Ministrul Familiei Gabriela Firea anunță, într-o postare pe Facebook, că în următorii doi ani vor fi închise şi ultimele 73 de centre de plasament care mai funcţionează în România.
”În următorii doi ani, închidem şi ultimele 73 de centre de plasament care mai funcţionează în România. Astfel, toţi copiii aflaţi în grija statului vor creşte în medii mai prietenoase. 9 centre se desfiinţează până la sfârşitul anului, 52 îşi vor închide porţile în 2023 şi restul în 2024. Terminăm astfel închiderea celor peste 500 de centre de plasament care existau în ţară, în urmă cu 20 de ani. Mi-am asumat, încă de la preluarea mandatului de ministru al Familiei, un obiectiv pe cât de important, pe atât de ambiţios: accelerarea procesului de închidere a centrelor de plasament din ţară”, scrie Firea într-o postare pe Facebook.
Potrivit sursei citate, opiii trebuie să crească într-o familie, motiv pentru care şi în cazul celor aflaţi în grija statului, trebuie create condiţii ca într-o familie. Aceste condiţii pot fi obţinute doar în locuinţele de tip familial, nu în centre mari de plasament.
”Soluţiile cele mai bune sunt reintegrarea în familia naturală sau extinsă, ori adopţia. Însă, dacă aceste variante nu sunt posibile, ne rămâne doar soluţia asistenţilor maternali sau găzduirea copiilor în case de tip familial. Avem acum încă 73 de centre de plasament clasice, în care stau aproximativ 1900 de copii. Par multe, dar sunt de şapte ori mai puţine decât în urmă cu 20 de ani, când funcţionau peste 500 de astfel de instituţii, în care erau îngrijiţi aproape 100.000 de copii. Asta este realitatea, acestea sunt cifrele!”, precizează ministrul Familiei.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit la Palatul Victoria, cu ministrul Forțelor Armate din Franța, Sébastien Lecornu. Cu această ocazie, au fost discutate elementele concrete din cadrul Parteneriatului Strategic româno-francez, care a cunoscut o aprofundare rapidă în ultimele luni, după asumarea de către Franța a statutului de națiune cadru pentru Grupul de luptă din România, precum și în contextul elementelor de descurajare și apărare din agenda NATO, conform conceptului strategic adoptat la Madrid, în această vară, care se concentrează pe nevoile de securizare a Mării Negre.
Premierul României a mulțumit părții franceze pentru decizia promptă și oportună de a deplasa capabilități militare în țara noastră, constând în militari și tehnică de luptă, inclusiv blindate de infanterie, tancuri și sistemul anti-aerian MAMBA.
Ministrul Forțelor Armate din Franța a subliniat continuarea misiunilor de apărare aeriană în România cu aeronave de vânătoare RAFALE, în executarea misiunilor de poliție aeriană.
În cadrul dialogului, au fost prezentate, în detaliu, evoluțiile și situația din regiune, în contextul agresiunii ruse în Ucraina. Totodată, au fost analizate consecințele asupra securității militare, energetice, alimentare, care au generat instabilitate statelor din regiune, în primul rând, Republicii Moldova. Cei doi oficiali și-au exprimat preocuparea pentru tulburările sociale și politice gestionate de Guvernul pro-european de la Chișinău și au manifestat susținerea pentru Republica Moldova.
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, după promulgarea legii care aprobă Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului, că Executivul va găsi resursele financiare necesare pentru operaţionalizarea acestui Plan.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, într-o ceremonie oficială organizată la Palatul Cotroceni, legea care aprobă Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că ordonanța privind reglementarea pensiilor speciale urmărește ca nicio pensie să nu fie mai mare decât salariul.
„Ieri, la Ministerul Apărării, la învestirea domnului ministru, am simţit nevoia să comunic cu militarii prezenţi în sală pentru că au nevoie de acest mesaj. Toate aceste zvonuri se duc şi produc o serie întreagă de atitudini şi decizii care nu sunt potrivite cu realitatea şi am vrut să le combatem. E o decizie politică în conformitate cu contextul actual si sunt argumente nu numai ale noastre, inclusiv ale studului Băncii Mondiale, prin care păstrează pensiile militare în actuala structură.
Acelaşi lucru trebuie spus şi pentru personalul din Ministerul Justiţiei. E clar că trebuie să ne asumam ca prin această ordonanţă să producem acele corecţii de disciplină financiară astfel încât pensiile să nu mai fie mai mari decat salariile, iar inclusiv partea de criteriu de vârstă, care a produs o anumită temere în sistem, este una care se produce într-o abordare graduală, fără să existe o decizie abruptă în acest sens. Ca atar , fiecare dintre noi, când ajungem la o anumita vărstă, indiferent unde ne desfăşurăm activitatea, ajungem la un anumit nivel de întelepciune profesională şi atunci avem această datorie, cel puţin de conştiinţă personală, să dăm înapoi unui sistem care ne-a format minimum de cunoştinte profesionale", a declarat Nicolae Ciucă.
Premierul Nicolae Ciucă a salutat marți decizia companiei finlandeze Nokian de a investi 650 de milioane de euro în România, într-o fabrică de cauciucuri cu emisii zero de dioxid de carbon.
Fabrica de la Oradea va produce șase milioane de cauciucuri anual și va genera aproximativ 500 de locuri de muncă.
„Salut decizia anunțată de Compania Nokian Tyres PLC de a investi în România 650 de milioane de euro. Prima fabrică de cauciucuri cu emisii zero de dioxid de carbon, care va fi construită la Oradea, va produce anual 6 milioane de cauciucuri și va genera aproximativ 500 de locuri de muncă.
Decizia finală, luată în urma analizării a peste 40 de locații din Europa, s-a bazat pe criterii de performanță precum disponibilitatea forței de muncă calificate, avantajele logistice și stabilitatea mediului de afaceri. Mă bucur că am avut ocazia de a prezenta, în cadrul întâlnirii recente cu reprezentanții companiei, la Palatul Victoria, oportunitățile pe care Guvernul României le poate genera pentru investitorii străini, inclusiv din perspectiva celor care urmăresc relocarea afacerilor din regiune”, a declarat Nicolae Ciucă.
Consiliul Județean Galați a lansat oficial un proiect amplu si extrem de important pentru Spitalul TBC, prin care vom monta sisteme cu presiune negativă de tratare a aerului.
Practic, aerul va fi filtrat continuu, eliminându-se astfel germenii și limitându-se riscul contaminărilor în cazul pacienților contagioși, în condițiile în care la acest spital sunt tratați bolnavi cu tuberculoză și coronavirus.
„De asemenea, va fi refăcută în totalitate instalația electrică, folosind la interior așa numitele cabluri <halogen free>, care sunt ignifugate si rezistente la impact și presiune. În ultimii ani, au fost achiziționate mai multe echipamente medicale noi, astfel că a crescut și gradul de utilizare a rețelei electrice. De aceea, pentru a crește și mai mult securitatea la incendiu, această investiție este extrem de necesară și importantă”, a transmis Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Gaalți.
Valoarea acestui proiect este de aproximativ 8 milioane de lei, fonduri europene atrase prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
Premierul Nicolae Ciucă a avut, o discuţie telefonică, cu preşedintele Partidului Popular European (PPE) Manfred Weber despre continuarea demersurilor privind susţinerea aderării României la Spaţiul Schengen.
Consiliul Județean Galați va construi o clădiri nouă la Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci. Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a dispus deja începerea studiilor și documentației tehnice necesare pentru realizarea acestei investiții.
„Vrem să construim un spital nou la Tecuci, cu saloane și săli de tratament moderne. Am semnat deja ordinul de începere a studiului de fezabilitate și a studiilor de teren, astfel încât să putem aproba peste câteva luni indicatorii tehnico-economici. După finalizarea documentației, vom avea valoarea estimată a acestei investiții și vom putea demara licitația pentru desemnarea unui constructor.
Avem deja și un teren disponibil în curtea spitalului, de aproximativ 2000 de mp, unde va fi realizată noua construcție. Clădirea principală actuală a spitalului, în care funcționează inclusiv blocul operator și terapia intensivă, are o vechime de peste 100 de ani. După ce noul spațiu va fi gata și funcțional, actualul corp principal al spitalului va fi demolat”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
În noua clădire a spitalului vor funcționa: blocul operator, terapia intensivă, chirurgia, ortopedia, medicina internă, radiologia și laboratorul de analize medicale