venim azi și cu dispoziții mai clare ce reglementează examinarea persoanelor care intenționează obținerea atestării inițiale pentru conducători auto transport persoane sau transport marfă. Și, pe măsură ce vor fi gata noi acte normative, din setul agreat împreună cu fermierii și transportatorii, nu am vreo reținere să facem ședință de guvern în weekend sau la începutul săptămânii viitoare! ASF a anunțat deja public ca a găsit împreună cu transportatori calea spre un nivel decent al RCA la transportul de marfă: va fi un preț sustenabil, inclusiv pentru micii transportatori, cu 2-3 camioane care nu au posibilitățile firmelor cu flote mari”, a transmis Marcel Ciolacu.

În plus, se va permite plata în rate a RCA și posibilitatea suspendării poliței cât timp camionul este parcat pe o anumită perioadă din diverse motive, a precizat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Proiectul care prevede amânarea temporară a ratelor la creditele producătorilor agricoli afectați de secetă a fost analizat joi de membrii Guvernului. Proiectul a fost analizat în primă lectură de miniștrii.

„Mai avem în primă lectură o măsură importantă: amânarea cu caracter temporar a ratelor la creditele producătorilor agricoli afectați de seceta din 2023”, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern.

Prim ministrul a mai spus că măsura va fi finalizată în regim de urgență.
„Sprijin total măsura și știu că se lucrează susținut, atât cu Banca Națională, cât și cu întreg sistemul bancar și Consiliul Concurenței, pentru a găsi cele mai potrivite formule tehnice. Sunt convins că finalizăm repede și această schemă de ajutor pentru fermierii afectați”, a precizat Marcel Ciolacu.
Alte modificări, din setul agreat împreună cu fermierii și transportatorii, vor fi aprobate în ședințe de urgență convocate în weekend sau la începutul săptămânii viitoare.

Inspecția tehnică periodică la categoria vehiculelor lente va fi făcut la sediul proprietarului. Premierul Marcel Ciolacu a făcut anunțul înaintea ședinței de joi a Guvernului.

Modificarea reprezintă una dintre solicitările protestatarilor din domeniile agricol și transporturi. Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul aprobă extinderea excepțiile de la înmatriculare și inspecția tehnică periodică în cazul vehiculelor lente. De asemenea, RAR va putea efectua ITP-ul la vehiculele agricole sau forestiere cu laboratoare mobile chiar la sediul fermelor.

„Rezonabil este să nu-l pui pe fermier să-și ia utilajele din câmp sau pădure și să meargă la RAR, ci să fie exact invers”, a precizat Marcel Ciolacu.

Alte modificări, din setul agreat împreună cu fermierii și transportatorii, vor fi aprobate în ședințe de urgență convocate în weekend sau la începutul săptămânii viitoare.

Premierul Marcel Ciolacu anunță, înainte de ședința de Guvern de joi, că miniștrii vor aprova un prim pachet de măsuri pentru fermieri și transportatori. „Este clar din punctul meu de vedere că protestele au fost îndreptățite”, a explicat Ciolacu.

Pachetul a fost realizat în urma discuțiilor cu protestatarii.
„Așa cum am promis, aprobăm astăzi un prim pachet de măsuri convenite împreună cu fermierii și transportatorii. Am discutat și cu micii fermieri și transportatori aflați în stradă, și cu marile asociații de profil. Este clar din punctul meu de vedere că protestele au fost îndreptățite! Iar deciziile pe care le adoptăm confirmă că mare parte din cerințele lor sunt absolut legitime. Am promis că vom rezolva aceste probleme, atât eu, cât și acest Guvern ne ținem de cuvânt”, a spus Marcel Ciolacu.
Tot în ședința de joi, Guvernul a aprobat un sprijin direct de 100 de euro la hectar cultivatorilor din sectorul vegetal. Este vorba despre cultivatorii afectați de războiul din Ucraina.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat luni că vor continua discuțiile cu protestatarii transportatori și fermieri. Negociem în continuare cu bună-credință cu protestatarii, a spus șeful Guvernului.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut luni o întâlnire de lucru cu miniștrii implicați în negocierile cu transportatorii și fermierii protestatari. Scopul discuțiilor a fost urgentarea elaborării de acte normative care să transpună în practică soluțiile convenite de cele două părți prin procesele-verbale încheiate.

„Membrii Executivului au prezentat modul în care prioritizează aceste proiecte legislative, astfel încât în următoarele ședințe de Guvern să fie adoptate primele hotărâri de guvern și ordine de ministru cuprinzând măsurile concrete agreate în sprijinul fermierilor și al transportatorilor”, a comunicat Guvernul după întâlnire.
Marcel Ciolacu a stabilit limita privind negocierile cu transportatorii.
„Negociem în continuare cu bună-credință cu protestatarii. Avem o totală disponibilitate la dialog, totul până la măsurile privind reducerea evaziunii fiscale. Aceasta este linia roșie peste care nu putem trece”, a transmis Marcel Ciolacu.

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării anunță că a fost lansată competiția pentru „Proiecte de transfer la operatorul economic (PTE)”, cu un buget de 53.000.000 lei. Fondurile provin din Planul Național de Cercetare Dezvoltare și Inovare (PNCDI IV), având ca scop creșterea competitivității economice, prin asimilarea rezultatelor CDI ale organizațiilor de cercetare și transferul acestor rezultate către piață.

“Finanțăm cu 53 de milioane de lei transferul tehnologic al peste 35 de soluții inovative, validate în laboratoarele de cercetare, către industria și economia românească. Sprijinim astfel dezvoltarea economiei, prin inovațiile pe care românii geniali le-au generat în domenii precum digitalizare, spațiu, agricultură, climă, energie, mobilitate, sănătate sau securitate civilă”, a declarat ministrul Cercetării, Bogdan Ivan.

Obiectivele finanțării sunt:
-dezvoltarea și/sau fabricarea de prototipuri şi instalații pilot pentru produse, tehnologii, servicii noi sau semnificativ îmbunătățite din domenii de specializare inteligentă sau de prioritate publică;
-întărirea capacității de inovare a întreprinderilor și crearea de noi produse, sisteme, tehnologii și servicii cu potențial de exploatare comercială pe piața internă şi internațională;
-stimularea creșterii cheltuielilor sectorului privat în cercetare-dezvoltare, atât pentru propriile activităţi, cât şi pentru colaborarea cu organizaţiile de cercetare publice;
-racordarea cercetării aplicative şi a progresului tehnologic din România la evoluția şi cerinţele mediului socio-economic naţional şi internațional.
Termenul limită de transmitere a propunerilor de proiecte este 16 februarie 2024. Depunerea proiectelor se face într-o singură etapă, folosind platforma online https://uefiscdi-direct.ro.

Premierul român Marcel Ciolacu a avut o întâlnire importantă cu investitori americanii și cu ambasadorul SUA. România este și va rămâne o țară sigură și un furnizor de stabilitate în regiune, iar în acest sens sprijinul SUA este determinant, a declarat premierul după întâlnirea cu oamenii de afaceri și cu ambasadorul SUA la București, Kathleen Ann Kavalec.

„Prioritatea Guvernului este să garanteze, în continuare, siguranță cetățenilor și economiei românești și să consolideze rolul României în securitatea regională, a afirmat premierul Marcel Ciolacu la întrevederea de astăzi cu reprezentanții celor 22 de companii importante din domeniul ingineriei spațiale și al apărării din Statele Unite ale Americii. Prim-ministrul a subliniat interesul României de a crește nivelul investițiilor în sectoarele apărare, IT, inginerie spațială și energie, în contextul crizei de securitate care afectează Europa și Orientul Mijlociu”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria.
Premierul a mai anunțat că România își va respecta promisiunea privind creșterea cheltuielilor pentru apărare de la 2% la 2,5% din PIB.

„România este și va rămâne o țară sigură și un furnizor de stabilitate în regiune, iar în acest sens sprijinul Statelor Unite, în contextul Parteneriatului nostru Strategic, este determinant. Misiunea celor 22 de companii americane de top arată cât este de puternică colaborarea noastră și interesul sporit al investitorilor SUA de a transfera expertiză și tehnologii de ultimă generație în România”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

În plus, prim-ministrul a dat asigurări că România va continua să sprijine Republica Moldova și Ucraina.
„România este între țările care au oferit cel mai puternic sprijin Ucrainei și Republicii Moldova. Vom continua să oferim acest sprijin și să rămânem un pilon de stabilitate pentru regiune și pentru întreaga Europă. Este suficient să urmărești traseul unui transport de cereale dinspre și către Ucraina pentru a înțelege rolul României. Și din acest motiv am explicat cât este de importantă apartenența României la Spațiul Schengen, inclusiv pentru a facilita rutele de transport către și dinspre Ucraina”, a precizat Marcel Ciolacu.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că țăranii vor putea vinde porci în perioada Crăciunului. Ordinul ANSVSA privind normele de aplicare a legii 122/2023 va fi modificat, astfel încât să fie ridicată interdicția.

În forma inițială, documentul stabilea că românii pot crește porci doar pentru consumul propriu.

„Va fi modificat acest ordin și persoanele fizice vor putea valorifica porci în perioada sărbătorilor de Crăciun În această dimineață am convocat conducerea ANSVSA, pe domnul președinte, structura din cadrul Ministerului Agriculturii, și am luat decizia ca în perioada sărbătorilor de iarnă atât porcii crescuți în gospodăria țărănească, cât și în gospodăriile populației să poată fi valorizați de către persoanele fizice”, a declarat ministrul Florin Barbu.

Ministrul Agriculturii a mai explicat că valorificarea cărnii de porc de la persoanele fizice se va face cu acordul medicului veterinar care va eliberara o adeverință. „Este gratuit acest serviciu”, a precizat Florin Barbu.

Cele mai citite

Error: No articles to display